altmarius

cultură şi spiritualitate

 

Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion s-a născut la 19.decembrie 1915. Și-a luat pseudonimul "Piaf" (în argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.

La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de "P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie.

Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului "Le Gerny's" de pe "Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui Vincent Scotto. Această apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de "môme Piaf", datorită staturii ei scunde. La "Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia "La foule".

O cariera ei a fost deosebit de furtunoasă.Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obține un angajament la teatrul "ABC" din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu "Mon légionnaire". Dotată cu o voce capabilă de nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe "rive gauche", din care vor face parte Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru "Le Bel indifférent". Despărțită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozirorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile "L'accordéoniste" și "Le disque usé". În timpul ocupației germane are contacte cu mișcarea de Rezistență și entuziasmează publicul cu melodiile "Le vagabond", "Le chasseur de l'Hôtel", "Les histoires de coeur". Totuși, după eliberare, i se reproșează faptul de a fi concertat la Berlin, la invitația autorităților germane.

În 1944, o dragoste furtunoasă se deslănțuie între Édith Piaf și un tânăr cântăreț debutant, Yves Montand, împreună cu care apare în concerte. În 1946, scrie textul celebrei melodii "Je vois la vie en rose", muzica de Louiguy (Louis Guglielmi), care va face încojurul lumii.

La sfârșitul anului 1947, Édith călătorește pentru prima dată la New York. Aici cunoaște pe actrița Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan. Acesta devine amantul său, "le meilleur amant du monde". De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf și o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câștigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primește știrea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan și-a pierdut viața. Pentru ea, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scrie - în amintirea acestei iubiri - textul pentru "L'hymne à l'amour" (muzica de Marguerite Monnot).

Amours et chansonsÎn anul 1950, se întoarce la New York pentru o serie de concerte. Este însoțită de un actor și cântăreț american de origine ruso-poloneză, stabilit de curând în Franța, Eddie Constantine, noul său amant, și de un secretar particular, Charles Aznavour, viitorul chansonier, cu care se pare că nu a întreținut relații amoroase.

Din nou în Paris, în 1951, Édith Piaf apare în comedia muzicală "La p'tite Lili", alături de Eddie Constantine și Robert Lamoureux. Piesa are un oarecare succes, dar Édith, nerefăcută după moartea lui Marcel Cerdan, devine dependentă de medicamente somnifere și stupefiante. Obține totuși succese artistice cu noi melodii, ca "Jézebel", scrisă de Aznavour, sau "Je t'ai dans la peau", compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills. La 29 iulie 1952, Édith se căsătorește cu Jacques Pills, cu care se stabilește într-un apartament pe bulevardul Lannes din Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârșitul vieții.

În 1953, urmează o cură de desintoxicare de morfină. Urmează o serie de turnee în New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris. Édith Piaf este o stea internațională, dar viața sa privată este o succesiune de eșecuri. În 1956 divorțează de Jacques Pills. Noul său amant este cântărețul de origine greacă Georges Moustaki, pe care îl lansează pe scenele Parisului. În 1958 suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri, care o vor face din nou dependentă de medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, creează melodia "Milord", unul din marile sale succese.


La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, "Non, je ne regrette rien".

Autori de talent se succed pentru a-i scrie și compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgostește din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătorește la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eșec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de convalescență în apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în ziua de 11 octombrie 1963, în aceeași zi cu scriitorul Jean Cocteau, prietenul și colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul "Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită "petite fille des rues". Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită "la môme Piaf", a intrat în legendă încă din cursul vieții.
 

Melodii                                                       
1925
Comme un Moineau
1933
Entre Saint-Ouen et Clignancourt
1934
L'Étranger
1935
Mon Apéro
La Java de Cézigue
Fais-Moi Valser
1936
Les Mômes De la Clôche
J'Suis Mordue
Mon Légionnaire
Le Contrebandier
La Fille et le Chien
La Julie Jolie
Va Danser
Chand d'Habits
Reste
Les Hiboux
Quand Même (from the film "La Garçonne")
La Petite Boutique
Y'Avait du Soleil
Il N'Est Pas Distingué
Les Deux Ménétriers
Mon Amant de la Coloniale
C'Est Toi le Plus Fort
Le Fanion de la Légion
J'Entends la Sirène
Ding, Din, Dong
Madeleine Qu'Avait du Cœur
Les Marins Ça Fait des Voyages
Simple Comme Bonjour
Le Mauvais Matelot
Celui Qui Ne Savait Pas Pleurer
1937
Le Grand Voyage du Pauvre Nègre
Un Jeune Homme Chantait
Tout Fout le Camp
Ne M'Écris Pas
Partance
Dans Un Bouge du Vieux Port
Mon Cœur Est au Coin d'une Rue
1938
С'Est Lui Que Mon Cœur A Choisi
Paris-Méditerranée
La Java en Mineur
Browning
Le Chacal
Corrèqu'et Réguyer
1939
Y'En A un de Trop
Elle Fréquentait la Rue Pigalle
Le Petit Monsieur Triste
Les Deux Copains
Je N'En Connais Pas la Fin
1940
Embrasse-Moi
On Danse sur Ma Chanson
Sur une Colline
C'Est la Moindre des Choses
Escale
La Fille de Joie Est Triste (L'Accordéoniste)
1941
Où Sont-Ils, Mes Petits Copains?
C'Était un Jour de Fête
C'Est un Monsieur Très Distingué
J'Ai Dansé avec l'Amour (from the film "Montmartre sur Scène")
L'Homme des Bars
Le Vagabond
1942
Jimmy, C'Est Lui
Un Coin Tout Bleu (from the film "Montmartre sur Scène")
Sans Y Penser
Un Monsieur Me Suit dans la Rue
1943
Tu Es Partout (from the film "Montmartre sur Scène")
J'Ai Qu'À l'Regarder...
Le Chasseur de l'Hôtel
C'Était une Histoire d'Amour
Le Brun et le Blond
Monsieur Saint-Pierre
Coup de Grisou
De l'Autre Côté de la Rue
La Demoiselle du Cinqième
1944
Les Deux Rengaines
Y'A Pas d'Printemps
Les Histoires de Coeur
C'Est Toujours la Même Histoire
1945
Le Disque Usé
Elle A...
Regarde-Moi Toujours Comme Ça
Les Gars Qui Marchaient
Il Riait
Monsieur Ernest A Réussi
1946
La Vie en Rose
Les Trois Cloches (with Les Compagnons de la Chanson)
Dans Ma Rue
J'M'En Fous Pas Mal
C'Est Merveilleux
Adieu Mon Cœur
Le Chant du Pirate
Céline (with Les Compagnons de la Chanson)
Le Petit Homme
Le Roi A Fait Battre Tambour (with Les Compagnons de la Chanson)
Dans les Prisons de Nantes (with Les Compagnons de la Chanson)
Mariage
Un Refrain Courait dans la Rue
Miss Otis Regrets
1947
C'Est pour Ça (from the film "Neuf Garçons et un Coeur")
Qu'As-Tu Fait John?
Sophie (from the film "Neuf Garçons et un Coeur")
Le Geste
Si Tu Partais
Une Chanson à Trois Temps
Un Homme Comme les Autres
Les Cloches Sonnent
Johnny Fedora et Alice Blue Bonnet
Le Rideau Tombe Avant la Fin
Elle Avait Son Sourire
1948
Monsieur Lenoble
Les Amants de Paris
Il A Chanté
Les Vieux Bateaux
Il Pleut
Cousu de Fil Blanc
Amour du mois de Mai
Monsieur X
1949
Bal dans Ma Rue
Pour Moi Tout' Seule
Pleure Pas
Le Prisonnier de la Tour (Si le Roi Savait Ça Isabelle)
L'Orgue des Amoureux
Dany
Paris (from the film "L'Homme aux Mains d'Argile")
Hymne à l'amour
1950
Hymne à l'Amour
Le Chevalier de Paris
Il Fait Bon T'Aimer
La P'Tite Marie
Tous les Amoureux Chantent
Il Y Avait
C'Est d'la Faute à Tes Yeux
C'Est un Gars
Hymn to Love
The Three Bells
Le Ciel Est Fermé
La Fête Continue
Simply a Waltz
La Vie en Rose (English version)
1951
Padam... Padam...
Avant l'Heure
L'Homme Que J'aimerai
Du Matin Jusqu'au soir
Demain (Il Fera Jour)
C'Est Toi (with Eddie Constantine)
Rien de Rien
Si, Si, Si, Si (with Eddie Constantine)
À l'Enseigne de la Fille sans Cœur
Télégramme
Une Enfant
Plus Bleu Que Tes Yeux
Le Noël de la Rue
La Valse de l'Amour
La Rue aux Chansons
Jezebel
Chante-Moi (avec M.Jiteau)
Chanson de Catherine
Chanson Bleue
Je Hais les Dimanches
1952
Au Bal de la Chance
Elle A Dit
Notre-Dame de Paris
Mon Ami M'A Donné
Je T'Ai dans la Peau (from the film "Boum sur Paris")
Monsieur et Madame
Ça Gueule Ça, Madame (with Jacques Pills) (from the film "Boum sur Paris")
1953
Bravo pour le Clown
Sœur Anne
N'Y Va Pas Manuel
Les Amants de Venise
L'Effet Qu'Tu M'Fais
Johnny, Tu N'Es Pas un Ange
Jean et Martine
Et Moi...
Pour Qu'Elle Soit Jolie Ma Chanson (avec Jacques Pills) (du film "Boum sur Paris")
Les Croix
Le Bel Indifférent
Heureuse
1954
La Goualante du Pauvre Jean
Enfin le Printemps
Retour
Mea Culpa
Le "Ça Ira" (du film "Si Versailles M'Etait Conté...")
Avec Ce Soleil
L'Homme au Piano
Sérénade du Pavé (du film "French Cancan")
Sous Le Ciel de Paris
1955
L'Accordéoniste
Un Grand Amour Qui S'Achève
Miséricorde
C'Est à Hambourg
Légende
Le Chemin des Forains
1956
Heaven Have Mercy
One Little Man
Autumn Leaves
'Cause I Love You
Chante-Moi (anglais)
Don't Cry
I Shouldn't Care
My Lost Melody
Avant Nous
Et Pourtant
Marie la Française
Les Amants d'un Jour
L'Homme à la Moto
Soudain Une Vallée
Une Dame
Toi Qui Sais
1957
La Foule
Les Prisons du Roy
Opinion Publique
Salle d'Attente
Les Grognards
Comme Moi
1958
C'Est un Homme Terrible
Je Me Souviens d'une Chanson
Je Sais Comment
Tatave
Les Orgues de Barbarie
Eden Blues
Le Gitan et la Fille
Fais Comme Si
Le Ballet des Cœurs
Les Amants de Demain
Les Neiges de Finlande
Tant Qu'Il Y Aura des Jours
Un Étranger
Mon Manège à Moi
1959
Milord
T'Es Beau, Tu Sais
1960
Non, Je Ne Regrette Rien
La Vie, l'Amour
Rue de Siam
Jean l'Espagnol
La Belle Histoire d'Amour
La Ville Inconnue
Non, La Vie N'Est Pas Triste
Kiosque à Journaux
Le Métro de Paris
Cri du Cœur
Les Blouses Blanches
Les Flons-Flons du Bal
Les Mots d'Amour
T'Es l'Homme Qu'Il Me Faut
Mon Dieu
Boulevard du Crime
C'Est l'Amour
Des Histories
Ouragan
Je Suis à Toi
Les Amants Merveilleux
Je M'Imagine
Jérusalem
Le Vieux Piano
1961
C'Est Peut-Être Ça
Les Bleuets d'Azur
Quand Tu Dors
Mon Vieux Lucien
Le Dénicheur
J'N'Attends Plus Rien
J'En Ai Passé des Nuits
Exodus
Faut Pas Qu'Il Se Figure
Les Amants (avec Charles Dumont)
No Regrets
Le Billard Électrique
Marie-Trottoir
Qu'Il Était Triste Cet Anglais
Toujours Aimer
Mon Dieu (anglais)
Le Bruit des Villes
Dans Leur Baiser
1962
À Quoi Ça Sert L'Amour?
Le Droit d'Aimer
À Quoi Ça Sert L'Amour? (avec Théo Sarapo)
Fallait-Il
Une Valse
Inconnu Excepté de Dieu (avec Charles Dumont)
Quatorze Juillet
Les Amants de Teruel (avec Mikis Theodorakis/Jacques Plante)
Roulez Tambours
Musique à Tout Va
Le Rendez-Vous
Toi, Tu l'Entends Pas!
Carmen's Story
On Cherche un Auguste
Ça Fait Drôle
Emporte-Moi
Polichinelle
Le Petit Brouillard (Un Petit Brouillard)
Le Diable de la Bastille
Elle Chantait (avec Théo Sarapo)
1963
C'Était Pas Moi
Le Chant d'Amour
Tiens, V'là un Marin
J'En Ai Tant Vu
Traqué
Les Gens
Margot Cœur Gros
Monsieur Incognito
Un Dimanche à Londres
L'Homme de Berlin (ultima inregistrare )

 

 

(Sursa: wikipedia)









Vizualizări: 99

Răspunsuri la Aceste Discuţii

multumim frumos !
Una din marile voci ale șansonetei, puțin aspră, profund dramatică, uneori cu accente patetice dar mereu pătimașă. Melodia ”Milord” îi caracterizează viața, suferințele de început dar îl reprezintă și pe autorul ei, Georges Moustaki, celebrul ”Meteque”. Nimic parcă nu spune mai mult despre Edith Piaf și viața ei tumultoasă decât melodia ”Non, je ne regrette rien”.
Mulțumesc pentru documentata și extinsa prezentare care aduce a poveste romanțată. E greu să te uiți în urmă și să nu uiți sau regreți nimic.

Edith Piaf o voce profunda ,grava,pe care o asculti cu "inima"

De fapt ea isi canta melodiile cu un patos deosebit,pentru ca in ele isi canta viata ei,iubirile ei,

dezamagirile traite;dar pe care nu le regreta pentru ca a iubit viata asa  cum a fost si pe care

a trait-o din plin.

Un material minunat,care mi-a facut o deosebita placere!.

 

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

191 state (ultimul: Mozambic)

Numar de steaguri: 255

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 51

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor