Astăzi este ziua Constanței, un oraș al cărui nume datează din secolul IV

[altmariusart2]

https://discoverdobrogea.ro/astazi-este-ziua-constantei-un-oras-al-...

By Auris Lucamai 21, 2020

De Constantin și Elena sunt sărbătoriți atât cei care poartă aceste nume sau derivatele lor, dar este ziua orașului Constanța. Tomis, Kiustendje, Constanța, un oraș care de-a lungul secolelor a avut mai multe denumiri și are o istorie bogată. La mulți ani tuturor, de ziua numelui! La mulți ani, Constanța!

Originea numelui Constanța

Denumirea orașului Constanța are, cel mai probabil, o strânsă legătură cu dinastia lui Constantin cel Mare. În primul rând prin fiul său, împăratul Constantius II, care încă de la începutul domniei, în 337 a avut în domeniul său Scythia Minor, împreună cu toată dioceza Traciei și cu tot Orientul și ulterior a condus singur întregul Imperiu Roman.

Specialiștii apreciază că numai de la un nume ca al lui puteau deriva toponimicele Constantiana și Constantia. ”Este foarte probabil ca el să fi contribuit într-un mod hotărâtor la perfectarea fortificațiilor tomitane și să fi meritat astfel cinstea ca orașul de la malul mării să poarte numele său.

Constantiana, cartierul ridicat de Constantin cel Mare în cinstea surorii sale

Unii istorici spun că denumirea orașului Constanța ar putea proveni de la Iulia Flavia Constanția, sora vitregă a lui Constantin cel Mare. În secolul al IV-lea, după Edictul de la Milano, când creștinismul începe să fie tolerat în Imperiul Roman, în 313, mulți creștini au venit în Tomis și s-au stabilit în orașul de la malul Mării Negre, care a devenit din ce în ce mai mare.

S-a înființat un cartier, iar Constantin cel Mare, în cinstea surorii sale, l-a denumit Constantiana. Tomis, fosta denumire a orașului s-a pierdut în timp, iar numele cartierului Constantiana s-a extins în vechea metropolă.

Constanța și împărăteasa Constantia sanctificată de biserică

Istoricul Radu Vulpe apreciază că singura variantă pe care am putea-o lua în considerație pentru o eventuală explicare a toponimicului Constanța este Flavia Maxima Constantia. Ea era fiica postumă a lui Constantius II, născută în anul 362, soția împăratului Grațian din 375, decedată în 383. Nu fiindcă ar fi avut o intervenție specială la Tomis, ci pentru că, spre deosebire de alte personaje imperiale feminine, această împărăteasă, sanctificată de biserică, n-a fost ariană, ci o foarte pioasă ortodoxă.

”Cum în acerbele divergențe teologice din sec. IV, clerul tomitan a înclinat hotărât spre ortodoxia lui Atanasie, s-ar fi putut ca memoria ei, ca a unei sfinte imperiale, să se fi bucurat de un cult deosebit în metropola pontică și ca o bazilică de frunte din cartier să-i fi purtat hramul. De unde apoi, extinderea numelui său la întregul cartier și apoi la oraș” scria istoricul Radu Vulpe.

Tomis, Kiustendje, Constanța

Tomisul a fost întemeiat în secolul al VI-lea î.Hr.  Mulți istorici spun că  denumirea orașului vine de la o combinație de cuvinte grecești din vocabularul vechi și are legătură cu locul stâncos, cu stânca ascuțită, așa cum se vedea acest promontoriu de pe corăbiile care se apropiau de oraș.

Denumirea Constantiana, cu prescurtarea sa Constantia se pare că a fost folosită pentru oraș încă din secolul al VI-lea. Câteva veacuri i s-a spus Kiustenge, varianta turcească a cuvântului Constantia. Ion Adam preciza că: ” Orașul Constanța s-a strâmtorat sub turci, de a ajuns la urmă un sătuc sărac și necunoscut, pervertindu-și numele în Kiustenge, pentru ca după 1878, dar definitiv de data aceasta, orașul să își redobândească numele medieval, Constanța.”

Constanța era un biet sat în ruină în 1850

”În 1850 Kustendje nici nu ocupa întreg spațiul peninsular, fiind doar un biet sat în ruină. 20-30 de case din chirpici sau piatră, o geamie pe locul actualei moschei regale, maidane cu bălării, pustietate, ruină, atâta tot. Populația era formată din câteva familii de turci, tătari, cerchezi, greci, bulgari, găgăuzi și alte nații.

Românii erau foarte puțini, în special ciobani veniți cu turmele lor, pentru pășunile minunate de pe câmpiile dobrogene”, i-a povestit un bătrân locuitor al urbei, ziaristului I.N.Duployen în perioada interbelică.

Iarna, lupii ajungeau în Constanța

În vreme de iarnă lupii veneau până în oraș și era periculos să te avânți noaptea afară. Case mai răsărite nu erau, lumea locuia în bordeie joase, cu ferestre zăbrelite, atât pentru a se feri de hoți și criminali, cât și pentru a fi ascunse fețele cadânelor de ochii bărbaților, scrie criticul de artă Doina Păuleanu, în cartea sa ”Peninsula misterioasă, incursiune în istoriile Constanței”.

”Orașul era întărit cu ziduri de cetate, ale cărei porți erau cam pe unde sunt acum Biserica greacă și Liceul de fete. Partea centrală din peninsulă era, în 1835-1840 cartierul comercial, iar armenii aveau mahalaua lor, Cealîc Mahale spre plaja Duduia, unde este și astăzi bisericuța lor. Evreii erau spre centru, pe strada C.A. Rosetti, fostă Engleză, Sinagoga și Alleon, iar grecii stăteau spre port, pe strada Karatzali de astăzi, în timp ce turcii, românii și bulgarii locuiau pe strada Sturza, în prezent Revoluției” povestește criticul de artă Doina Păuleanu.

În secolul XIX Constanța avea doar două străzi

Deși pare greu de crezut, în anul 1850 Constanța avea doar două străzi. Mahmudie Socacgi, strada Traian de astăzi și Sultan Hamam Socacgi, denumită ulterior Carol, iar acum B-dul Tomis. Strada Mircea nu exista încă, ”s-a tăiat” pe urmă și se numea Soliman Kapou Socacgi.

”Ele erau denumite străzi, dar nu aveau trotuar sau pavaj, nici lumină sau asfalt. Erau un fel de drum de pământ cu gropi și movilițe, cu praf și băltoace, cu ciulini și scaieți pe margini, ba chiar și pe mijlocul drumului și câini flămânzi peste tot” scrie criticul de artă Doina Păuleanu în cartea sa ”Peninsula misterioasă, o incursiune în istoriile Constanței”.

De la Doina Păuleanu mai aflăm că toate casele răzlețe erau înconjurate cu garduri din tizic, pământ nears sau cele pretențioase cu piatră nerostuită, blocuri ciudate din piatră, de toate formele și mărimile, pusele unele peste altele, fără simetrie, fără preocupare estetică.

Piața Ovidiu, un maidan cu două magazine și câteva cafenele

Pieței publice, acum Piața Ovidiu, năpădită de bălării sălbatice i se spunea meydan, cuvânt care explică, legându-ne o dată în plus de porțile Orientului, etimologia cuvântului care îi corespunde în limba română. Pe acest maidan se găseau, la 15 septembrie 1862, magazinul lui Ferhad, fiul lui Koca Ahmed și magazinul lui Ali, fiul lui Yunus. Într-o altă parte exista un teren fără stăpân și într-o alta o cafenea.

”Pe atunci, Piața Ovidiu era un maidan pe care se aflau câteva cafenele joase, murdare, cu podele de lemn învechit. Toată lumea umbla pe aici cu fes pe cap, cu cealmale, șalvari, ilici, ghiubele și alte soiuri de îmbrăcăminte, pe care le vedem astăzi doar prin cărți de istorie sau relicve în muzee de antichități”, scria I.N. Duployen.

El a precizat că nici grecii sauu bulgarii nu se deosebeau la port de ceilalți, numai românii stricau acest mediu ambiant. Ciobanii veniți de peste Dunăre cu oile erau obiect de curiozitate, cu pletele lungi, căciuli imense, sarici și cojoace lățoase pe umeri.

Orașul Constanța a început să se dezvolte în 1858

Înflorirea propriu-zisă a Constanței datează cam de pe la 1858-1860, când sultanul a concesionat unei companii englezești exploatarea portului și construirea liniei ferate Cernavodă-Constanța, aflăm tot de la criticul de artă Doina Păuleanu. Ea spune că atunci a început să vină multă lume în oraș.

Ingineri englezi, mecanici germani, zidari italieni, muncitori armeni, greci, tătari, turci, lipoveni, bulgari, ruși umpluseră micul oraș. Întrucât aceștia aveau nevoie de adăposturi s-au ridicat numeroase case și construcții din piatră, dintre care unele, cele de pe strada Traian, în care administrația avea birourile, iar inginerii englezi locuințele, mai sunt și astăzi în picioare.

Între timp, orașul Constanța și-a schimbat mult înfățișarea, dar niciodată istoria acestuia nu va fi uitată. La mulți ani, oraș frumos!  La mulți ani, Constanța!

Fotografiile ne-au fost oferite de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța