Desfășurată între 24 septembrie și 1 octombrie 2017, cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea a păstrat ca nucleu forte festivalul-concurs de teatru scurt, una dintre cele mai longevive reuniuni teatrale românești, înființată în 1976. Anul acesta, în selecția criticului și profesorului orădean Mircea Morariu, a cuprins 14 spectacole acoperind variate genuri și abordări scenice, prezentate de teatre de stat și de trupe particulare, acoperind o arie geografică de la Satu Mare, Arad, Oradea la Constanța, Tulcea, Galați, trecând prin Piatra Neamț, Cluj-Napoca, Petroșani, Reșița, București. Contrar așteptărilor, și ale publicului și ale specialiștilor, însă, bucuriile estetice din această zonă nu s-au arătat chiar tot timpul. Din păcate, am văzut și spectacole obosite ca formulă (”Cabinierul”, Teatrul de Nord din Satu Mare), spectacole păcătuind cel puțin prin lipsa de măsură la diferite niveluri (”Migraaanți sau prea suntem mulți pe această barcă”, Teatrul de Vest din Reșița, ori ”Alte trei surori”, Teatrul Dramatic din Petroșani), am văzut o actriță cu certe calități interpretative, Cristina Juncu, neinspirat condusă de regie (”Fetița soldat”, Teatrul Național din București), ori o regie care, în pofida unor lucruri frumoase din spectacol, survolează subtilitățile unui text ofertant (”Fat Pig”, Teatrul Dramatic din Galați). Nu a lipsit o zonă de teatralitate incitantă, în spectacole imaginate de regizori ca Alexandru Mușoiu (”M.I.S.A. PĂRUT”), Leta Popescu (”Open”), dar modernitatea acestor spectacole clădite, de altfel, în jurul unor teme de dureroasă sau imperioasă actualitate, nu s-a ridicat la nivelul ambițiilor regizorale ori interpretative. Aș mai spune că experimentul lui Bobi Pricop via Tim Crouch, cu ”Un stejar” (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), a trezit prea slabe ecouri în public. Dar acolo și atunci când s-au manifestat reușite certe, ele au atras și aplauzele entuziaste, repetate ale spectatorilor și aprecierea juriului format din trei reputați critici de teatru, Ion Parhon, Doru Mareș, Octavian Saiu. Astfel, ne-am bucurat, bunăoară, să redescoperim prospețimea unui text prin explorarea lui în profunzimea sensurilor complexe – ”Oleana”de David Mamet – prin strădaniile unui colectiv artistic foarte tânăr, Teatrul ”Jean Bart” , cu interpreți Irina Naum și Cristian Naum, îndrumați de regizorul Vlad Cristache. Ei s-au întors la Tulcea cu premii de interpretare.
Anda Saltelechi în spectacolul ”Pe jumătate cântec”. Foto: Remus Toderici
Cea dintâi intrată pe… scena festivalului-concurs, Anda Saltelechi, în pofida unor incredibile și impardonabile dereglaje de ordin tehnic (datorate nu doar electricienilor orădeni) ce au dus la întreruperea de patru ori (!!!!) a fluxului reprezentației, a dovedit din plin ceea ce puteți remarca în câteva spectacole independente sau la oricare dintre spectacolele Odeonului, unde, angajată de ”odioasa” Dorina Lazăr, actrița are deocamdată doar partituri de mică întindere dar se vede întotdeauna. A dovedit și acum un simț excepțional al scenei, într-un rol edificator pentru condiția femeii, o sinusoidă emoțională în just balans cu privirea lucid-analitică pe care este construit personajul său, urmărit de la vârsta de cinci ani până la 33, când la rândul ei are o copilă de cinci ani, în monodrama ”Pe jumătate cântec”, semnată și regizată de Crista Bilciu. Actrița – o veritabilă revelație a festivalului orădean! – a fost răsplătită de asemenea cu Premiul pentru cea mai bună actriță.
Ion Grosu în ”Somnambulism”. Foto: Remus Toderici
Și Premiul pentru cel mai bun actor este acum și în palmaresul lui Ion Grosu, remarcat în rolul-motor, în jurul căruia este construită atât piesa ”Somnambulism” de Iaroslava Pulinovici, o piesă despre adevăr și fals, despre sinceritate și mistificare în viața individului, cât și miza importantă a spectacolului montat cu acest text de către Alexandru Mâzgăreanu, pe scena de la ”Nottara”.
Palmaresul ediției a mai cuprins Premiul pentru scenografie acordat Carmencitei Brojboiu, artist plastic mult apreciat în importante medii ale lumii teatrale din lume, care de astă dată a lucrat pentru teatrul din orașul natal, Teatrul de Stat din Constanța, la spectacolul cu ”Ursul” de Cehov, montat aici de regizorul Felix Alexa. Panourile sale uriașe care încadrează spațiul de joc și înfățișează superbe cadre naturale și portretul supradimensionat al celui plâns de văduva așa-zis neconsolată potențează cu subtilitate comicul complex al personajului feminin care dădea asigurări că-și va sfârși zilele între patru pereți. Și al măruntelor întâmplări din acea odaie, dar atât de pline de tâlc pentru o întreagă umanitate sub pana uriașului scriitor.
Un alt premiu, cel pentru cea mai bună regie, a răsplătit imaginația cutezătoare a lui Cristian Bancare ține cu brio cârma spectacolului ”Orașul nostru”, inspirat din piesa lui Thornton Wilder, dar realizat, cu netrucată implicare afectivă, ca o suculentă docu-drama născută din memoria și vizitarea unor arhive arădene și împlinită cu dăruire vibrantă de actorii Teatrului ”Ioan Slavici”.
Trupa ”Iosif Vulcan” de la teatrul-gazdă al festivalului, Teatrul ”Regina Maria”, a intrat deopotrivă în concurs cu una dintre cele mai recente creații din repertoriul propriu, ”Cafeneaua Pirandello”, în regia lui Mihai Măniuțiu, pe un scenariu de Anca Măniuțiu, clădit pe substanța pieselor ”Omul cu floarea în gură”, ”Uriașii munților”, ”Șase personaje în căutarea unui autor”. Este un discurs scenic complex, cu o bogată încărcătură vizuală, de mișcare și auditivă. Un spectacol de mare rafinament, construit cu precizie de filigran, în care fiecare componentă este încorporată organic într-un ansamblu cu puternică valoare ideatică, metaforică, simbolică, filosofică, un discurs scenic guvernat cu ”artă și meserie” de inegalabilul ”vrăjitor” Mihai Măniuțiu căruia, aproape fără a-i simți lucrarea, îi percepi din plin efectul implicării, ecoul acesteia în ansamblul orchestrării și în cel mai mic gest interpretativ, cel mai aparent neînsemnat obiect din scenă, în luxurianța copleșitoare în care totul este fin gândit, în lumina ce cade pe costumul mereu sugestiv, în ”complicitatea” cadrului scenografic la ideile puternice din scenariu… Pentru performanțele sale și ale echipei artistice remarcabile din care fac parte peste douăzeci de actori (ei dovedesc și o impresionantă apetență pentru expresivitate corporală și mimică, firească pentru această trupă atât de bine exersată în musicaluri), alături de coregrafa Andreea Gavriliu, de scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), de Mihai Dobre (muzica), de Lucian Moga (light-design), spectacolul ”Cafeneaua Pirandello” a primit Marele premiu al FITO.
Dincolo de acest tipar canonic, al piesei scurte, conform noului concept al festivalului orădean, adoptat din 2013 de către actuala conducere a teatrului, acesta trebuie să fie o manifestare cu multiple manifestări artistice și culturale. Așa că, iată, publicului i s-a oferit, în plus, o întreagă suită de alte reprezentații, hors-concours, cele mai multe în sala cea mare și elegantă a teatrului. O oportunitate în plus și pentru invitații festivalului din lumea scenei. Prin ele, spectatorii s-au putut (re)înâlni cu valoroși oameni de teatru bucureșteni, în spectacole ca ”Soldatul de ciocolată” (Teatrul Odeon), ”Drumeția sau despre sexualitate azi” (Teatrul de Comedie), Totul e relativ (Teatrul ,,Nottara”). S-a adăugat prezența lui Emil Boroghină, renăscut la o nouă vârstă fericită a actorului, care a susținut recitalul său de înaltă factură ideatică inspirat din Eugène Ionesco și intitulat ”Béranger”. Am ales să văd și am aplaudat cu toată convingerea alături de un entuziast public un spectacol adus la FITO de Teatrul de Nord din Baia Mare, cu ”Edmond”, după David Mamet. Au plăcut ritmul spectacolului și omogenitatea interpretării, integrarea tehnicii multimedia în substanța subiectului și a caracterizării personajelor. Au mai fost în festival un spectacol pentru copii, un concert folcloric extraordinar, un spectacol stradal nonverbal. Teatrul ”Regina Maria” a venit la această sărbătoare care este în primul rând a orașului cu premiera cu ”Regele cerb” de Carlo Gozzi, în regia lui Alexandru Colpacci și interpretarea trupei ”Iosif Vulcan”, cu alte câteva producții, iar reprezentarea și acest în această ediție a musicalului ”Scripcarul pe acoperiș” a reconfirmat încă o dată vigoarea unei creații la fel de seducătoare și acum, la șase ani de la premieră.
În ambianța și potrivită și primitoare de la Librăria R&R, s-au dovedit tot atâtea întâlniri de mare ținută intelectuală lansarea cărților dedicate regizorilor Liviu Ciulei și Alexandru Tocilescu: ”Ciulei acasă și în lume”, ”Toca se povestește”, ambele scoase la Editura Fundației Camil Petrescu, condusă de criticul de teatru Florica Ichim, îngrijitoarea celor două volume, prezentă la Oradea, precum și lansarea a două noi cărți ieșite de sub tipar chiar în întâmpinarea festivalului, cu titlul ”Teatrul: Intrigă și iubire” (Biblioteca revistei ”Familia”), cuprinzând cronici și alte însemnări și eseuri pe teme teatrale, datorate Elisabetei Pop.
Din păcate, în această ediție nu s-a regăsit componenta internațională prezentă și în titulatura festivalului. Managerul Daniel Vulcu ne-a împărtășit dimpreună cu propria tristețe că lucrurile au stat acum în acest fel și faptul că deja pentru ediția următoare a antamat discuții în vederea aducerii unor spectacole valoroase sau a unor colaborări pentru festival cu un teatru liric vienez, cu un teatru din Polonia și nu numai. Cât despre formula optimă a festivalului, s-a discutat intens și într-un colocviu cu genericul Argumente în favoarea unui festival de teatru scurt. Istoric, deveniri, dominante tematice și estetice. Controverse, organizat în colaborare cu AICT Teatrologie. În general, vorbitorii, reputați oameni de teatru legați cei mai mulți chiar de destinul instituției de spectacol orădene, au susținut actuala formulă festivalieră, adică menținerea competiției de teatru scurt pe scenă și a concursului de creație dramatică de gen drept centrul de interes al festivalului. Editarea în volum a celor mai bune dintre piesele premiate în toți acești ani la concursul de dramaturgie (publicate sistematic în revista ”Familia”) a fost îmbrățișată de scriitorul Mircea Bradu, cel care a fost și directorul teatrului orădean mulți ani. Domnia sa a angajat propria editură să întreprindă acest lucru. S-a lansat, de asemenea, ideea tipăririi unei monografii a festivalului care în 2019 va ajunge la cea de-a douăzeci și cincea ediție. Iar demersul a fost cu nădejde asumat la nivelul conducerii teatrului.
Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO): Privire înainte
de către altmariusscena
Oct 9, 2017
http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/festivalul-international-de-teatru-de-la-oradea-fito-privire-inainte/
Cronică de festival de MARIANA CIOLAN
Desfășurată între 24 septembrie și 1 octombrie 2017, cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea a păstrat ca nucleu forte festivalul-concurs de teatru scurt, una dintre cele mai longevive reuniuni teatrale românești, înființată în 1976. Anul acesta, în selecția criticului și profesorului orădean Mircea Morariu, a cuprins 14 spectacole acoperind variate genuri și abordări scenice, prezentate de teatre de stat și de trupe particulare, acoperind o arie geografică de la Satu Mare, Arad, Oradea la Constanța, Tulcea, Galați, trecând prin Piatra Neamț, Cluj-Napoca, Petroșani, Reșița, București. Contrar așteptărilor, și ale publicului și ale specialiștilor, însă, bucuriile estetice din această zonă nu s-au arătat chiar tot timpul. Din păcate, am văzut și spectacole obosite ca formulă (”Cabinierul”, Teatrul de Nord din Satu Mare), spectacole păcătuind cel puțin prin lipsa de măsură la diferite niveluri (”Migraaanți sau prea suntem mulți pe această barcă”, Teatrul de Vest din Reșița, ori ”Alte trei surori”, Teatrul Dramatic din Petroșani), am văzut o actriță cu certe calități interpretative, Cristina Juncu, neinspirat condusă de regie (”Fetița soldat”, Teatrul Național din București), ori o regie care, în pofida unor lucruri frumoase din spectacol, survolează subtilitățile unui text ofertant (”Fat Pig”, Teatrul Dramatic din Galați). Nu a lipsit o zonă de teatralitate incitantă, în spectacole imaginate de regizori ca Alexandru Mușoiu (”M.I.S.A. PĂRUT”), Leta Popescu (”Open”), dar modernitatea acestor spectacole clădite, de altfel, în jurul unor teme de dureroasă sau imperioasă actualitate, nu s-a ridicat la nivelul ambițiilor regizorale ori interpretative. Aș mai spune că experimentul lui Bobi Pricop via Tim Crouch, cu ”Un stejar” (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), a trezit prea slabe ecouri în public. Dar acolo și atunci când s-au manifestat reușite certe, ele au atras și aplauzele entuziaste, repetate ale spectatorilor și aprecierea juriului format din trei reputați critici de teatru, Ion Parhon, Doru Mareș, Octavian Saiu. Astfel, ne-am bucurat, bunăoară, să redescoperim prospețimea unui text prin explorarea lui în profunzimea sensurilor complexe – ”Oleana” de David Mamet – prin strădaniile unui colectiv artistic foarte tânăr, Teatrul ”Jean Bart” , cu interpreți Irina Naum și Cristian Naum, îndrumați de regizorul Vlad Cristache. Ei s-au întors la Tulcea cu premii de interpretare.
Anda Saltelechi în spectacolul ”Pe jumătate cântec”. Foto: Remus Toderici
Cea dintâi intrată pe… scena festivalului-concurs, Anda Saltelechi, în pofida unor incredibile și impardonabile dereglaje de ordin tehnic (datorate nu doar electricienilor orădeni) ce au dus la întreruperea de patru ori (!!!!) a fluxului reprezentației, a dovedit din plin ceea ce puteți remarca în câteva spectacole independente sau la oricare dintre spectacolele Odeonului, unde, angajată de ”odioasa” Dorina Lazăr, actrița are deocamdată doar partituri de mică întindere dar se vede întotdeauna. A dovedit și acum un simț excepțional al scenei, într-un rol edificator pentru condiția femeii, o sinusoidă emoțională în just balans cu privirea lucid-analitică pe care este construit personajul său, urmărit de la vârsta de cinci ani până la 33, când la rândul ei are o copilă de cinci ani, în monodrama ”Pe jumătate cântec”, semnată și regizată de Crista Bilciu. Actrița – o veritabilă revelație a festivalului orădean! – a fost răsplătită de asemenea cu Premiul pentru cea mai bună actriță.
Ion Grosu în ”Somnambulism”. Foto: Remus Toderici
Și Premiul pentru cel mai bun actor este acum și în palmaresul lui Ion Grosu, remarcat în rolul-motor, în jurul căruia este construită atât piesa ”Somnambulism” de Iaroslava Pulinovici, o piesă despre adevăr și fals, despre sinceritate și mistificare în viața individului, cât și miza importantă a spectacolului montat cu acest text de către Alexandru Mâzgăreanu, pe scena de la ”Nottara”.
”Ursul”
Palmaresul ediției a mai cuprins Premiul pentru scenografie acordat Carmencitei Brojboiu, artist plastic mult apreciat în importante medii ale lumii teatrale din lume, care de astă dată a lucrat pentru teatrul din orașul natal, Teatrul de Stat din Constanța, la spectacolul cu ”Ursul” de Cehov, montat aici de regizorul Felix Alexa. Panourile sale uriașe care încadrează spațiul de joc și înfățișează superbe cadre naturale și portretul supradimensionat al celui plâns de văduva așa-zis neconsolată potențează cu subtilitate comicul complex al personajului feminin care dădea asigurări că-și va sfârși zilele între patru pereți. Și al măruntelor întâmplări din acea odaie, dar atât de pline de tâlc pentru o întreagă umanitate sub pana uriașului scriitor.
Un alt premiu, cel pentru cea mai bună regie, a răsplătit imaginația cutezătoare a lui Cristian Bancare ține cu brio cârma spectacolului ”Orașul nostru”, inspirat din piesa lui Thornton Wilder, dar realizat, cu netrucată implicare afectivă, ca o suculentă docu-drama născută din memoria și vizitarea unor arhive arădene și împlinită cu dăruire vibrantă de actorii Teatrului ”Ioan Slavici”.
”Cafeneaua Pirandello”
Trupa ”Iosif Vulcan” de la teatrul-gazdă al festivalului, Teatrul ”Regina Maria”, a intrat deopotrivă în concurs cu una dintre cele mai recente creații din repertoriul propriu, ”Cafeneaua Pirandello”, în regia lui Mihai Măniuțiu, pe un scenariu de Anca Măniuțiu, clădit pe substanța pieselor ”Omul cu floarea în gură”, ”Uriașii munților”, ”Șase personaje în căutarea unui autor”. Este un discurs scenic complex, cu o bogată încărcătură vizuală, de mișcare și auditivă. Un spectacol de mare rafinament, construit cu precizie de filigran, în care fiecare componentă este încorporată organic într-un ansamblu cu puternică valoare ideatică, metaforică, simbolică, filosofică, un discurs scenic guvernat cu ”artă și meserie” de inegalabilul ”vrăjitor” Mihai Măniuțiu căruia, aproape fără a-i simți lucrarea, îi percepi din plin efectul implicării, ecoul acesteia în ansamblul orchestrării și în cel mai mic gest interpretativ, cel mai aparent neînsemnat obiect din scenă, în luxurianța copleșitoare în care totul este fin gândit, în lumina ce cade pe costumul mereu sugestiv, în ”complicitatea” cadrului scenografic la ideile puternice din scenariu… Pentru performanțele sale și ale echipei artistice remarcabile din care fac parte peste douăzeci de actori (ei dovedesc și o impresionantă apetență pentru expresivitate corporală și mimică, firească pentru această trupă atât de bine exersată în musicaluri), alături de coregrafa Andreea Gavriliu, de scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), de Mihai Dobre (muzica), de Lucian Moga (light-design), spectacolul ”Cafeneaua Pirandello” a primit Marele premiu al FITO.
Dincolo de acest tipar canonic, al piesei scurte, conform noului concept al festivalului orădean, adoptat din 2013 de către actuala conducere a teatrului, acesta trebuie să fie o manifestare cu multiple manifestări artistice și culturale. Așa că, iată, publicului i s-a oferit, în plus, o întreagă suită de alte reprezentații, hors-concours, cele mai multe în sala cea mare și elegantă a teatrului. O oportunitate în plus și pentru invitații festivalului din lumea scenei. Prin ele, spectatorii s-au putut (re)înâlni cu valoroși oameni de teatru bucureșteni, în spectacole ca ”Soldatul de ciocolată” (Teatrul Odeon), ”Drumeția sau despre sexualitate azi” (Teatrul de Comedie), Totul e relativ (Teatrul ,,Nottara”). S-a adăugat prezența lui Emil Boroghină, renăscut la o nouă vârstă fericită a actorului, care a susținut recitalul său de înaltă factură ideatică inspirat din Eugène Ionesco și intitulat ”Béranger”. Am ales să văd și am aplaudat cu toată convingerea alături de un entuziast public un spectacol adus la FITO de Teatrul de Nord din Baia Mare, cu ”Edmond”, după David Mamet. Au plăcut ritmul spectacolului și omogenitatea interpretării, integrarea tehnicii multimedia în substanța subiectului și a caracterizării personajelor. Au mai fost în festival un spectacol pentru copii, un concert folcloric extraordinar, un spectacol stradal nonverbal. Teatrul ”Regina Maria” a venit la această sărbătoare care este în primul rând a orașului cu premiera cu ”Regele cerb” de Carlo Gozzi, în regia lui Alexandru Colpacci și interpretarea trupei ”Iosif Vulcan”, cu alte câteva producții, iar reprezentarea și acest în această ediție a musicalului ”Scripcarul pe acoperiș” a reconfirmat încă o dată vigoarea unei creații la fel de seducătoare și acum, la șase ani de la premieră.
În ambianța și potrivită și primitoare de la Librăria R&R, s-au dovedit tot atâtea întâlniri de mare ținută intelectuală lansarea cărților dedicate regizorilor Liviu Ciulei și Alexandru Tocilescu: ”Ciulei acasă și în lume”, ”Toca se povestește”, ambele scoase la Editura Fundației Camil Petrescu, condusă de criticul de teatru Florica Ichim, îngrijitoarea celor două volume, prezentă la Oradea, precum și lansarea a două noi cărți ieșite de sub tipar chiar în întâmpinarea festivalului, cu titlul ”Teatrul: Intrigă și iubire” (Biblioteca revistei ”Familia”), cuprinzând cronici și alte însemnări și eseuri pe teme teatrale, datorate Elisabetei Pop.
Din păcate, în această ediție nu s-a regăsit componenta internațională prezentă și în titulatura festivalului. Managerul Daniel Vulcu ne-a împărtășit dimpreună cu propria tristețe că lucrurile au stat acum în acest fel și faptul că deja pentru ediția următoare a antamat discuții în vederea aducerii unor spectacole valoroase sau a unor colaborări pentru festival cu un teatru liric vienez, cu un teatru din Polonia și nu numai. Cât despre formula optimă a festivalului, s-a discutat intens și într-un colocviu cu genericul Argumente în favoarea unui festival de teatru scurt. Istoric, deveniri, dominante tematice și estetice. Controverse, organizat în colaborare cu AICT Teatrologie. În general, vorbitorii, reputați oameni de teatru legați cei mai mulți chiar de destinul instituției de spectacol orădene, au susținut actuala formulă festivalieră, adică menținerea competiției de teatru scurt pe scenă și a concursului de creație dramatică de gen drept centrul de interes al festivalului. Editarea în volum a celor mai bune dintre piesele premiate în toți acești ani la concursul de dramaturgie (publicate sistematic în revista ”Familia”) a fost îmbrățișată de scriitorul Mircea Bradu, cel care a fost și directorul teatrului orădean mulți ani. Domnia sa a angajat propria editură să întreprindă acest lucru. S-a lansat, de asemenea, ideea tipăririi unei monografii a festivalului care în 2019 va ajunge la cea de-a douăzeci și cincea ediție. Iar demersul a fost cu nădejde asumat la nivelul conducerii teatrului.