altmarius

cultură şi spiritualitate

Publicat: 6 Februarie 2015
trimite pe mail

1876 – Se  naște Constantin Brâncuși (d. 1957). Brâncuși a fost un sculptor care a contribuit mult la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. A fost ales postum membru al Academiei Române.

Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.  În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova. În 1903 primește prima comandă pentru un monument public, bustul generalului medic Carol Davila. Sculptura a fost instalată la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.

1904 este anul plecării lui Constantin Brâncuși din România: el pornește pe jos spre Paris, oprindu-se pentru perioade mai lungi la Budapesta și la Viena. Apoi, se stabilește o vreme la Munchen, unde frecventează cursurile Academiei Regale de Belle Arte. Pentru a-și putea plăti cheltuielile practică meseria de infirmier. De aici, pleacă apoi cu trenul spre Paris, unde ajunge la 14 iulie 1904.În 1909, Brâncuși sculptează - în lemn - primele “coloane”, un “antrenament” pentru ceea ce urma să fie cea mai importantă realizare artistică a sa: “Coloana fără sfârșit”.

În 1913, Constantin Brâncuși își face debutul și pe continentul american, câteva dintre lucrările sale fiind expuse la New York, în cadrul expoziției “The Armory Show”.În 1935 Liga Națională a Femeilor din județul Gorj îi propune lui Brâncuși să realizeze o coloană fără sfârșit, la Targu Jiu, ca monument în cinstea eroilor români căzuți în primul război mondial.  Opera este finalizată în 1937, alături de  “Poarta sărutului” și “Masa tăcerii”.  

Dupa finalizarea acestui complex de la Târgu Jiu, Brâncuși pleacă iarăși din țară, pentru a reveni în 1938, cu prilejul inaugurării oficiale, care a avut loc pe 27 octombrie. Revoltat că fusese aspru și pe nedrept criticat de “Academia Republicii Populare Române”,  Brâncuși își depune, la 1 august 1951, pașaportul românesc la Ambasada de la Paris și cere cetățenia franceză, pe care o obține la 15 iunie 1952. Brâncuși se stinge din viață la Paris, pe 16 martie 1957. Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor