altmarius

cultură şi spiritualitate

60 de ani de la înfiinţarea Televiziunii Române

La 31 decembrie 1956, emitea în premieră dintr-un studio improvizat din strada Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj, primit de la ruşi, după cum îşi aminteşte Ilie Băbeanu (76 de ani), care a trăit începuturile televiziunii, ca tehnician.

În mai bine de jumătate de secol, TVR a depozitat – în imagini alb-negru şi color – frânturi de istorie. Prin ele, milioane de români au trăit la unison emoţii unice: mândrie, bucurie, tristeţe, îngrijorare, speranţă.

Timp de câţiva ani, emisiunile erau doar în direct. În 1959, după trei ani de la înfiinţare, Televiziunea avea 1.000 de abonaţi. Abonamentul la Televiziune, „care costa cam cât două franzele, se făcea o dată cu achiziţia aparatului TV şi se plătea prin poştă”, spune Băbeanu. Deşi despre televiziunea color în România se vorbea de la începutul anilor ’60, abia în 1983a avut loc prima transmisiune color.

În decembrie 1989, Televiziunea transmitea în direct căderea regimului comunist, după ce funcţionase ca instrument de propagandă al acestuia. Din 1990, „Televiziunea Română Liberă” – cum s-a autodenumit în mijlocul evenimentelor din decembrie – intră în altă epocă.

ISTORIC ÎN CIFRE

  • 1956 – Televiziunea  începe să emită.
  • 1957 – Televiziunea emite 600 de ore pe an.
  • 1958 – Apar emisiunile de ştiri.
  • 1959 – Televiziunea are 1.000 de abonaţi şi emite 13 ore pe zi (8.00-23.00, cu două ore de pauză după prânz).
  • 1965 – Programul TV se poate recepţiona pe 40% din teritoriul ţării, prin intermediul releelor. Televiziunea are 500.000 de abonaţi.
  • 1968 – Începe să funcţioneze un telecentru nou, cu 6 studiouri. Televiziunea are 700 de angajaţi şi emite 3.000 de ore pe an. Începe să emită al doilea program al Televiziunii
  • 1970 – Televiziunea se mută în noul sediu, de pe Calea Dorobanţilor, construit după modelul BBC. Programele se pot recepţiona pe 83% din teritoriul ţării. Televiziunea are 1,5 milioane de abonaţi.
  • 1985 – Începe transmisiunea color zilnică.
  • 1985 – Programul de emisie se reduce la două ore pe zi.
  • 1989 – Televiziunea Română este singura televiziune din lume care transmite în direct o schimbare de regim politic.
  • 1993 – Televiziunea Română devine membru al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU).
  • 1994 – Este adoptată Legea 41/1994, prin care se înfiinţează Societatea Română de Televiziune.
  • 1997 – Începe producţia digitală.
  • 2004 –TVR are o nouă identitate vizuală, unitară.
  • 2008 – TVR lansează canalul experimental TVR HD.
  • 2011 – TVR lansează aplicaţii mobile pentru conţinut video şi dă startul unui proiect de platformă online (bibliotecă video).

sursa: tvr.ro

- See more at: http://radioromaniacultural.ro/60-de-ani-de-la-infiintarea-televizi...

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor