altmarius

cultură şi spiritualitate

 Viaţa inventatorului rucsacului zburător pe care l-au „furat” americanii de la NASA


Justin Capră a murit luni seară, la 82 de ani, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Inventator profilic şi vizionar, creatorul rucsacului-zburător, o idee preluată de NASA pentru deplasările intercapsulare ale cosmonauţilor, şi al maşinii care consuma 0,5 litri la suta de kilometri, Justin Capră a încercat să dărâme bariere şi mentalităţi.

Dacă s-ar fi născut în altă ţară şi pe alt continent, altundeva decât în Prahova, la Măgureni (22 februarie 1933), Justin Capră ar fi fost unul dintre inginerii şi fizicienii preţioşi ai unui laborator sofisticat în care se pun la cale cele mai noi invenţii ale lumii moderne.

Justin Capră nu a fost însă de acord cu acest scenariu, nici după cele opt decenii de viaţă. „De meserie, eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit“, spunea, de câte ori avea ocazia, Justin Capră. Ar fi putut să lucreze în Germania sau Italia, dar a refuzat.

Unul dintre cei mai prolifici inventatori ai României, inginer, profesor, fizician şi filosof, Justin Capră a fascinat prin genialitatea invenţiilor, dar şi prin mesajele pe care le transmitea ascultărilor, de câte ori avea ocazia. Despre maşinile zilelor noastre, de exemplu, spunea că sunt inutile fie doar pentru faptul că sunt concepute cu o greutate de minimum o tonă pentru a transporta un om de 70-80 de kilograme. „Îmi dau seama că automobilele mele nu se pot realiza acum. Ce s-ar întâmpla dacă maşinile ar merge cu 0,5 litri de combustibil la suta de kilometri? S-ar închide fabrici, oamenii ar deveni şomeri şi ar ajunge pe stradă. Timpul invenţiilor mele nu este acum. Dar va veni...“, era crezul lui Justin Capră, crez pe care l-a expus şi la Ploieşti, în 2012, la ultima sa expoziţie din oraş.

Mare parte a efortului creator s-a îndreptat către rezolvarea acestei probleme, deplasarea cu un vehicul care să consume puţin. În 1949-1950, a construit un dispozitiv cu motor, care pornea la o simplă comandă verbală. „Ajungea să-i spun «Porneşte!» şi motorul, huruind, se punea în mişcare“. În 1955 construieşte automobilul Virgilius cu două roţi, prima invenţie omologată ca atare. Echipat cu un motor de avion, avea 105 CP, atingea 300 km/oră şi cântărea 250 kg.

 

Apoi, în 1973 creează prima Soleta, cea mai mică maşină din lume, urmată de o serie de prototipuri, diferite între ele prin greutate, viteză maximă şi consum de benzină la suta de kilometri. Construieşte mai multe prototipuri de maşini şi motorete alimentate de acumulatori, preocupându-se, în special, de creşterea randamentului şi scăderea greutăţii.

Între 2007-2008 realizează împreună cu un grup de prieteni, Marian Velcea şi Alex Munteanu, lansează Oblio 3C, la a XI-a ediţie a Târgului Inventika din Bucureşti, şi Troty, primul „vehicul la purtător“. Este un triciclu pliabil echipat cu motor electric integrat în butucul roţii de direcţie (motor-roată), un răspuns imaginat de autori la problemele traficului urban. Din păcate, prototipurile, multe gândite şi meşterite la Filipeştii de Pădure, Prahova, acolo unde s-a retras în ultimii ani de viaţă pentru linişte, într-o căsuţă cu verandă, nu au fost produse niciodată în serie.

Citeste mai mult: adev.ro/nifxdf

Vizualizări: 41

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor