altmarius

cultură şi spiritualitate



1945 
* 
31 DECEMBRIE 
1928 
R. Londra 31 (Rador). — Buletinul medical publicat Duminică seara și semnat de trei medici anunță că Regele George a petrecut o zi calmă. In starea generală a Maiestății Sale nu e de semnalat nici o schimbare. —

R. Londra 31 (Rador). — Agenția "Reuter" crede a ști că buletinul medical publicat aseară, deși nu e considerat ca defavorabil, nu este insă atât de satisfăcător cum s'ar fi putut spera. Faptul că in starea Regelui nu s'a produs nici o schimbare, dovedește că progresele sunt extrem de lente. Medicii au prevăzut tot timpul că progresele trebuie să fie foarte lente, dar intervalul indelungat in care nu s'a produs nici o schimbare, pare a indica că progresele sunt chiar mai lente decât se spera. — 
Buletinul obișnuit de dimineață va fi publicat azi. —

Ph. Paris 31 (Rador). — "Le Temps" declară că intre guvernele interesate în problema dezarmării va trebui să se stabilească o ințelegere prealabilă, inainte de sesiunea Comisiunei pregătitoare, care a fost convocată la Geneva pentru data de 15 Aprilie. Această înțelegere e necesară pentru a evita manevrele încercate de delegația germană și de delegația sovietică. —

Ph. Paris 31 (Rador). — In cercurile parlamentare a circulat eri zvonul că din cauza unor ușoare neînțelegeri in sânul guvernului, pe chestiunea ridicării diurnelor deputaților și senatorilor, dl. Poincare ar avea intenția să demisioneze. — 
Din declarațiile făcute in culoarele Camerei și Senatului de către președintele Consiliului, rezultă insă că guvernul nu se gândește de loc la o retragere. Dl. Poincare va cere Camerei să înceapă la 10 Januarie o desbatere asupra politicei generale a guvernului și e probabil că ceilalți miniștri vor fi de acord cu președintele Consiliului ca să aștepte verdictul Adunării, care pare că va fi favorabil actualului guvern. —

Ph. Paris 31 (Rador). — "Le Matin" este informat din sursă autorizată că guvernul francez e hotărât să lupte pe față contra unei alianțe de temut ce e pe cale să se realizeze in Statele Unite intre marile trusturi petrolifere. Dacă va fi necesar, Franța se va asocia cu alte țări neproducătoare de petrol in această luptă, care interesează libera aprovizionare cu combustibil. Ziarul află că se vor face demersuri foarte energice la Washington și la Londra pentru a se atrage atenția guvernelor respective asupra pregătirilor puse la cale intre marile trusturi. —

AGERPRES/(Documentare, editor: Anca Pandea)

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusistoric ieri.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor