altmarius

cultură şi spiritualitate


Echipa de cercetare

O echipă de cercetare de la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași produce în fiecare săptămână, câteva miligrame de praf interstelar artificial.

Echipa de oameni de știință, condusă de lect. dr. Ionuț Topală, a creat în laborator un praf din carbon care, analizat, pare aproape identic cu materia organică aflată la zeci de mii de ani lumină, în spațiul îndepărtat. Reușita îmbină două premiere la nivel mondial – metoda de producere a prafului, precum și faptul că firele de praf sunt pufoase și dezordonate, așa cum e de așteptat să fie în spațiu.

Cum evoluează materia din spațiu

Coordonatorul studiului, lect. dr. Ionuț Topală, spune că praful creat în laborator, analog celui din spațiu, va permite comunității științifice să înțeleagă cum evoluează materia din spațiu și ce se întâmplă cu ea când este radiată sau se află în calea vreunei comete.

Astfel de studii pot avea loc doar în laborator, cu ajutorul produșilor artificiali.  Altfel, dacă cercetătorii s-ar limita să observe la ce se întâmplă în spațiu, cele câteva miligrame obținute săptămânal la Iași ar avea nevoie de câteva sute de milioane de ani pentru a se forma natural.

Rezultatul echipei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost publicat în numărul din decembrie al uneia dintre cele mai prestigioase reviste de astrofizică de la nivel mondial – „Monthly Notices of the Royal Astronomical Society”, editată de către Oxford University Press.

Deși în lume au mai fost obținute produse de carbon asemănătoare prafului stelar, cele câteva laboratoare din lume care au reușit performanța au folosit fie temperaturi foarte înalte, fie presiuni foarte scăzute. În plus, substanța creată de aceștia, observată la microscop, arată ordonat, asemenea unui film subțire.


Depunere de praf de stele

În laboratorul din Iași, echipa de cercetători și studenți în Fizica plasmei a obținut, la temperatură și presiune obișnuită, „fulgi” de praf, haotici și impredictibili ca organizare tridimensională. Deși nu există dovezi directe, aceștia sunt cu siguranță mai apropiați de particulele care s-ar găsi în spațiul îndepărtat, în regiuni dominate de haos, unde nu acționează gravitația. 

Valentin Pohoață

„Procedeul prin care am ajuns la acest rezultat este o noutate absolută”, a precizat lect. dr. Valentin Pohoață, membru al echipei de cercetare.

„Practic, plecăm de la două gaze obișnuite, butan și heliu, care introduse într-o regiune de câmp electric foarte intens, formează o plasmă.

Acest mediu funcționează ca o foarfecă ce taie moleculele de gaz în bucăți. Când fragmentele se recombină, apar aceste particule de praf și o parte din moleculele-mamă de butan se transformă în solid.”

Pentru a fi considerat analog celui interstelar, substanța obținută a trebuit să îndeplinească trei criterii:

  • particulele să fie de toate formele și mărimile
  • să fie formate doar din carbon și hidrogen
  • la analiza spectrală, rezultatele să fie comparabile cu datele despre praful interstelar furnizate de NASA (Agenția Spațială Americană) și ESA (Agenția Spațială Europeană)

Pentru producerea și investigațiile prafului, toate instalațiile au fost gândite și construite în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pornind de la elemente comerciale, produse în România.

„Am preferat să cumpărăm din țară. Piesele principale sunt realizate la Bârlad, iar adaptarea lor a fost realizată de către echipa proiectului în colaborare cu Atelierul Didactic al Universității”, a declarat Ilarion Mihăilă, cercetător științific III.

Pe viitor, produsul din laboratoarele Universității „Alexandru Ioan Cuza” ar putea fi de folos în planificarea misiunilor spațiale. Majoritatea expedițiilor în Sistemul Solar din ultimii ani au avut ca obiectiv și studiul prafului – interplanetar sau de pe comete.

Cel mai recent exemplu este misiunea europeană BepiColombo, plecată în luna octombrie către Mercur. Pentru ca instrumentele care analizează praful să funcționeze corect în spațiu, ele trebuie mai întâi testate la sol, cu substanțe cât mai asemănătoare cu ceea ce vor găsi în spațiu. Echipa de cercetare din Iași speră ca aici să poată veni în sprijinul agențiilor spațiale – punându-le la dispoziție praful interstelar produs pe Pământ.


Praf interstelar, la microscop

Rezultatul a fost obținut în proiectul Sinteza analogilor de praf interstelar (2017-2018), finanțat de către Agenția Spațială Română (ROSA), prin Programul de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru Tehnologie Spaţială şi Cercetare Avansată – STAR.  

Echipa a fost alcătuită din Ionuț Topală, Silvia-Alina Chiper, Valentin Pohoaţă (cadre didactice la Facultatea de Fizică), Ilarion Mihăilă (cercetător CERNESIM), Delia Ciubotaru, Bianca Cristiana Hodoroabă (masteranzi), Ioana Cristina Gerber (doctorand) și Toma Mihai (tehnician).

Mai multe detalii în articolul publicat de Oxford University Press:

Hodoroaba, B., Gerber, I. C., Ciubotaru, D., Mihaila, I., Dobromir, M., Pohoata, V., & Topala, I. – Carbon fluffy aggregates produced by helium – hydrocarbon high pres..., Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, Volumul 481, Numarul 2, Paginile 2841–2850, 1 Decembrie 2018

Sursa, foto: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor