cultură şi spiritualitate

Aniversarea zilei: Ion Irimescu

Ion Irimescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion Irimescu Autoportret

Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, sat Arghira, comuna Preoteşti - d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor şi membru al Academiei Române. A fost fiul lui Petre Irimescu, proprietar şi al Mariei Cazaban, pedagogă; a fost căsătorit cu Eugenia Melidon, profesoară.

După absolvirea şcolii primare din Fălticeni, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din acelaşi oraş (1915-1924), unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile. Între 1924 şi 1928 este student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. În timpul studenţiei, a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril din Oprişeni-Fălticeni. În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziţia de Pictură şi Sculptură din Bucureşti. În 1930, obţinând o bursă de studii a şcolii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris şi se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influenţat de sculptura lui Antoine Bourdelle. În 1932 i se acordă Menţiunea de onoare a Societăţii artiştilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.

Ion Irimescu Fata cu mandolina

Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expoziţiile organizate, atât în ţară cât şi în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcţionează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.

În 1956 participă la Bienala din Veneţia, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziţia de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varşovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.

În 1975 donează muzeului oraşului Fălticeni un mare număr de sculpturi şi desene, cu care se infiinţează Colecţia "Ion Irimescu". Este ales în 1978 preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, unde activează până în 1989.

Menţiunea de onoare a Societăţii Artiştilor Francezi (1932), Premiul Fundaţiei Elena şi Anastase Simu (1935), Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I, Premiul Ministerului Culturii şi Artelor (1942), Maestru emerit al artei (1954), Premiul de Stat clasa I (1955), Artist al poporului (1964), preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (1978-1990), membru de onoare al Academiei Române (1992), Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2001), Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română (2001).

La 27 februarie 2003, Academia Română îl sărbătoreşte cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viaţă la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.

La sfârşitul vieţii, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăposteşte jumătate din operele sale şi pe care Irimescu le-a donat oraşului (aproximativ 300 sculpturi şi 1000 desene), dând naştere astfel celei mai mari colecţii permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prinţului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante şi Shakespeare.

La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare şi este îmmormântat în cimitirul parohiei Oprişeni.