altmarius

cultură şi spiritualitate

100 de ani de la începerea Conferinței de Pace de la Versailles

Documentar
100 de ani de la începerea Conferinței de Pace de la Versailles

Franța, prin liderii săi, George Clemenceau și Raymond Poincaré, a fost vioara întâi în negocierile și culisele conferinței de la Paris, care s-a dovedit a fi un veritabil regal al diplomației mondiale: 30 de națiuni participante, 1.000 de persoane - șefi de guverne, state, diplomați, experți, peste 50 de comisii și aproape 2.000 de ședințe și întruniri. Conferința generală a început la 18 ianuarie 1919 și s-a încheiat în 21 ianuarie 1920, dar în fapt conferința de pace a durat cât războiul, căci abia Tratatul de la Sevres, din 1923, a încheiat discuțiile.

Când a început Marele Război, ambele tabere au crezut că va fi o confruntare de scurtă durată. „Până la Crăciun vom fi victorioși acasă”, le promitea împăratul Wilhelm al II-lea germanilor. Au trecut mai mult de patru ani până când războiul s-a încheiat, dar victoria nu a fost de partea kaiserului, care, de altfel, a și fost nevoit să abdice pe 9 noiembrie 1918.

Pentru germani și aliații lor, semnarea armistițiului și în­cheierea de facto a luptelor au adus numai umilințe, revolte, încercări de instaurare a bolșevis­mului, pierderi teritoriale ori dispariția structurilor imperiale, așa cum s-a întâmplat în Austro-Un­garia și în Turcia. Mai mult, în 1933, Germania avea să cunoască într-un final instaurarea dictaturii fasciste exercitate de Adolf Hitler.

Dar, în noiembrie 1918, nimeni nu avea cum să prevadă toate acestea, în schimb toată lumea respira ușurată că supraviețuise unui război devastator ce părea că nu se mai termină. Pentru restul Europei, finalul era unul dătător de speranțe, iar corolarul acestor speranțe era conferința de pace care urma să consacre ideile gene­roase ale președintelui american Woodrow Wilson, cel care vorbise despre dreptul la autodeterminare al popoarelor, despre renunțarea la diplomația secretă. În plus, el lăsase să se întrevadă posibilitatea organizării unei Societăți a Națiunilor care să devină un arbitru mondial și care să apere pacea lumii și să prevină izbucnirea unui război de amploarea celui care tocmai se încheiase. Din păcate, principiile și ideile ame­ricane aveau să se dovedească cumva prea idealiste. Realitatea avea să contrazică flagrant programul wilsonian.

Capitala diplomației

Inițial s-a propus ca Elveția să fie locul unde să se desfășoare lucrările, dar Franța dusese greul unui război necruțător și obținuse victoria, e drept, cu sprijinul Angliei și SUA, astfel că s-a decis ca locul de desfășurare a conferinței să fie Paris. Franța, prin liderii săi, George Clemenceau și Raymond Poincaré, a fost vioara întâi în negocierile și culisele acestei conferințe, care s-a dovedit a fi un veritabil regal al diplomației mondiale: 30 de națiuni participante, 1.000 de persoane - șefi de guverne, state, diplomați, experți, peste 50 de comisii și aproape 2.000 de ședințe și întruniri.

Conferința generală a început la 18 ianuarie 1919 și s-a încheiat la 21 ianuarie 1920, dar în fapt conferința de pace a durat cât războiul, căci abia Tratatul de la Sevres, din 1923, a încheiat discuțiile. Lucrările s-au desfă­șurat în suburbiile Parisului, cele mai utilizate locuri fiind castelele regale de la Versailles.

Misiunea principală a confe­rinței era să stabilească o pace durabilă, să consacre noi granițe și noi state în Europa. Într-un final însă, conferința a mai avut un obiectiv dorit cu ardoare de francezi, urmărit cu obstinație și impus, în ciuda rezervelor Marii Britanii și SUA, pedepsirea exemplară a Germaniei, umilirea acesteia și obligarea la plata distrugerilor pe care le provocase.

Nu întâmplător lucrările conferinței au fost deschise în ziua de 18 ianuarie 1919, în Sala Oglinzilor din fostul Palat regal de la Versailles. În aceeași zi, tot aici, în 1871, regele Prusiei se proclamase împărat al Germaniei, după ce învinsese și umilise Franța lui Napoleon al III-lea. Acum, Franța își lua revanșa.

Lumea anului 1919 era una tensionată, războiul general se încheiase, dar, în realitate, el continua sub forma conflictelor de graniță între state vecine sau interne, revoluții. În această situație erau România, Polonia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Turcia, Germania. Toate aceste tensiuni se vedeau și la Paris. De altfel, se­cretarul de stat american Robert Lansing avea să scrie în jurnalul său, în primele zile ale conferinței: „Toate rasele din Europa Centrală și Balcani se luptă între ele, iar războiul s-a transformat dintr-unul mare în unele mai mici”.

Tensiunile acestea aveau să iasă rapid la suprafață, iar generoasele principii wilsoniene au fost uitate, mai ales atunci când Franța, Anglia, SUA, Italia și Japonia s-au declarat state cu interese generale, iar țările mai mici au fost definite ca state cu interese limitate.

România la Paris

Euforia generală trăită de societatea românească în decembrie 1919 avea să se transforme ulterior într-o perioadă de așteptare cu sufletul la gură, deoarece, dincolo de voința populară și națională, esențială era recunoaș­terea și validarea internațională a Marii Uniri. Întreaga presă românească avea să fie cu ochii ațintiți asupra Parisului și a veștilor de aici, iar delegația română avea o dublă presiune: una internă și cea impusă de mersul negocierilor.

Trebuie precizat că armata română era în continuare mobi­lizată, iar în anul 1919 încă se purtau lupte cu bolșevicii unguri, care nu acceptau gândul că imperiul se destrămase. Ungaria pierduse teritoriile pe care le stăpânise și în care asuprise națiunile care locuiau acolo. La granițele Bucovinei și Basarabiei, trupe de bolșevici ruși ori cete de ucraineni atacau satele și armata română, fiind duse lupte grele până la stabilizarea situației.

Inițial, primul-ministru Ion I. C. Brătianu plecase la Paris cu optimism. Avea în buzunar hotărârile plebiscitare de unire de la Chișinău, Cernăuți, Alba ­Iulia, sacrificiile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, inclusiv trata­tul cu Antanta din vara anului 1916 prin care aliații se obligau ca la sfârșitul războiului să recunoască drepturile României asupra teritoriilor locuite de români. Dar la Paris situația a fost alta, în sensul că promisiunile au fost ușor uitate. Cântecul de sirenă al diplomației maghiare, al „rușilor albi” aflați în exil și care contestau drepturile legitime ale României asupra Basarabiei a avut inițial efect asupra sensibilelor urechi ale diplomaților celor „patru mari puteri”. Româ­niei i se mai imputa și pacea separată cu Germania din mai 1918, de aceea Transilvania era copios împărțită cu Ungaria și Banatul părea că va reveni Serbiei.

Atitudinea aceasta nedreaptă, rece și cumva insidioasă a diplomației „versailleze” l-a determinat pe Brătianu să protes­teze. Primul-ministru Georges Clemenceau i-a răspuns: „Domnule Brătianu, tu ai venit aici să asculți, nu să-ți spui punctul de vedere”. Curând, Ion I.C. Bră­tianu avea să fie denumit de francezi „nesuferitul de Brătianu” pentru atitudinea sa inflexibilă. Părea că România nu avea să se întoarcă de la Paris cu ceea ce spera. A fost nevoie de două mutări: Brătianu a demisionat din fruntea guvernului, iar noul șef al delegației române a devenit primul-ministru Alexandru Vai­da-Voie­vod. În plus, Regina Maria a făcut un strălucit turneu la Paris în care i-a impresionat pe liderii politici și a contribuit decisiv la recunoașterea României Mari.

Epilog

Mareșalul francez Ferdinand Foch a realizat, la puțin timp după ce lucrările conferinței începuseră, spre ce direcție se îndreaptă rezoluțiile de aici: „Aceasta nu este pace, ci numai un armistițiu de 20 de ani!” Evoluțiile ulterioare ale evenimentelor i-au confirmat profeticele vorbe.

La 100 de ani de la deschiderea Conferinței de Pace de la Paris, istoria ne arată că o pace dreaptă se bazează și pe iertare și îngăduință. Poate dacă Germaniei nu i s-ar fi aplicat acel tratament umilitor și împovă­rător al sistemului Versailles, al Doilea Război Mondial nu ar fi existat, dar aceasta este istorie contrafac­tuală.

Galerie foto:
  

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

197 state 

(ultimul: Anguilla)

Numar de steaguri: 260

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 45

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

28 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor