altmarius

cultură şi spiritualitate

George Washington

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


George Washington
Portrait of George Washington.jpeg
Ordine Primul preşedinte ales
Preşedinte din 30 aprilie 17893 martie 1797
Vicepreşedinte John Adams
Predecesor
Succesor John Adams
Născut 22 februarie 1732
Comitatul Westmoreland, Virginia
Decedat 4 decembrie 1799
Mount Vernon, Virginia, SUA
Partid politic Nici unul (17891793), apoi Federalist (17931797)
Soţie Martha Dandridge Custis Washington

George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia) a fost un general şi om de stat american, militant şi factor activ în obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forţelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) şi Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obţinerea independenţei Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost preşedintele Convenţiei constituţionale care a adoptat Constituţia Statelor Unite ale Americii, în vigoare şi astăzi. Ca preşedinte între 1789 şi 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaţionismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puţin posibil în afacerile politice ale lumii şi, mai ales, să nu se alieze cu nicio naţiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

George Washington a fost primul copil al lui Augustine Washington şi al celei de-a doua soţii a acestuia, Mary Ball Washington. Pe data de 6 ianuarie 1759 s-a căsătorit cu Martha Dandridge Custis, o văduvă destul de înstărită.

Preia comanda Armatei Continentale pe terenul de la Cambridge, Massachusetts în iulie 1775.

Pe 12 decembrie 1799, Washington petrece câteva ore inspectând ferma sa călare pe cal, în zăpadă, pe o ploaie care s-a transformat mai târziu în grindină. Întorcându-se la fermă, s-a aşezat la masă pentru cină fără a-şi schimba hainele ude. În dimineaţa următoare s-a trezit cu o răceală groaznică, febră şi o infecţie la gât, care s-au transformat curând în laringită acută şi pneumonie. Washington moare pe data de 14 decembrie 1799, seara, în casa sa din Mount Vernon, în vârstă de 67 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Tis well”.


Tinereţea şi educaţia

George Washington s-a născut pe 22 februarie 1732, fiind primul copil al lui Augustine Washington şi a doua sa soţie, Mary Ball Washington la Pope’s Creek Estate lângă actualul Colonial Beach în ţinutul Westmoreland, Virginia. Tatăl lui a avut patru copii cu prima sa soţie, Jane Butler: doi au murit de mici, iar doi fii au supravieţuit (Lawrence, născut circa 1718 şi Augustine, născut circa 1720) George devenind astfel al treilea fiu dar mult mai tânăr. Mutându-se la Ferry Farm în Stafford County la vârsta de 6 ani, George a fost educat acasă de către tatăl său şi de către fratele mai mare.

Creşterea tutunului în Virginia pentru vânzare, putea fi măsurat la vremea aceea prin numărul de sclavi folosiţi pentru a-l cultiva. La naşterea lui George Washington populaţia coloniei era 50% de culoare, majoritatea sclavi Africani sau Afro-Americani. În tinereţea sa George Washington a lucrat ca topograf dobândind astfel o cunoaştere a terenului coloniei sale natale Virginia care mai târziu se va dovedi de nepreţuit. Căsătoria fratelui său cel mai mare în puternica familie Fairfax i-a adus tânărului George protecţia lui Thomas Fairfax, al şaselea Lord Fairfax of Cameron guvernator şi latifundiar al regiunii Northern Neck care se întindea pe circa 5 milioane de acri. Către sfârşitul lunii iulie 1749, imediat după înfiinţarea oraşului Alexandria, Virginia de-a lungul râului Potomac, George, în vârstă de 17 ani a fost numit primul topografist al ţinutului nou creat Culpeper County, Virginia în interiorul coloniei.

Fără îndoială, această numire i se datorează intervenţiei Lordului Fairfax şi a vărului acestuia William Fairfax of Belvoir, arendaş şi membru în Consiliul Guvernatorului. Carieră

George Washington îşi începe cariera ca proprietar de plantaţie , sau ceea ce istoricii definesc pe cei ce deţin 20 sau mai mulţi sclavi. În 1748 este invitat să ajute la topografierea terenurilor la vest de Blue Ridge, o ramură a munţilor Appalache. În 1749 este numit la primul său post public, topograf al ţinutului nou creat Culpeper County. Prin intermediul fratelui său vitreg Lawrence Washington devine interesat de Ohio Company, companie care ţintea să exploateze pământul din vestul Americii. În 1751 George şi fratele său vitreg Lawrence călătoresc în Barbados sperând într-o îmbunătăţire a sănătăţii lui Lawrence care suferea de tuberculoză. Aceasta a fost singura dată când George Washington a călătorit în afara a ceea ce este acum Statele Unite. După moartea lui Lawrence în 1752, George Washington moşteneşte partea din pământul său şi preia unele din îndatorirele sale, ca de pildă cea de adjutant al coloniei, ofiţer cu rol de conducere în trupele neregulate.

Washington prezintă mesajul francezilor Fort Le Boeuf, 1753

Către sfârşitul anului 1752, noul guvernator al Virginiei, Robert Dinwiddie , divizează comanda armatei neregulate a coloniei, a miliţiei, în patru regiuni şi George Washington solicită unul din posturile de comandă, singurele sale calificări fiind zelul şi faptul că era fratele fostului ofiţer comandant. Washington este numit ofiţer adjutant de district în miliţia Virginiei în 1752, funcţie care îi aduce gradul de Maior la vârsta de 20 de ani. Este însărcinat cu instrucţia miliţiei în districtul în care comandă. La vârsta de 21 de ani, în Fredericksburg, Washington devine Maestru Mason în Masonerie, o organizaţie modelată pe modelul frăţiilor, care îl va influenţa toată viaţa. În decembrie 1753, lui Washington i se cere de către guvernatorul Virginiei, Robert Dinwiddie să transmită un ultimatum francezilor la frontieră, pe râul Ohio. Washington evaluează forţa efectivelor franceze şi intenţiile şi predă mesajul francezilor la Fort Le Boeuf în actualul Waterford, Pennsylvania. Mesajul care este ignorat, cere francezilor să abandoneze colonizarea în zona Ohio. Cele două puteri coloniale, Marea Britanie şi Franţa se îndreptau rapid către conflict la scară mondială. Raportul lui Washington asupra întregii situaţii este amplu citit de ambele părţi ale Atlanticului.

Războiul cu francezii şi indienii (Războiul de 7 ani)

În 1754 Dinwiddie îl deleagă pe Washington, pe atunci Locotenent Colonel şi îi ordonă să conducă o misiune care urma să îi scoată pe francezi din Fort Duquesne. Împreună cu aliaţii săi indieni conduşi de Tanacharison, Washington şi trupele sale surprind în ambuscadă un detaşament de recunoaştere francez de circa 30 de soldaţi conduşi de Joseph Coulon de Jumonville. Washington şi trupele sale sunt copleşiţi la Fort Necessity de o forţă franceză şi indiană numeric superioară şi mai bine poziţionată, în ceea ce a fost singura capitulare din cariera sa. Termenii capitulării includ aserţiunea că Washington l-a asasinat pe Jumonville după ambuscadă. Cum Washington nu cunoştea franceza, nu şi-a dat seama de conţinut şi a semnat documentul. Eliberat de către francezi, Washington se întoarce în Virginia, unde numele îi este spălat de vina capitulării, dar demisionează pentru că nu este de acord cu reorganizarea miliţiilor coloniei.

Primul portret cunoscut al lui Washington, pictat în 1772 de Charles Willson Peale, înfăţişându-l în uniformă de colonel al Regimentului Virginia.

În 1755 Washington este adjunctul generalului britanic Edward Braddock în nefericita expediţie Monongahela. Acesta a fost un efort major de recucerire al zonei Ohio. În timp ce Braddock este ucis şi expediţia se sfârşeşte într-un dezastru militar, Washington se distinge ca eroul de la Monongahela. Rolul lui Washington în timpul bătăliei este încă dezbatut, biograful Joseph Ellis, afirmă că Washington a călărit de-a lungul şi de-a latul câmpului de bătălie reorganizând rămaşiţele forţelor Britanice şi a miliţiilor din Virginia pentru a se retrage. În urma acestei acţiuni, lui Washington i se încredintează comanda unei zone dificile de frontieră în munţii Virginiei unde este recompensat prin avansarea la gradul de colonel şi numit comandant al tuturor forţelor coloniei Virginia. În 1758, Washington participă cu gradul de Brigadier General în expediţia lui Forbes care îi sileşte pe francezi să evacueze Fort Duquesne şi duce la întemeierea britanicului Pittsburgh. Târziu în acelaşi an, Washington demisionează din serviciul militar activ şi petrece următorii 16 ani ca proprietar de plantaţie şi politician în Virginia.

Miliţia colonială opusă armatei regulate

În calitate de ofiţer în miliţia colonială, cu toate că avea grad înalt, Washington conştientiza acut disparitatea între ofiţerii din miliţia colonială şi cei din armata britanică (regularii). Fratele său cel mai mare Lawrence fusese norocos să fie recompensat cu un grad în rândul armatei britanice, în calitate de “Căpitan în regiment pedestru”, în vara lui 1740, când armata britanică creează un nou regiment (61 infanterie, cunoscut ca Gooch’s American Regiment) în colonii, pentru a fi folosit în lupte în Indiile de Vest. Fiecărei colonii i se îngăduia să îşi numească singură ofiţerii de companie, căpitanii şi locotenenţii, numiri semnate de către colonelul Willliam Blakeney erau distribuite către diverşi guvernatori. Cincisprezece ani mai târziu, când generalul Braddock ajunge în Virginia în 1755 cu două regimente de regulari (44 infanterie şi 48 infanterie), Washington caută să obţină o numire dar niciuna nu era de vânzare (numirile ca ofiţer putânduse cumpăra de cei cu origine aristocratică). Decât să servească ca locotenent colonel în miliţia colonială unde ar fi fost inferior unor tineri ofiţeri cu grad mai mic ca el dar în armata britanica ca regulari, Washington alege să servească în calitate privată ca aide-de-camp, ajutor de campanie pe lângă general. Ca ajutor de campanie putea să comande soldaţi din armata regulată. În urma înfrângerii lui Braddock, parlamentul britanic decide în noiembrie 1755 să creeze un nou regiment regal de infanterie, mai târziu numit Regimentul Regal de Puşcaşi, dar spre deosebire de predecesorul Regiment American din 1740-1742, toti ofiţerii erau recrutaţi în Anglia sau Europa la începutul lui 1756.

Între războaie

Gravură reprezentând-o pe Martha Dandridge Custis, bazată pe un portret din 1757 de John Wollaston.

În Ianuarie 6, 1759 Washington se căsătoreşte cu Martha Dandridge Custis, văduvă. Scrisorile care încă se mai păstrează, sugerează că s-ar putea să fi fost îndrăgostit la vremea aceea de Sally Faifax, soţia unui prieten. Unii istorici cred că George şi Martha ar fi fost rude îndepărtate. Cu toate acestea George şi Martha au avut o căsnicie reuşită şi împreună au crescut doi copii din căsătoria ei anterioară, John Parke Custis şi Martha Parke Custis, alintaţi cu afecţiune de către familia Jackie şi Patsie. Mai târziu soţii Washington au crescut doi nepoţi ai doamnei Washington, Eleanor Parke Custis şi George Washington Parke Custis. George şi Martha Washington nu au avut copii împreună, variola lui din tinereţe este posibil să îl fi lăsat steril. Cuplul proaspăt căsătorit s-a mutat la Mount Vernon unde el s-a lansat în viaţa de proprietar de plantaţie şi de figură politică. Căsătoria lui Washington cu Martha, o văduvă bogată, i-a mărit cu mult acestuia atât averea precum şi statutul social. Prin căsătorie a dobândit o treime din cei 18000 de acri (73 kilometri pătraţi) ai plantaţiei Custis şi administrează restul în numele copiilor Marthei. Cumpără frecvent terenuri în numele său. În plus i se dăruieşte teren în ceea ce este azi West Virginia ca recompensă pentru serviciile aduse în timpul războiului cu francezii şi indienii. În 1775 Washington dublase plantaţia Mount Vernon ca întindere şi numărul de sclavi crescuse la mai mult de 100 de persoane. Ca erou militar şi mare proprietar de teren, este ales în corpul legislativ al Virginiei, House of Burgesses, începând cu 1758.

Washington a lărgit reşedinţa de la Mount Vernon după căsătorie.

Stilul de viaţă trăit de Washington era unul aristocratic, vânătoarea de vulpi fiind activitatea favorită. Ca şi majoritatea proprietarilor de plantaţie din Virginia timpului său, importa mărfuri de lux din Anglia şi plătea pentru ele prin exportul recoltei de tutun. Cheltuielile extravagante precum şi fluctuaţiile pe piaţa tutunului însemna că mulţi proprietari de plantaţie contemporani cu Washington pierdeau bani. (Thomas Jefferson spre exemplu a murit înglodat în datorii.) Washington începe să iasă din datorii prin diversificare. Pe la 1766 schimbase recolta principală a plantaţiei din tutun în grâu, o recoltă care putea fi vândută în America şi diversificase activităţile prin includerea morăritului, pescuitului, înmulţirea cailor, dărăcitului si ţesutului. Moartea lui Patsy Custis de epilepsie în 1773 îl ajută pe Washington să-şi plătească datoriile către creditorii britanici, deoarece jumătate din averea acesteia trecuse în numele său. În cursul acestor ani Washington se concentrează mai mult pe afaceri şi rămăne oarecum mai puţin preocupat de politică. Deşi îşi exprimase opoziţia faţă de Taxa de timbru din 1765, primul impozit direct asupra coloniilor, nu îşi asumă un rol de conducere în mereu crescânda mişcare de rezistenţă din colonii până când protestele în urma Legilor Townshend emise in 1767 devin larg răspândite. În mai 1769, Washington introduce în parlament o propunere redactată de către prietenul său George Mason care cheamă la boicotul mărfurilor englezeşti dacă legile nu sunt retrase. Parlamentul refuză adoptarea Legilor Towsend în 1770 şi cel puţin pentru Washington criza trecuse. Totuşi, Washington privea trecerea cu succes prin parlament a Intolerabilelor Legi în 1774 ca pe o ,,invazie a drepturilor şi privilegiilor noastre’’. În iulie 1774 prezidează o şedintă în care sunt adoptate Rezoluţiile Fairfax, care cer printre altele crearea unui Congres Continental. În August, Washington participă la Prima Convenţie a Virginiei, unde este ales ca delegat la Primul Congres Continental.

Revoluţia americană

După începerea luptelor în aprilie 1775, Washington apare îmbrăcat în uniformă militară la Al doilea Congres Continental semnalând că el este pregătit de război. Washington avea prestigiul, experienţa militară, carisma şi prestanţa militară, reputaţia de a fi un patriot, era sprijinit de către Sudul Americii în special Virginia. Deşi nu a căutat explicit să ia comanda şi chiar a afirmat că nu este la înălţimea unei astfel de însărcinări, nu avea nici un competitor serios. Congresul creează Armata Continentală pe data de 14 iunie 1775. Propus de către John Adams de Massachusetts, Washington este astfel numit General Maior şi ales de către Congres pentru a fi Comandant Suprem. Washington preia comanda Armatei Continentale pe câmpul din Cambridge, Massachusetts în Iulie 1775, în timpul asediului Bostonului deja în desfăşurare. Realizând că armata sa duce lipsă disperată de praf de puşcă, Washington caută alte surse. Sunt organizate raiduri asupra unor arsenale britanice, inclusiv unele în Caraibe şi se încearcă producerea locală a prafului de puşcă. Către sfârşitul lui 1776 sunt obţinute 2,5 milioane de livre, majoritatea din Franţa, o cantitate abia adecvată faţă de nevoile armatei. Washington reorganizează armata şi îi forţează pe englezi să se retragă prin instalarea artileriei pe înălţimile din Dorchester Heights care dominau oraşul. Britanicii evacuează Bostonul şi Washington îşi mută armata la New York. Deşi negative în aprecierile referitoare la Congresul Continental, ziare britanice lăudau caracterul lui Washington şi calităţile sale de comandant militar. Acestea erau articole îndrăzneţe despre un general inamic care comanda o armată apărând o cauză despre care mulţi britanici credeau că va ruina imperiul britanic. Refuzul lui Washington de a se implica politic, întărea reputaţia acestuia de om total dedicat misiunii sale militare şi deasupra luptelor diverselor facţiuni.


În august 1776, generalul britanic William Howe lansează o campanie masivă navală şi terestră cu scopul de a ocupa New York-ul şi propune un acord negociat. Armata Continentală sub comanda lui Washington angajează inamicul pentru prima dată ca armată a Statelor Unite, de curând declarate independente. Bătălia de la Long Island, cum a rămas în istorie, a fost cea mai mare bătălie din întregul război. Retragerea în timpul nopţii în urma bătăliei peste East River fără nicio pierdere umană sau materială este văzută de către unii istorici ca una din cele mai mari realizări militare ale lui Washington. Această victorie britanică precum şi alte câteva îl determină pe Washington să plece din New York şi peste New Jersey, ceea ce riscă soarta Armatei Continentale. În 25 decembrie 1776, noaptea, Washington organizează un contraatac, conducând forţele americane peste Delaware River şi capturează în Trenton, New Jersey, 1000 de Hessians, (mercenari germani, soldaţi de elită, în slujba britanicilor). Urmează o altă victorie la Princeton la începutul lui ianuarie. Aceste victorii nu sunt suficiente pentru câştigarea războiului, mulţi soldaţi nu se mai înrolează la expirarea termenului sau dezertează în cursul aprigei ierni. Washington reorganizează armata cu recompense crecute pentru cei care rămân şi pedepse pentru dezertare, ceea ce ridică sensibil numărul trupelor disponibile pentru următoarele bătălii. Forţe britanice înfrâng trupele lui Washington în bătălia de la Brandywine la 11 septembrie 1777. Howe îl păcăleşte pe Washingon şi mărşăluieşte practic nestingherit în Philadelphia în 26 septembrie. Armata lui Washington atacă fără succes garizoana britanică din Germantown la începutul lui octombrie. Între timp, Burgoyne, izolat, îndepărtat de Howe, este prins în capcană şi forţat să se predea cu întreaga lui armată la Saratoga, New York. Acesta este un eveniment major, care determină Franţa să răspundă la înfrângerea lui Burgoyne prin intrarea în război, aliată deschis cu America şi transformând Războiul Revoluţionar într-un conflict mondial major. Pierderea de către Washington a Philadelphiei determină unii membri ai Congresului să discute înlăturarea acestuia de la comandă. Această încercare eşuează însă, după ce suporterii săi se raliază în apărarea acestuia. Armata lui Washington îşi aşează tabăra la Valley Forge în Decembrie 1777 şi rămâne acolo pentru următoarele şase luni. În cursul iernii 2500 de oameni dintr-un efectiv de 10000 de oameni mor de frig şi boli. Totuşi, primăvara următoare armata iese din tabăra de la Valley Forge în ordine, în parte mulţumită unui program de instruire pe scară largă, supravegheat de către Baronul von Steuben, un veteran al statului major prusac. Britanicii evacuează Philadelphia pentru a se îndrepta spre New York dar Washington îi atacă la Monmouth şi îi obligă să se retragă de pe terenul de luptă. După aceasta britanicii continuă să se îndrepte spre New York în timp ce Washington îşi scoate armata din acest oraş. În vara lui 1779 la cererea lui Washington, generalul John Sullivan lansează o decisivă campanie a pământului pârjolit care distruge cel puţin 40 de aşezări ale indienilor Iroquois în actuala zonă centrală şi superioară a statului New York, ca răspuns la atacurile indiene şi ale loialiştilor împotriva aşezărilor americane cu ceva timp în urmă. Washington dă lovitura de graţie britanicilor în 1781, după ce o victorie navală franceză le permite americanilor să încercuiască armata britanică în Virginia. Predarea britanicilor la Yorktown în octombrie 1781 marchează sfârşitul majorităţii ostilităţilor. Deşi cunoscut pentru succesele din timpul războiului, Washington a suferit multe înfrângeri până să iasă victorios din război.


Pictură de John Trumbull Washington dându-şi demisia ca şi comandant suprem

În vara lui 1779 la cererea lui Washington, generalul John Sullivan lansează o decisivă campanie a pământului pârjolit care distruge cel puţin 40 de aşezări ale indienilor Iroquois în actuala zonă centrală şi superioară a statului New York, ca răspuns la atacurile indiene şi ale loialiştilor împotriva aşezărilor americane cu ceva timp în urmă. Washington dă lovitura de graţie britanicilor în 1781, după ce o victorie navală franceză le permite americanilor să încercuiască armata britanică în Virginia. Predarea britanicilor la Yorktown în octombrie 1781 marchează sfârşitul majorităţii ostilităţilor. Deşi cunoscut pentru succesele din timpul războiului, Washington a suferit multe înfrângeri până să iasă victorios din război.

În martie 1783, Washington îşi foloseşte influenţa pentru a dispersa un grup de ofiţeri care ameninţau să confrunte congresul în legătură cu întârzieria plăţii soldelor. Prin Tratatul de la Paris, semnat in decembrie acelaşi an, Marea Britanie recunoaşte indepenţa Statelor Unite. Washington îşi dizolvă armata şi pe 2 noiembrie le adresează soldaţilor săi un elocvent discurs de rămas bun. În noiembrie 25, britanicii evacuează New York City şi Washington şi guvernatorul preiau posesia. În decembrie 4 la Fraunces Tavern Washington îşi ia formal rămas bun de la ofiţerii săi iar în decembrie 23, 1783 imitândul pe generalul roman Cincinnatus demisionează din funcţia de comandant suprem. Washington a fost un exemplu republican ideal al cetăţeanului conducător care refuză puterea. În timpul acestei perioade conform Articles of Confederation, precursoarele Constituţiei, nu exista încă funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Retragerea lui Washington la Mount Vernon a fost de scurtă durată. A făcut o expediţie exploratorie la frontiera vestică în 1784, a fost apoi convins să participe la convenţia constituţională în Philadelphia în vara lui 1787 şi a fost ales unanim preşedinte al Convenţiei. S-a implicat doar puţin în dezbateri (chiar dacă a votat pentru sau împotrivă la diferite articole de lege), dar înaltul său prestigiu a menţinut colegialitatea şi a ţinut delegaţii la munca lor. Delegaţii la convenţie au creat funcţia de preşedinte cu gândul la Washington şi i-au îngăduit acestuia să definească postul odată ales. După convenţie suportul acestuia pentru constituţie i-a convins pe mulţi inclusiv legislativul Virginiei să voteze pentru ratificare, noua constituţie a fost în final ratificată de toate cele 13 state de la acea vreme.

Preşedinţia

Portret de Gilbert Stuart, 1795

Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington preşedinte în 1789 şi apoi în alegerile din 1792, Washington rămâne până azi singurul preşedinte care a luat 100% din voturile electorale. La inaugurarea sa a insistat să se servească rom de Barbados. John Adams a fost ales vicepreşedinte. George Washington a depus jurământul ca prim preşedinte conform constituţiei Statelor Unite ale Americii în 30 Aprilie, 1789 la Federal Hall în New York cu toate că, la început nu-şi dorea această funcţie. Primul Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25000 de dolari pe an, o sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece preţuia foarte mult imaginea sa ca funcţionar public dezinteresat. La insistenţa Congresului, totuşi, acceptă în cele din urmă plata, pentru a evita un precedent în care postul de preşedinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru persoanele bogate care îşi permiteau să servească ţara fără salariu. Washington a participat cu mare atenţie la pompa şi ceremonia postului, având grijă ca titlurile şi vestimentaţia să fie republicane şi nu a imitat niciodată curţile regale europene. Până la sfârşit a preferat apelativul de ,, Domnule Preşedinte" altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate. Washington s-a dovedit a fi un bun administrator. Bun în a delega sarcini şi bun judecător al talentului şi caracterului personal, Washington ţinea regulat şedinţe ale cabinetului pentru a dezbate problemele înainte de a lua o decizie. În privinţa sarcinilor de rutină era ordonat, energic, respectuos cu privire la opinia altora dar hotărât, urmărind obiective generale dar şi consistenţa acţiunilor particulare în atingerea primelor. Washington a servit al doilea termen ca preşedinte fără entuziasm. A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două termene ca preşedinte care mai târziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituţie.

Probleme interne

Washington nu era membru al niciunui partid politic şi spera că acestea nu se vor forma, fiind de părere că duc la conflict şi stagnare.

Consilierii lui cei mai apropriaţi formează două facţiuni, creând cadrul pentru viitorul Prim Sistem Partinic. Secretarul trezoreriei Alexander Hamilton avea planuri îndrăzneţe în crearea sistemului naţional de creditare şi clădirea unei naţiuni puternice financiar şi pune bazele Partidului federalist. Thomas Jefferson, fondatorul "Jeffersonian Republicans", se opune puternic agendei lui Hamilton, dar Washington îl favorizează pe acesta din urmă.

Residence Act of 1790 semnat de Washington autorizează Preşedintele să aleagă reşedinţa permanentă a guvernului, care va fi aleasă de-a lungul râului Potomac. Legea autorizează Preşedintele să numească trei împuterniciţi care să măsoare şi să achiziţioneze proprietatea pentru această reşedinţă. Washington supervizează personal aceasta de-a lungul întregului mandat. În 1791 aceşti împuteniciţi numesc reşedinţa guvernului „Oraşul lui Washington în districtul Columbia”, în onoarea lui Washington.

În 1800 Teritoriul Columbia devine Districul Columbia unde guvernul federal se mută în conformitate cu prevederile legii privind reşedinţa acestuia.

În 1791, Congresul impune o acciză pe băuturile spirtoase care duce la proteste în districtele de frontieră, în special în Pennsylvania. În 1794, după ce Washington ordonă protestatarilor să apară în faţa "US district court", protestele se transformă în răscoale pe scară largă ca Rebeliunea Whiskey-ului.

Armata federală era prea mică să poată fi folosită, aşa că Washington invocă Militia Act din 1792 pentru a chema miliţiile din Pennsylvania, Virginia şi alte câteva state.

Guvernatorii trimit trupe şi Washington ia comanda, mărşăluind în districtele răsculate. Nu au vut loc lupte, dar acţiunea în forţă a lui Washington a dovedit că guvernul se poate apăra singur. A fost de asemenea una din cele două ocazii când un preşedinte în funcţie comandă militar pe câmpul de operaţii. Aceste evenimente marchează prima ocazie când guvernul federal foloseşte forţa militară pentru a-şi exercita autoritatea asupra statelor şi a cetăţenilor.

Relaţii externe

Statuia lui Washington în Paris, Franţa

În 1793 guvernul revoluţionar francez îl trimite pe diplomatul Edmond Charles Genet, supranumit şi ,,cetăţeanul Genet" ca ambasador în America. Genet emite scrisori de sechestrare şi represaliu pentru vasele americane ca acestea să poată captura vase britanice. Genet încearcă să direcţioneze sentimentul public american către amestecarea in război de partea Franţei şi împotriva Marii Britanii, prin crearea unei reţele de Societăţi Democratice Republicane în marile oraşe americane. George Washington respinge acest amestec în afacerile interne şi cere guvernului francez să îl înlocuiască pe Genet, denunţând societăţile acestuia.


Hamilton şi Washington proiectează tratatul aşa numit Jay Treaty pentru a normaliza relaţiile cu Marea Britanie, pentru a evacua britanicii din forturile vestice şi a rezolva datoriile financiare în urma revoluţiei. John Jay negociază şi semnează tratatul în 19 noiembrie 1794. Jeffersonienii sprijineau Franţa şi atacau puternic tratatul. Washington şi Hamilton însă au mobilizat opinia publică şi au obţinut ratificarea de către senat prin accentuarea sprijinului acordat de Washington. Britanicii au fost de acord sa părăsească forturile din zona Marilor Lacuri, graniţa americano-canadiană a fost ajustată, numeroase datorii pre-revolutie au fost lichidate şi britanicii îşi deschid coloniile din Indiile de Vest pentru comerţul american. Cel mai important însă, tratatul amână războiul cu Marea Britanie şi aduce în loc un deceniu de comerţ prosper cu această ţară. Aceasta i-a înfuriat pe francezi şi a devenit o problemă centrală în dezbaterile politice.

Discursul de rămas bun

Articol principal: Discursul de rămas bun al lui George Washington

Discursul lui Washington de rămas bun (pus în circulaţie ca scrisoare publică) a fost unul din cele mai influente declaraţii politice despre valorile politice americane. Schiţat în principal chiar de către Washington, cu ajutorul lui Hamilton, sfătuieşte asupra necesităţii şi importanţei uniunii naţionale, valorii constituţiei şi domniei legii, asupra aspectelor negative ale partidelor politice şi a adevăratelor valori pe care republicanii trebuie să le posede. În timp ce respinge sugestiile că ar trebui să includă că moralitatea necesită ,,o autoritate religioasă divină", el numeşte moralitatea ,, un necesar izvor al guvernării populare". Washington afirmă că ,,indiferent cât de mult atribuim influenţei unei educaţii rafinate asupra unor minţi de o anumită structură, atât raţiunea cât şi experienţa ne opresc să ne aşteptăm ca morala naţională să triumfe în excluderea principiului religios". Discursul politic public al lui Washington avertizează împotriva influenţei străine în afacerile interne şi asupra amestecului american în afacerile europene. De asemenea avertizează împotriva partizanatului excesiv în politica internă şi apelează la toţi să se situeze deasupra oricărui partizanat şi să servească binele comun. Washington avertizează împotriva ,,alianţelor permanente cu oricare parte a lumii" afirmând că Statele Unite trebuie să se concentreze în principal pe interesele americane. El promovează prietenia şi comerţul cu toate naţiunile, dar avertizează împotriva amestecului în războaiele europene şi a intrării în alianţe ,,încurcate" pe termen lung. Discursul său stabileşte rapid standardul valorilor americane cu privire la religie şi la relaţii externe.

Retragerea din viaţa publică şi moartea

După retragerea din funcţia de preşedinte în 1797, Washington se retrage la Mount Vernon cu un profund sentiment de uşurare. Dedică mult timp agriculturii. În iulie 1798, Washington este împuternicit de către preşedintele John Adams să fie general locotenent şi comandant suprem al armatelor ce urmau să fie recrutate în eventualitatea unui război cu Franţa. Serveşte ca şeful statului major al Armatei Statelor Unite între 13 iulie 1798 şi 14 decembrie, 1799. A participat to planurile pentru o armata provizorie care să poată interveni în caz de nevoie, dar nu a participat de loc pe teren. În 12 decembrie, 1799, Washington petrece câteva ore călare în ninsoare inspectându-şi fermele, ninsoarea mai târziu se schimbă în grindină şi lapoviţă. Washington ia loc la cină în acea seară fără să-şi schimbe hainele ude. Dimineaţa următoare se trezeşte cu o răceală puternică, febră şi amigdalită care se transformă în laringită acută şi pneumonie. Washington moare în seara de 14 decembrie 1799, în casa sa în vârstă de 67 de ani vegheat de Dr James Craik unul din prietenii săi apropiaţi, Dr Gustavus Richard Brown, Dr Elisha C. Dick şi Tobias Lear V. Lear va însemna evenimentul în jurnalul său, scriind că ultimele sale cuvinte au fost „Tis well”. Doctorii de azi cred că Washington a murit mai mult din cauza tratamentului, care includea clorura de mercur şi luarea de sânge rezultând într-o combinaţie şoc de la pierderea a mai mult de doi litri de sânge, deshidratare şi asfixiere. Rămăşiţele pământeşti ale lui George Washington au fost înmormântate la Mount Vernon 18 decembrie,1799. Iniţial a fost înhumat în vechiul mormânt al plantaţiei. În 1831, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea sa, rămăşiţele pământeşti i-au fost mutate în actualul mormânt. Pentru a proteja intimitatea lor, în urma morţii lui Washington, Martha Washington a ars corespondenţa dintre cei doi soţi. Doar trei scrisori ale cuplului au supravieţuit. În întreaga lume, vestea morţii lui Washington a provocat tristeţe. Napoleon a ordonat zece de zile de doliu în întreaga Franţă iar în Statele Unite mii de oameni au purtat doliu luni de zile.

Despre viaţa personală

În tinereţe Washington avea părul roşu. Unul din miturile populare americane este că purta perucă, aşa cum era moda vremii. Washington nu purta perucă ci îşi pudra părul, aşa cum este reprezentat în mai multe portrete inclusiv în cel mai cunoscut şi neterminat pictat de Gilbert Stuart.

Washington a suferit de probleme cu dantura de-a lungul întregii vieţi. Primul dinte l-a pierdut la vârsta de 22 de ani şi rămăsese cu unul singur când a devenit preşedinte. John Adams pretinde că Washington şi-a pierdut dinţii pentru că obişnuia să spargă nuci de Brazilia cu dinţii dar istoricii moderni cred că faptul că a fost tratat în tinereţe cu oxid de mercur pentru variolă şi malarie, a contribuit la pierderea dinţilor.

A avut câteva proteze dentare, patru dintre ele create de un dentist cu numele de John Greenwood. Contrar unui alt mit popular american acestea nu erau confecţionate din lemn. Proteza dentară creată când Washington a devenit preşedinte era făcută din fildeş de elefant şi de hipopotam, ţinute împreună cu arcuri din aur. Fildeşul de hipopotam era folosit pentru placă, în care erau introduşi dinţi umani şi părţi din dinţi de cal sau de măgar. Problemele dentare ale lui Washington îi cauzau acestuia veşnice dureri din care cauză lua laudanum. Această suferinţă este vizibilă în multe din portretele pictate când era încă în funcţie, inclusiv în cel folosit pe bancnota de un dolar.

Unul din miturile de durată este acela când Washington a tăiat cireşul tătălui său şi când a fost întrebat despre asta a folosit faimosul răspuns ,,nu pot să mint, am folosit securişca". Nu există nici o dovadă că aceasta s-a întâmplat. Aceasta, precum şi legenda cu Washington aruncând dolarul de argint peste râul Potomac a făcut parte din colecţia de mituri despre Washington scrisă de Mason Weems care l-a făcut pe Washington o figură legendară nu numai prin realizările sale prezidenţiale sau din timpul războiului.


Vizualizări: 77

Comentariu publicat de Nicoleta Cimpoae pe Februarie 22, 2010 la 10:51pm
"Disciplina este sufletul unei armate."
"Este imposibil să guvernezi lumea fără Dumnezeu şi fără Biblie."
"Un popor fără religie nu poate fi condus decât cu tunurile."
George Washington

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor