altmarius

cultură şi spiritualitate

Ambițiile Elenei Ceaușescu: O profesionistă a răzbunării

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ambitiile-elenei-c...

În Orizonturi roșii, Mihai Pacepa (foto jos) îi construiește Elenei Ceaușescu o imagine apropiată de percepția generală. Informațiile sunt cu atât mai pertinente cu cât autorul a avut ghinionul (șansa?) de a-i fi fost apropiat. Așa aflăm despre Elena – avidă de titluri științifice, de Elena – intriganta, de o Elenă vădit malițioasă și vindicativă. Enumerarea ar putea continua la infinit dar în aceeași semantică.

„Elena colecționa cu lăcomie toate diplomele științifice”

Când Ceaușescu a venit la putere în 1965, nimeni nu auzise de soția sa, dar nu i-a luat prea mult timp acesteia să-și dezvolte gustul pentru faimă. În calitate de soție a mult iubitului președinte român, a fost o joacă de copil pentru ambițioasa Elena să acumuleze rapid titluri științifice: director al Secțiunii pentru Chimie din cadrul Consiliului Suprem pentru Dezvoltare Economică și Socială a României, avându-l în frunte pe Ceaușescu însuși; vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, care a fost special creat pentru ea; membru titular al Academiei Române, cel mai înalt titlu științific din orice țară a blocului sovietic. 

În 1973, am fost cu Elena la Buenos Aires, când, fascinată de ambițiile politice ale Isabelei Peron (foto sus), s-a hotărât să se lanseze în viața politică activă. În cadrul nemaiîntâlnitului cult al personalității creat în jurul lui Ceaușescu, Elena a promovat rapid pe scena politică: membră a Marii Adunări Naționale, membră a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, membră a Comitetului Politic Executiv (biroul politic român) și, doar cu un an în urmă, membră a Biroului Permanent, invenția lui Ceaușescu pentru a concentra puterea în mâinile sale și ale soției sale. Astăzi Elena este numărul doi într-o ierarhie în care numai numele Ceaușescu are un loc sigur, restul companiei nefiind altceva decât flori decorative schimbate în mod constant dintr-un loc într-altul, împiedicându-le să prindă rădăcini.

În ciuda noilor dimensiuni politice ale Elenei, și-a păstrat întotdeauna primul titlu, acela de director al ICECHIM-ului. Principalele decorațiuni din cabinetul ei erau portretul lui Ceaușescu, atârnat în spatele biroului și volumele operelor lui, legate în piele roșie și așezate frumos, ocupând rafturile bibliotecii de pe un perete. Ceilalți doipereți erau acoperiți de multe diplome științifice românești și străine ale Elenei, împreună cu numeroase certificate aparținând medaliilor pentru merite științifice, tehnice sau educaționale. Majoritatea dintre ele îmi erau cunoscute, deoarece, în ultimii zece ani DIE fusese adânc implicat în obținerea lor din străinătate pentru ea. Elena colecționează cu lăcomie toate diplomele științifice cu putință, de la titluri onorifice până la calitatea de membru în societăți științifice străine.

– Ia uite colea cine-i acilea și m-așteaptă, a spus cu veselie Elena, pe tonul cel mai amabil, pe când își arunca pe birou noua sa poșetă din piele de crocodil. Se asorta cu pantofii eleganți cu vârfurile ascuțite ce păreau să-i strângă oasele mari ale picioarelor ei de țărancă.

– Să mergem în spate, a spus, luându-mă de braț.

„În spate” însemna de fapt camera din dreapta cabinetului Elenei, în spatele unei uși ascunse. Ceva mai mică decât principalul său cabinet, camera era puțin mobilată și avea doar un telefon, linia S, făcând legătura cu Ceaușescu și cu puține alte persoane „privilegiate”, incluzându-mă și pe mine. Acesta era locul unde Elena își petrecea majoritatea timpului când era la institut, încercând să stea la distanță de oamenii de știință profesioniști. „Tovarășa e ocupată cu studiul în spate”, era formula inevitabilă a șefului ei de cabinet, ori de câte ori cineva din institut încerca să ajungă la ea. Acolo, „în spate”, Elena obișnuia fie să privească plictisită îndelung pe geam, fie să dormite în fotoliul său favorit cu un exemplar din „Scânteia”, ziarul oficial al Partidului Comunist Român, căzându-i din poală.

– Ai adus dosarul lui Pană?

 Da, am răspuns, punând dosarul ministrului Gheorghe pană Pe birou.

Dosarul voluminos conținea transcrierile din săptămâna curentă de la supravegherea telefonului și până la microfoanele instalate în casa și birourile lui Pană. Era un om plin de viață și energie. Cuvântările sale strălucitoare și laudative cu privire la Ceaușescu îl transformaseră dintr-un activist de partid provincial într-un membru de frunte al ierarhiei. Când a venit la București, promovat brusc ca unul dintre cei 11 secretari ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român, avea un singur defect în ochii Elenei – era căsătorit cu o evreică. Soții Pană au supraviețuit, totuși, iar mai târziu Elena a făcut pace și le-a dat o casă mai drăguță în cea mai elegantă zonă din București. Toate colțurile noii sale case aveau microfoane, dar acestea n-au dezvăluit altceva decât loialitatea lui Pană față de Ceaușescu și devotamentul soției sale pentru marxismul pe care îl preda la universitate. Până la urmă, Elena s-a plictisit de soții Pană.

 Bă, ai face mai bine să-i strecori sub fustă pe unul dintre senzualii tăi agenți secreți, mi-a spus. M-am săturat de ea cum face pe Fecioara Maria.

Aceasta nu a mers, totuși, iar relațiile Elenei cu soții Pană s-au înăsprit iar. În cele din urmă, Pană a început să bea, iar soția sa a început să-și arate discret nemulțumirea cu privire la cunoștințele de marxism ale Elenei.

Elena a deschis dosarul și a început să-l răsfoiască.

 A mușcat din măr? m-a întrebat.

 Nu încă, am încercat să las loc unor speranțe.

– M-am săturat de ea. Ai trei luni s-o faci să-și ridice fusta. Trei luni, în care o vreau înregistrată pe bandă, fotografiată și filmată. Vreau totul chiar aici, în dosarul ăsta. S-o văd culcată în pielea goală sub omul tău. Mișcând din fundul ei grozav până la orgasm, a spus Elena nervoasă, lovind dosarul cu mâna sa grea, osoasă. Trei luni, a continuat. Auzi? În trei luni îl vreau pe Pană afară. Dacă tu nu poți s-o prinzi pe madame, îl voi prinde eu pe Pană însuși.

Începea să zbiere. Își poate schimba dispoziția mai repede decât oricare din cei pe care i-am cunoscut vreodată, chiar decât Ceaușescu sau Arafat.

„Vreau vizon american”

Telefonul S a sunat, iar fața Elenei s-a luminat când a răspuns.

– Adu-l aici chiar acum. Și două farfurii.

Întorcându-se către mine a spus:

– Am o surpriză pentru tine. Când am plecat de-acasă am comandat un pateu cu trufe. Eram sigură că idioții au uitat.

Nu mai mâncasem trufe până atunci și eram sigur că Elena mă va face să plătesc foarte scump pentru ele acum.

Într-adevăr, nota de plată a fost exorbitantă.

– Mi s-a spus că în America sunt cele mai bune haine de vizon din toată lumea. Nu-i așa dragă?

Am priceput unde vrea să bată. De fiecare dată când pregăteam vreuna din vizitele lui Ceaușescu peste hotare, Elena obișnuia să-mi ceară să fac astfel încât să primească niște „cadouri drăguțe”. Pentru Japonia cuvântul de ordine fusese „perle”. Și le-a primit, multe coliere de perle foarte scumpe. Negrul era pe atunci culoarea sa preferată. Toate acele șiraguri de perle negre au fost plătite de către firme japoneze interesate să facă afaceri cu România.

– Vreau câteva haine de vizon americane, a spus Elena cu o voce autoritară. Haine lungi și cape. Ai o armată întreagă de oameni pe acolo, dragă, care nu fac altceva decât să meargă de la o recepție diplomatică la alta. Acum hai să-i punem la treabă. Sunt sigură că doamna Peanut n-are nici cea mai vagă noțiune despre ce poți face cu o blană de vizon. Nu mă aștepta să primesc altceva de la ea decât un coș cu arahide, nu-i așa, dragă?

Elena a întrebat, sperând evident că o voi contrazice:

 După cum știu, Jimmy Carter vrea să vă dea cartea lui, Why Not the Best? și un volum-satelit de fotografii reprezentând România, a fost replica mea modestă.

– E așa cum ți-am spus, dragă. Țăranii încearcă să pretindă că-s intelectuali. Care-i cea mai mare companie particulară pe care o vom vizita acolo?

– Texas Instruments. Dar știu că Tovarășul are niște gânduri speciale cu privire la vizita de acolo.

N-ar trebui să fie nici o legătură între faptul că Tovarășul primește ce n-are și faptul că eu primesc ce n-am, dacă „instrumentul” tău e destul de mare.

În particular, glumele Elenei puteau fi destul de crude.

Timp de câteva momente am fost cu gândul departe, încercând să redactez telegrame către stațiile din Washington și New York dându-le vestea cea bună cum că fuseseră blagoslovite cu cuvintele magice „haine de vizon” pentru puține zile rămase până la vizită. În cele din urmă, am auzit-o pe Elena spunând:

– Ești indispus, dragă?

– Doar gânditor, tovarășa.

– Nu-ți plac hainele de vizon? Și fără să mai aștepte vreun răspuns, a continuat: Hai să spunem lucrurilor pe nume. Azi România e mai bine cunoscută în Occident decât Turnul Eiffel și mai respectată decât regina Angliei. Și toate acestea datorită Tovarășului și mie. Oriunde mergem, gazdele noastre încearcă să ne ofere o primire cu toate onorurile, dar, dacă noi nu-i învățăm, ei nu știu cum să facă. Îți aduci aminte de germani? A fost suficient să le strecori cuvântul „mașină” ca aluzie și toți ne-au dat mașini. Câte am primit?

– Limuzina Mercedes 600 pentru Tovarășul, Mercedesul 450 pentru dumneavoastră, un coupe pentru Zoia, două Audi pentru Nicu; și casa mobilă de zece metri amenajată ca birou pe roți pentru Tovarășul.

Nici una dintre acestea nu fusese vreodată folosită, din moment ce întreaga familie avea destule mașini de la guvernul român.

– Sau gândește-te la idiotul ăla de Hussein, dragă. Nu-ți amintești cum a fost cu iahtul?

Sigur că îmi aminteam! Se întâmplase în iunie 1975, când eram cu Ceaușescu și Elena la reședința de vară din Golful Aqaba a regelui Hussein, iar el ne-a invitat pe iahtul său privat. Era pentru prima oară când Elena era pe un iaht. După cină, Ceaușescu și Elena mi-au cerut să merg cu ei la o plimbare pe plajă.

– Vreau iahtul ăla, a fost tot ce a putut trânti printre lacrimi Elena, repetând iar și iar. Nu vreau să plec fără el.

Ceaușescu, vizibil atras de ideea ei, a intervenit:

– Șerbănescu e un bun prieten de-al lui Hussein.(Șerbănescu era agentul DIE pe care îl folosea întotdeauna ca interpret la întâlnirile cu arabii.) Spune-i doar cum să-i pună problema lui Hussein.

În dimineața următoare, când regele Hussein a întrebat de mine, era cu Șerbănescu.

– Trebuie să înțelegi că acest iaht particular a fost cadoul meu personal pentru Alya, a spus Hussein, cerându-și scuze. Dar voi comanda unul nou din Statele Unite. Propun să fie numit Prietenia.

Un an mai târziu, am fost informat de regele Hussein că iahtul era gata de expediere. A fost dorința lui Ceaușescu ca Hussein să-l scoată din Statele Unite și să mi-l expedieze la Istanbul. După încă trei luni, am fost în stare să scot Prietenia din Istanbul și să-l ancorez, sub pază atentă, la o bază navală secretă din Mangalia, la Marea Neagră. Soții Ceaușescu nu l-au folosit niciodată însă.

 Știi ce, mi-a întrerupt Elena din nou reveriile. Nu uita de expozițiile mele de bijuterii. Vreau una la Blair House, dar și una la Waldorf Astoria. New York-ul a fost întotdeauna mai bun pentru bijuterii.

– Nu voi uita.

În timpul vizitelor peste hotare ale Elenei, stațiile DIE trebuiau de obicei să convingă faimoasele case de bijuterii să-și expună cele mai frumoase colecții pentru ea. Nu era o sarcină dificilă, totuși; Elena cumpăra de obicei cantități incredibile, toate plătite de DIE.

– Se pare c-o să avem o vizită fructuoasă în America, Pacepa.

– Voi face totul, tovarășă Elena.

– Ce drăguț ești.

Într-un articol pentru „The New York Times New Service” din 12 septembrie 1978, David Blinder scria: „Pacepa fusese consilierul de Securitate personal al lui Ceaușescu și îl ajutase să-și pregătească vizita oficială de stat în S.U.A. din primăvara trecută. Oficialitățile americane și-au amintit că partea română a făcut numeroase «cereri imposibile». Una dintre ele a fost ca atunci când Președintele și soția sa Elena vizitează sediul Texas Instruments din Dallas, românii «se așteaptă» ca din partea companiei să i se facă o haină de blană cadou doamnei Ceaușescu.”

Având de-a face cu un amant nedorit

– Ce-i nou cu Mihai? m-a întrebat Elena, schimbând brusc subiectul.

– Ocupat, ca de obicei, am replicat.

Mihai era un tânăr corespondent de la „Lumea”, o revistă românească de politică externă. Cu câteva luni în urmă, supravegherea cu microfoane pe care Elena îmi ordonase s-o fac asupra fiicei sale, Zoia, dezvăluise că Mihai devenise prietenul ei favorit.

Elena îl respinsese cu mult înainte ca Zoia să înceapă să vorbească despre el. Dintr-un singur motiv: părinții lui erau prea nesemnificativi, needucați și lipsiți de stil.

„Uită-te numai la felul cum merg. Uită-te numai la felul cum merg. Uită-te la picioarele ei arcuite și la fundul gras, precum și la picioarele lui de porumbel”, obișnuia să spună Elena cercetând fotografiile și filmele clandestine făcute despre părinți lui Mihai. Totuși, în ziua când a văzut pentru prima oară o fotografie a lui Mihai purtând blue jeans, a început cu adevărat să-l deteste. „Dezgustător”, a fost verdictul ei, după care și Mihai a fost pus sub supraveghere continuă. Ura Elenei creștea tot mai mult, hrănită de pasajele din intercepțiile telefonice, transcripțiile microfoanelor și filmele făcute în secret cu privire la întâlnirile lui sexuale cu Zoia. Acum, Elena se enerva numai la auzul numelui de Mihai.

– Pur și simplu nu vreau să mai aud de ticălosul ăsta nici măcar o zi în plus. L-aș putea omorî ca pe un vierme. Un accident de mașină, sau cam așa ceva. Dar fiică-mea cu minte de găină ar putea face din asta o mare dramă. Vreau să fie trimis peste hotare și lăsat acolo până putrezește, a spus Elena, a cărei voce devenise brusc caustică. M-am săturat să tot am coșmaruri noapte de noapte din cauza lui.

Guineea era locul unde voia Elena să fie deportat Mihai.

– Îți aduci aminte când am fost la Conaky? a întrebat. Ambasadorul ne-a povestit despre unul din tehnicienii noștri de tractoare al cărui cap tocmai crăpase ca un pepene. În tărtăcuța lui s-au găsit larve și viermi din belșug. Îți amintești cum ambasadorul spunea că ei au un fel de gândac care-și depune ouăle prin piele în capul tău? Vreau o fotografie a capului lui Mihai crăpat ca un pepene.

Monologul Elenei cu privire la Mihai, caracterizat prin proastă dispoziție, a fost întrerupt în cele din urmă de țârâitul telefonului S. Auzeam vocea lui Ceaușescu întrebând-o dacă dorește un film în seara asta.

– Nu vreau nici un film. Vreau să vorbesc cu tine diseară, mon cher. Chiar acum. Acasă, a răspuns o Elenă turbată, înainte de a trânti violent receptorul. Înhățându-și poșeta de pe birou, a ieșit cu un mers țanțoș, fără nici un cuvânt, continuându-și drumul de-a lungul parchetului lăcuit și apoi pe podeaua de marmură a coridorului, tocurile ei zăngănind ca o mitralieră.

Abia mă întorsesem la biroul meu, când un zgomot discordant a întrerupt tăcerea. Era telefonul special care-mi făcea legătura cu Ministerul Afacerilor Externe.

– Salut Mișule. Ce mai faci? am auzit vocea lui Andrei, mai voioasă ca oricând. Tocmai am primit o telegramă de la Beirut. Ceva despre o afirmație publică în legătură cu 242 pe care Arafat a făcut-o azi. Doi ambasadori occidentali de acolo o interpretează ca semn de moderație în politica lui Arafat. Ce deștept ești! M-ai sunat adineauri?

– Am încercat să dau de tine în dimineața asta. A fost primul lucru pe care am vrut să-l fac, am spus. Voiam doar să te felicit pentru petrecerea din noaptea trecută.

– Regret că n-ai putut veni mai devreme. Am avut somon afumat de la Londra, homari de la Paris, miel la grătar de la Atena, friptură Kobe de la Tokyo, cantalupi de la Istanbul, banane și portocale de la Tel Aviv și Sachertorte de la Viena. Cum a rezolvat-o Arafat cu Tovarășul?

Trecerea de la un subiect la altul, fără nici o legătură aparentă, este specifică lui Andrei. Pare incoerent, dar o face intenționat ca să-și țină interlocutorul în priză.

– Ca de obicei, Andrei. Nu se va schimba niciodată.

– Nicu a fost în formă bună ieri noapte, nu-i așa? Modul cum a condimentat stridiile! Și mai târziu când l-a împroșcat pe scorțosul de Dumnezeu! Era să fac în pantaloni.

– N-a fost chiar pe gustul meu.

– Ce naiba, Mișule, nu fi atât de îngust. Nicu e un adevărat aristocrat. Îți poți imagina ce-o să ne mai distrăm când va fi el șeful? Tocmai ți-am trimis un curier cu tot ce am referitor la vizita tovarășului de la Washington. Spunea c-o să mergi acolo în curând ca să pui totul la punct. Când, Mișule?

– Până la sfârșitul săptămânii viitoare, sau cam așa ceva.

– O să ne distrăm copios acolo. La revedere.

Abia închisesem telefonul, când m-a sunat Manea pe linia S. Tovarășul dorea să mă vadă imediat.

Când am intrat în biroul imens al lui Ceaușescu, acesta își pusese deja haina și evident se pregătea să plece acasă. Stătea în picioare în fața mesei sale mari încrustată cu fildeș și privea tabloul agățat în spatele ei. Intitulat în mod patriotic România Mare, acesta reprezenta o țărancă tânără și frumoasă mergând pe jos, într-un peisaj rustic spre cel ce o privea. Deasupra era agățată stema României. Dedesubt era scaunul lui Ceaușescu, ridicat puțin mai sus decât în mod normal ca să-l facă să pară mai înalt. Văzându-mă, a începută să se plimbe cu pas mărunt între masa de conferințe pentru 12 persoane și un perete întreg pe care se aflau expuse operele lui Marx, Lenin și Ceaușescu, trecând pe sub stema Partidului Comunist Român agățată deasupra ușii de la intrare, întorcându-se și așezându-se brusc pe măsuța joasă flancată de două fotolii care stăteau în fața mesei sale.

Sursă: Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roșii.

Foto sus: Elena și Nicolae Ceaușescu în vizită în Argentina, primiți de Juan și Isabel Perón (© Fototeca online a comunismului românesc, cota 41/1974)

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor