de Octavian SilivestruPetrolul – „aurul negru” – este materia care pune în mișcare societatea modernă. Cine are petrol are putere! Acesta a fost principiul după care s-au călăuzit statele lumii în perioada interbelică. Industria modernă, mai exact noile arme – aviația, tancurile, submarinele – nu puteau funcționa fără derivatele din peterol – kerosenul, benzina, motorina. O economie și o armată modernă nu puteau exista fără resurse de petrol. Din punctul acesta de vedere, România a fost binecuvântată de natură. În zona Prahova s-au descoperit încă din secolul XIX importante zăcăminte de țiței, care, în 1937, au plasat România pe locul 7 în lume privind rezervele de petrol. Petrolul românesc devenise important pentru puterile europene, în special pentru Germania, care nu avea rezerve proprii. Prin presiuni diplomatice și amenințări militare, la 23 martie 1939 Germania a reușit să încheie cu România un tratat economic prin care obținea o mărire substanțială a importului de petrol. La începutul războiului, în 1939, petrolul românesc devenise vital pentru operațiunile militare germane. Potrivit unor estimări, în perioada ianuarie 1939 – iulie 1944, livrările de produse petroliere ale României către Germania au însumat 623.000 tone, ceea ce a reprezentat 1/3 din consumul Germaniei. Această bogăție trebuia apărată. În afară de sonde, în zona Prahova existau 14 rafinării. În condiții de război, petrolul românesc a fost dorit de germani și bombardat de americani. Pentru a-și apăra bogăția, România a reorganizat apărarea antiaeriană. La 13 iulie 1939, au fost înfinţate trei regiuni aeriene: Regiunea I Aeriană Iaşi, Regiunea a II-a Aeriană Cluj şi Regiunea a III-a Aeriană Bucureşti, care cuprindea Ploieştiul şi regiunea petrolieră Valea Prahovei.
Fiecare regiune dispunea de unităţi de aviaţie de vânătoare, artilerie antiaeriană, unități de transmisiuni. Marele Stat Major a acordat o atenţie deosebită oraşului Ploieşti şi regiunii petroliere Prahova, astfel încât, la 24 martie 1942, s-a înfiinţat Comandamentul Artileriei Antiaeriene Ploieşti, ce avea în dotare următoarele forţe: 18 baterii calibru 88 mm, 12 baterii calibru 20 mm, 3 baterii de mitraliere antiaeriene, 2 baterii proiectoare, 2 baterii calibrul 75 mm Vickers şi 2 baterii calibru 37 mm Rheinmetall. Aceste forțe au fost împrăștiate în toată zona: la Câmpina – 4 baterii, la Floreşti – 4 baterii, la Băicoi-Ţintea – 4 baterii, la Moreni – 1 baterie. Zona Ploiești devenise o adevărată “fortăreață”. În același timp, pentru apărare au fost pregătite peste o sută de avioane de vânătoare (IAR-80 și Messerschmitt Bf 109). Cum era de așteptat, aviația anglo-americană a atacat destul de repede instalațiile petroliere de pe Valea Prahovei – stațiile feroviare de triaj, depouri, rezervoarele gigantice, turnurile de cracare, furnale -, care erau vitale pentru Armata germană. În lupta pentru petrolul românesc au murit aparându-l sute de români, au murit atacându-l sute de aviatori americani. Primul bombardament strategic al Forţelor Aeriene Americane a avut loc pe 12 iunie 1942. Principalul obiectiv – Rafinăria „Astra Română“ din Ploieşti – a fost atacat de 13 bombardiere B-24 care decolaseră de pe aerodromul Fayd din Egipt. Misiunea a fost un eşec, pagubele făcute au fost puține şi, din această cauză, nici Guvernul şi nici presa americană nu au anunţat-o. Au urmat alte atacuri aeriene efectuate ziua de americani și noaptea de englezi. La început, aviația americană, subestimând apărarea română pentru precizie, a atacat la joasă înălțime – “la firul ierbii” – și a suferit pierderi considerabile. Apoi a atacat la înălțime mare – bombardament “în covor” – prin care distrugeau o zonă întinsă, inclusiv obiective civile. Credeau că la înălțime mare artileria antiaeriană nu este precisă și se pot apăra de aviația de vânătoare. Se bazau pe puterea de foc defensivă – șase sau opt mitraliere grele cu care era înarmat fiecare bombardier, considerat de americani o adevărată “fortăreață zburătoare”. Dar și în acel caz au suferit pierderi mari: avioane doborâte, aviatori uciși și peste o mie de tineri americani care s-au salvat prin parașutare au devenit prizonieri de război. Atacurile aviației anglo – americane au fost o surpriză pentru români, în condițile în care se spera că puterile occidentale vor interveni și nu ne vor lăsa în zona de influență sovietică. Au fost trimiși emisari la Ankara, Cairo, Lisabona pentru a negocia o ieșire onorabilă din război. Se spera că americanii vor face presiuni diplomatice și vor trimit câteva divizii ca să ne apere de ruși. Dar diplomații occidentali au refuzat să trateze cu emisarii români, iar aviația americană a continuat să bombardeze ținte din România: instalații petroliere (Ploiești – Câmpina, Giurgiu – rezervoare cu petrol), noduri ferviare (Gara de Nord București, Triajul București Nord, Gara Simeria, Gara Pitești), industria militară (Uzina I.A.R. Brașov), dar și cartiere de locuințe. Românii i-au așteptau pe americani să vină să ne apere, iar aceștia ne-au bombardat.
Începând cu data de 27 ianuarie 2021 Agenția de știri RADOR vă propune la rubrica de istorie orală un serial (12 episoade) cu amintirile despre despre bombardamentele anglo – americane ale unor ofițeri de artilerie antiaeriană, piloți din aviația de vânătoare, muncitori de la rafinăriile bombardate. Serialul va conține și mărturiile inedite ale unor aviatori americani care au participat la misiuni în România.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius