altmarius

cultură şi spiritualitate

Blogul lui George Bulai -- Arhiva Mai 2011 (4)

îmi place cum mergi

îmi place cum mergi

îmi place cum mergi
paşii nu-ţi sunt de gazelă
şi nici de căprioară gingaşă
mai degrabă de răţuşcă legănată

dar pasul ţi-l simt în palme
şi îl aud când mă spăl pe faţă
de aceea m-aş înneca
în aceeaşi baltă
în care baţi cu aripa
apa secată

Adăugat de George Bulai la Mai 25, 2011 la 8:00am — Nu sunt comentarii

O dimineaţă de duminică

O dimineaţă de duminică. De vară, de-acum. Primăvara a venit atât de greu şi a trecut pe neobservate de parcă nici nu a fost. Ba ploaie, ba frig, ba vântul făcea ravagii, ridicând peturile şi hârtiile din tomberoanele de gunoi până în parcul de joacă al copiilor aflat chiar sub fereastra mea. Îmi fac plimbarea de dimineaţă. Nu fiţi invidioşi, că mă plimb doar în gând. De la fereastra balconului îmi pare totul frumos şi, câteodată, posibil. E soare şi se anunţă o zi călduroasă. Câţiva câini… Continuare

Adăugat de George Bulai la Mai 22, 2011 la 5:00pm — Nu sunt comentarii

Nu-mi ajunge viaţa asta…

Nu-mi ajunge viaţa asta pentru câte- aş vrea să fac,

Când abia deschis-am ochii, m-am trezit că sunt beteag;

Mi-am întins spre ceruri mâna, ca fasolea pe arac

Şi, din frageda-mi pruncie, nu am mers fără toiag.





Ziua, cât este de lungă, nu mă satur să mă scald;

De atâta ploaie-n mine, m-aş preface în şipot.

Pe sub valuri, de furtună, mă închin…
Continuare

Adăugat de George Bulai la Mai 12, 2011 la 12:23pm — Nu sunt comentarii

Mucegai şi izuri hâde

Cerul parcă e de toamnă;

Mai mult plânge, decât râde.

Peste ţarnă se răstoarnă

Mucegai şi izuri hâde.



Mă apuc-un dor de ducă

Într-o ţară călduroasă;

Dar, cum chef nu am de muncă,

Mă îmbăt şi nu-mi mai pasă.



Mai aprind înc-o ţigară

Şi mă uit pe geam, ferice;

Din cafeaua tot amară

Zaţul, printre dinţi, îmi zice:



“Ia-ndulceşte-ţi, bre, bădie,

Gustul, ca odinioară;

Printre flori de păpădie,

Mai visează o...… Continuare

Adăugat de George Bulai la Mai 9, 2011 la 9:30am — 1 Comentariu

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor