altmarius

cultură şi spiritualitate

1 Decembrie, ziua de glorie a naţiunii române

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/1-decembrie-ziua-d...

Autor 

Fiecare neam, popor sau naţiune își are în istorie clipa de glorie, efemeră ca orice clipă, dar statornică în timp prin urmările ei. Pentru români, astrele istoriei s-au aliniat pe 1 Decembrie 1918. Nu eram nici prima, nici ultima naţiune care își desăvârșea unitatea naţională mai târziu decât alte naţiuni. Germanii și italienii o făcuseră în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, consecutiv războiului franco-prusac din 1870-1871. Polonezii, slavii de sud, cehii și slovacii o vor face concomitent cu noi. Turcii își vor regăsi identitatea naţională la începutul anilor ’20, sub conducerea lui Kemal Atatürk. 

Mai întâi a fost amintirea Daciei. Apoi, conștiinţa apartenenţei la două popoare nobile ale Antichităţii: dacii și romanii. O conștiinţă accentuată de faptul că locuitorii din spaţiul carpato-danubiano- pontic realizează că vorbesc aceeași limbă, au aceeași credinţă, aceleași tradiţii, același port. Transhumanţa și schimburile comerciale au făcut ca locuitorii de pe ambii versanţi ai Carpaţilor să-și dea seama că aparţin aceleiași comunităţi ca origine și limbă. Faptul acesta este remarcat de către toţi călătorii sau umaniștii care în secolelele XV-XVI au intrat în contact cu locuitorii celor trei ţări românești: Transilvania, Moldova și Ţara Românească. Toţi aceștia pleacă de la înseși mărturiile românilor în relevarea caracterului de popor romanic, al descendenţilor foștilor coloniști romani, precum și recunoașterea faptului că acest popor era prezent, cum a fost de-a lungul atâtor veacuri, pe întreg teritoriul vechii Dacii, cele trei ţări românesti nefiind nimic altceva decât părţi ale acesteia.

„Prin această constatare ei anticipau astfel însăși recunoașterea unităţii poporului român, pe baza limbii și a spaţiului său unitar” (Vasile Netea). Această unitate etnică era aproape în mod firesc dată de unitatea geografică. „Înfăţișarea pământului românesc, așa de unitară, a avut o urmare foarte însemnată sub raportul etnic; poporul care a locuit acest pământ a fost de asemenea un popor unitar. Cine locuiește mijlocul pământului românesc, podișul Ardealului, acela în chip firesc va locui și ţinuturile mai joase dimprejurul podișului” (Constantin C. Giurescu). Apoi, unitatea economică a celor trei ţări românesti era de netăgăduit. Produsele cerealiere și animaliere ale Moldovei și Ţării Românești își găseau un debușeu perfect pe piaţa transilvăneană, care în schimb putea oferi celor două ţări românești extracarpatice produsele manufacturate de care acestea aveau nevoie. Apoi a venit fapta Viteazului, o fulgerare de o clipă într-un mileniu, destul însă cât să înflăcăreze gândul contemporanilor și să devină imbold pentru posteritate. Imbold sublimat într- o formă literară de către Nicolae Bălcescu în a sa Românii supt Mihai Voevod Viteazul, devenită după 1863 (anul publicării ei de către Alexandru Odobescu) o adevărată Biblie a românismului. De altfel, aceasta și fusese intenţia marelui patriot, mort la doar 33 de ani, sfâșiat de dorul de ţară. „Voi să sfârșesc o scriere a lui Mihai Viteazul și să pun piatra de temelie a unităţii naţionale”, îi scria, în februarie 1850, Bălcescu prietenului său, Ion Ghica.

În a doua jumătate a veacului al XIX-lea și primele două decenii ale veacului al XX-lea apare o constelaţie de asociaţii, ligi și organizaţii care militau pentru unirea tuturor românilor, cele mai reprezentative fiind ASTRA, înfiinţată în 1861 la Sibiu, și Liga Culturală constituită la București în 1890. Toate aceste asociaţii formau nodurile unei plase care se întindea pe tot pământul locuit de români și care, cu gândurile spre trecut și cu „Istoria lui Mihai” scrisă de Bălcescu sub ochii lor, visau solar la o Românie Mare. De fapt, la o Românie firească, în care graniţele etnice să se suprapună natural pe graniţele statale. Nu-i vorba că politica deșănţată de maghiarizare a guvernului de la Budapesta a alimentat masiv curentul de simpatie din cadrul opiniei publice din România, tot mai atentă la suferinţele conaţionalilor de peste Carpaţi. „În conștinţa colectivă românească, Ardealul a căpătat preponderenţă în raport cu celelalte teritorii românești aflate în frontiere străine, și a sfârșit prin a deveni o obsesie naţională” (Florin Constantiniu). Refrenul cel mai popular în România era cel al marșului care clama: „Ardealul, Ardealul, ne trebuie Ardealul!” 

Unirea 

În contextul prăbușirii economicomilitare a Puterilor Centrale, ca urmare a epuizării provocate de război, popoarele asuprite din cadrul milenarului Imperiu Habsburgic, rebotezat, din 1867, Austro-Ungaria, declanșează acţiuni de eliberare și de constituire a unor noi state naţionale. Astfel, pe 28 octombrie 1918, după mari manifestaţii populare, e proclamat statul independent Cehia. Două zile mai târziu, exemplul cehilor este urmat de slovaci, care se unesc cu cehii, formând un nou stat, Cehoslovacia. În cursul lunilor octombrie și noiembrie, reprezentanţii popoarelor sud-slave pun bazele unei federaţii ce va lua oficial fiinţă pe 1 decembrie, în aceeași zi cu Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Pe 16 octombrie, marele om politic și militar polonez Jozef Piłsudski proclama „existenţa statului polonez independent”. Cele două „nuclee dure” ale Dublei Monarhii își oficializează și ele divorţul prin proclamarea Republicii Austria (12 noiembrie) și a Republicii Ungaria (16 noiembrie). Imperiul încetase să existe de facto și reprezentanţii românilor nu aveau decât să ia act de această nouă realitate și să acţioneze în consecinţă. Partidul Naţional Român și Partidul Social-Democrat au fondat, la Arad, Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C), „ca unicul for care reprezintă voinţa poporului român”. Totodată, pe întregul teritoriul Ardealului se formează consilii naţionale regionale și gărzi naţionale, care se subordonează C.N.R.C. În copilărie am trecut adeseori în drum spre grădiniţă sau școală pe lângă cocheta și atât de tradiţional-ardeleneasca casă a lui Ștefan Cicio- Pop din Arad, acolo unde de fapt a funcţionat adevăratul statmajor al Unirii, cel care a organizat inclusiv adunarea de la Alba Iulia.

Pe sub bolţile maiestuoasei intrări în casă (azi aflată într-o stare avansată de degradare prin „grija” autorităţilor locale) și-au purtat pașii, în acel înfierbântat 1918, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ion Fluieraș, Iosif Jumanca etc. La 18 octombrie 1918, Vaida-Voevod este împuternicit de către Partidul Naţional Român să declare în Parlamentul de la Budapesta celebrele cuvinte ce semnificau declaraţia de independenţă a Transilvaniei faţă de Ungaria și să declanșeze furia deputaţilor maghiari, gata să-l linșeze: „Naţiunea română așteaptă și pretinde, după multe suferinţe de veacuri, afirmarea și valorizarea drepturilor ei nestrămutate și inalienabile la deplina viaţă naţională”. Guvernul ungar a încercat să oprească secesiunea românilor prin trimiterea lui Oszkar Jaszi, ministrul naţionalităţilor, la Arad, pentru tratative cu fruntașii transilvăneni. Jaszi dorea o formulă provizorie (până la decizia finală a Conferinţei de Pace de la Paris) federativă, pe model elveţian, care să permită într-o formă oarecare Ungariei să păstreze Ardealul. Delegaţia C.N.R, compusă din Ștefan Cicio-Pop, Enea Grapini, Vasile Goldiș și Iosif Jumanca, înclina spre găsirea unui modus vivendi cu guvernul de la Budapesta, pentru a evita vărsările de sânge, mai ales că, în estul Ardealului, secuii se înarmau masiv.

În acele momente de cumpănă, Iuliu Maniu, aflat la Viena, dându-și seama de dilema în care se aflau colegii săi, vine intempestiv la Arad, declarându-i în faţă lui Jaszi: „Naţiunea română pretinde independenţa de stat și nu admite ca acest drept să fie întunecat prin soluţii provizorii”, iar la întrebarea ministrului maghiar: „În definitiv, ce vor românii?”, Maniu îi răspunde tranșant și definitiv: „Despărţirea totală!” În aceeași zi în care tratativele româno-maghiare eșuează, 15 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român decide convocarea, la Alba Iulia, a unei Mari Adunări Naţionale care să decidă soarta românilor din Transilvania. Convocarea a fost redactată de către arădeanul Vasile Goldiș (1862-1934), directorul ziarului „Românul”, publicaţie interzisă de guvernul de la Budapesta în martie 1916, dar care a început să reapară în noiembrie 1918. Cuvintele chemării lui Goldiș cutremură și azi orice suflet românesc: „În numele dreptăţii eterne, naţiunea română să-și spună cuvântul asupra sorţii sale. În scopul acesta convocăm Adunarea Naţională a naţiunii române la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului, pe ziua de duminică, 1 decembrie 1918, la orele 10”. Totodată, C.N.R.C. din Arad decide să ia legătura cu guvernul român care se afla încă la Iași, trimiţând trei echipe spre capitala Moldovei cu speranţa că cel puţin una dintre ele va ajunge.

Prima echipă era condusă de către profesorul Nicolae Bălan, viitorul mitropolit, și de căpitanul Victor Precup, viitor general (personaj interesant, implicat în planul de asasinare a Regelui Carol al II-lea în 1934, recuperat de regimul comunist și eșuat într-o funcţie oarecare la Palatul pionierilor din București). A doua echipă era formată din avocatul Ghiţă Crișan din Arad, viitor ministru, și Teodor Roxin, avocat din Oradea. În sfârșit, a treia solie era constituită din medicul Emil Colbazi din Spring-Alba și Petre Popovici din Braşov. Ultima echipă nu a putut să treacă de Predeal, fiind oprită de armata lui Mackensen care se retrăgea spre Germania, în schimb, celelalte două au ajuns la Iași transmiţând guvernului român atmosfera și intenţiile liderilor ardeleni aflaţi la Arad. Alegerea Alba Iuliei ca loc de desfășurare a Marii Adunări Naţionale se impunea de la sine. Alba Iulia fusese orașul triumfalei intrări a lui Mihai Viteazul în „Ziua tuturor sfinţilor”, pe 1 noiembrie 1599, fusese, de asemenea, orașul înfricoșătorului martiriu al lui Horea și Cloșca, sfârtecaţi pe roată în februarie 1785.

Era deci locul care îngemăna cel mai bine bucuria cu suferinţa, uralele de entuziasm și strigătele de durere ale unui întreg popor. Mobilizarea maselor s-a făcut, evident, în primul rând prin viu grai, dar și prin presa românească a vremii: „Veniţi cu toţii la Marea Adunare Naţională care se va ţine la 1 decembrie în Bălgradul lui Mihai Viteazul. Veniţi cu miile și cu zecile de mii! Lăsaţi pe o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor bun și fericit pentru întreg neamul nostru românesc”. Și, într-adevăr, zile bune înaintea datei de 1 decembrie, toate drumurile și trenurile erau pline de însufleţiţii români care veneau la cea mai mare sărbătoare a neamului lor. Trenurile erau împodobite cu mlădiţe verzi de brad și cu drapele naţionale. Pe lângă cei 1.228 de delegaţi oficiali din toate zonele Transilvaniei, învestiţi cu așa-numitele credenţionale, un fel de împuterniciri care le permiteau să participe în mod direct la dezbaterile din Sala Unirii și să voteze, peste o sută de mii de români, mai cu seama din zonele limitrofe, au umplut Platoul Romanilor, de lângă Alba Iulia, locul unde avea să se desfășoare conclavul românităţii ardelene. Siguranţa delegaţilor și a adunării era asigurată de trei cordoane de avanposturi prin care nu se putea trece decât în grupuri compacte sau cu legitimaţii speciale.

„Securitatea orașului era asigurată prin puternice pichete repartizate pe sectoare, respectiv plasate pe acoperișurile caselor și turnurilor de biserici, de unde se dominau împrejurimile” (Florea Marin). Pentru a preveni un atac din afară, clădirea unde urma să se ţină Adunarea Naţională precum și locul unde urma să se adune populaţia erau înconjurate de avanposturi aflate pe dealurile ce împrejmuiau Alba Iulia și care comunicau între ele prin telefon și patrule. „Pe două părţi a șoselei care urcă din orașul Alba Iulia în Cetate, apoi pe baza zidurilor Cetăţii, erau înșiraţi, la câte 20-30 de pași, gardiști din gărzile românești din Munţii Apuseni. Moţi tineri, voinici, toţi în haina de panură albă, cu căciuli negre. Pe umeri, arma… Era o priveliște splendidă, șirul de ostași-ţărani, stăpânind Cetatea dușmană cucerită” (Ionel Sava, participant la 1 decembrie 1918). Imensa câmpie din afara cetăţii era o mare de oameni, orânduiţi pe judeţe, ici-colo fiind improvizate estrade de la care cuvântau oratori improvizaţi, cât timp înăuntru se desfășurau lucrările Adunării Naţionale.

Mulţimea era formată majoritar din ţărani care formau o adevărată frescă naţională, etalându-și comorile etnografice de la Iza și Someş, până la Timiș și Cerna, de la cele trei Crișuri până la Mureș și Olt. Alt martor ocular la marele eveniment ne descrie, extrem de sugestiv, ambianţa din interiorul clădirii unde se va lua decizia Unirii cu Ţara-Mamă: „În marea sală a vechii Casine (cazinoun. n ) militare, frumos împodobită cu drapelele Aliaţilor și cu tricolorul român, s-au adunat cei în drept în ziua de 1 Decembrie a anului 1918, ca să hotărască soarta poporului român din Ardeal, Banat și Ungaria. La o masă lungă, așezată pe o tribună improvizată, au luat loc membrii Consiliului Naţional. În sală și în clădirile învecinate, pe lângă cei 1.228 de delegaţi oficiali și aproape 600 de supleanţi, tot ceea ce Ardealul avea mai select. Lojile erau ocupate de doamnele române, îmbrăcate – în marea lor majoritate – în costume naţionale” (Ionel Pop).

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusistoric ieri.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor