altmarius

cultură şi spiritualitate

Blogul lui Altmariustotal -- Arhiva Octombrie 2012 (135)

Cunoaşterea duhovnicească şi cea intelectuală

Despre lume cu simplitate :

Cunoaşterea duhovnicească şi cea intelectuală

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 31, 2012 la 8:10am — Nu sunt comentarii

Sinaxar: Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis

Sinaxar: Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 31, 2012 la 8:07am — Nu sunt comentarii

Rolul Bisericii în apariţia primelor spitale

Rolul Bisericii în apariţia primelor spitale :

„Mijloacele medicinei, binecuvântări de la Dumnezeu“

Adrian Agachi



Despre medicina bizantină s-au spus puţine lucruri bune până în prezent. În general, aceasta a fost considerată drept o simplă "plagiere" a celei antice, fără a aduce vreo îmbunătăţire celei din urmă. Rolul Bisericii în dezvoltarea medicinei bizantine nu este nici măcar amintit, ca să nu mai vorbim de vreo descriere amănunţită.





Măreşte…

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 30, 2012 la 1:00pm — Nu sunt comentarii

„Istoria românilor în chipuri şi icoane“

Nicolae Iorga, un model de odinioară :

„Istoria românilor în chipuri şi icoane“

Dan Stanca…
Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 30, 2012 la 9:58am — Nu sunt comentarii

Răspunsuri duhovniceşti: „Căsătoria este o sărbătorire a vieţii“

Răspunsuri duhovniceşti: „Căsătoria este o sărbătorire a vieţii“

Nicoleta Olaru

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 30, 2012 la 9:56am — Nu sunt comentarii

Evanghelia zilei: Sfânta Cruce este armă şi scut, veşmânt şi hrană

Evanghelia zilei: Sfânta Cruce este armă şi scut, veşmânt şi hrană

Luca 9, 23-27

Pericopa…

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 30, 2012 la 9:54am — Nu sunt comentarii

Sinaxar: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi Sf. Mc. Zenovia, sora sa, Sf. Ap. Cleopa

Sinaxar: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi Sf. Mc. Zenovia, sora sa, Sf. Ap. Cleopa

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 30, 2012 la 9:53am — Nu sunt comentarii

Biserici din Bucuresti (13): Biserica „Sfântul Dumitru“ - a jurământului la mijlocul sec. al XIX-lea

Biserica „Sfântul Dumitru“ - a jurământului la mijlocul sec. al XIX-lea

Adrian Nicolae Petcu
Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 29, 2012 la 10:08am — Nu sunt comentarii

Cuvântul Cel necuprins

Reflecţii creştine :

Cuvântul Cel necuprins

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 29, 2012 la 10:06am — Nu sunt comentarii

Duhovniceşti: Chipul celui ce crede în Hristos

Duhovniceşti: Chipul celui ce crede în Hristos

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina ne-a lăsat, pe lângă sfintele sale moaşte tămăduitoare de boli,…

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 29, 2012 la 10:04am — Nu sunt comentarii

Evanghelia zilei: Cum poate omul deveni dumnezeu

Evanghelia zilei: Cum poate omul deveni dumnezeu

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 29, 2012 la 10:02am — Nu sunt comentarii

Sinaxar: Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana

Sinaxar: Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 29, 2012 la 10:00am — Nu sunt comentarii

Sinaxar 28 Octombrie 2012

Sinaxar 28 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, Sfintii Mucenici Terentie, Neonilla si fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil si Evnichi.

Acesti sfinti fiind în casa, închinându-se si slujind lui Dumnezeu pururea, au fost pârâti si fiind adusi la judecata, au marturisit pe Hristos Dumnezeu adevarat si pe idoli îi batjocoreau. Deci au fost spânzurati si-i strujeau, si-i udau peste rani cu otet…

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 28, 2012 la 5:46pm — Nu sunt comentarii

Întru dăinuire spre înveşnicire

Întru dăinuire spre înveşnicire

Odată, Emil Cioran l-a apostrofat pe Mircea Vulcănescu, în spiritul "Schimbării la faţă a României", "cu pasiune şi orgoliu", că românii nu au…

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 28, 2012 la 5:43pm — Nu sunt comentarii

Tradiţie şi misiune prin transmisiune

Tradiţie şi misiune prin transmisiune

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 28, 2012 la 5:41pm — Nu sunt comentarii

Hristos dăruieşte oamenilor vindecarea şi viaţa

Hristos dăruieşte oamenilor vindecarea şi viaţa

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a XXIV-a după…

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 28, 2012 la 5:30pm — Nu sunt comentarii

Un studiu amplu despre comunicarea religioasă în era informaţională

Note de lectură :

Un studiu amplu despre comunicarea religioasă în era informaţională

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 26, 2012 la 8:21am — Nu sunt comentarii

Cântări liturgice: Apărător şi ocrotitor al drept-măritorilor creştini

Cântări liturgice: Apărător şi ocrotitor al drept-măritorilor creştini

Pr. Zaharia Matei

http://www.ziarullumina.ro/articole;2117;1;76448;0;Cantari-liturgice-Aparator-si-ocrotitor-al-drept-maritorilor-crestini.html

"Mare apărător…

Continuare

Adăugat de altmariustotal la Octombrie 26, 2012 la 8:19am — Nu sunt comentarii

Arhive Lunare

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor