altmarius

cultură şi spiritualitate

Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, nume de scenă Urmuz 

"Cadavrul i-a fost descoperit într-un boschet, într-o seară de toamnă a anului 1923. La acel moment, presa anunţa „sinuciderea unui funcţionar“. Scriitorul încă nu exista. Astăzi, Urmuz este considerat unul dintre marii rebeli ai istoriei, artist adulat şi „profet“ al câtorva curente literare, iar străinătatea îi dedică expoziţii, lucrări şi prelegeri în marile universităţi.

Pe 23 noiembrie 1923, un bărbat îmbrăcat la costum ieşea dintr-o terasă situată în interiorul unei grădini publice din centrul Bucureştiului. Privea drumul Kiseleff, din faţa sa, preţ de câteva secunde, după care se retrăgea în apropierea unui boschet, scotea un pistol din buzunar şi se împuşca în tâmplă, murind pe loc. Numele lui era Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, însă lumea literară din Capitală îl ştia drept Urmuz.

La acel moment, Urmuz lăsa în urmă ceva mai mult de 50 de pagini scrise. Aceasta era „opera literară“ completă, pasată drept testament de către un scriitor care, dacă n-ar fi fost insistenţele lui Tudor Arghezi, cel care-i simţise talentul şi-l voia publicat, ar fi rămas, în cel mai bun caz, un nume obscur al scriiturii, autorul vreunei povestiri ciudate, singulare şi, în final, inutile.

Descoperirea comisarului Dezideratu

De la momentul acelei sinucideri, considerată astăzi un veritabil „act artistic“, opera lui Urmuz s-a propagat prin secolul XX, fiind însuşită, distilată şi prelucrată de câteva curente literare care au făcut istorie. Suprarealiştii şi-l revendică, la fel şi dadaismul, ba chiar şi o parte a adepţilor postmodernismului. Operele sale au fost traduse şi citite de la New York la Paris şi retur, iar influenţa lui Urmuz a depăşit cu mult graniţele literaturii, fiind transferată în alte domenii artistice, precum muzica, pictura sau sculptura. La 90 de ani de la dispariţia lui Urmuz, „Weekend Adevărul“ revine la acea zi în care un bărbat la costum se sinucidea într-un anonimat perfect, retrasând destinul unei vieţi croite parcă după tiparul genului literar ce avea să-i ofere o binemeritată celebritate postumă: absurdul.

„Noi N. Dezideratu, comisar de poliţie, şeful circ. 3 perif. Bucureşti. Ni s-a raportat de către sergent că pe şoseaua Kiseleff, în dosul Bufetului, într-un boschet se găseşte un om împuşcat. Imediat ne-am transportat în localitate şi aci în dosul boschetului, într-un boschet în apropiere de şoseaua Jianu colţ cu str. D-tru Ghica în adevăr am găsit un individ culcat pe pământ cu faţa în sus mort împuşcat în tâmpla dreaptă iar în mâna dreaptă ţinea un revolver marca S.T.M. îmbrăcat în haine gri şi pardesiu deasemenea gri cu vergi, ghete negre şi pălărie, maron la percheziţia făcută s-a găsit asupra lui mai multe noţite, scrisori şi o carte de membru nr. 10436 a soc. funcţionarilor publici pe numele D. Demetrescu-Buzău, ajutor Grefier Casaţie, precum şi suma de lei 943 (nouă sute patr. şi trei) într-un port moneu de culoare neagră tot asupra-i s-a mai găsit un ceasornic de aur fără capac şi 2 chei.

Decedatul se numeste D. Demetrescu-Buzău cu domiciliul în str. Apolodor 13 unde îşi are familia şi s-a sinucis. S-a prezentat d-l Stoicescu funcţionar superior în ministerul de Industrie şi Comerţ, cumnat cu numitul. După ce reprezentantul familiei ia cunoştinţă de caz din care rezultă că D-l Demetrescu-Buzău grefier la Curtea de Casaţie Bucureşti, în ultimul timp suferia de nervi în ultimul grad, boală care l-a determinat să-şi curme viaţa“.

Aceasta este, în ortografia originară, ultima urmă a trecerii prin viaţă a lui Urmuz: procesul verbal al descoperirii cadavrului şi prima estimare a cauzei morţii, cea care, de altfel, urma să rămână în istorie drept concluzie finală. A doua zi, presa din Capitală rezerva ştiri minuscule acestei morţi, tratată nu prin prisma celui decedat, ci a ineditului situaţiei: un funcţionar al statului român decisese să-şi curme zilele. Nimeni nu-l cunoştea pe poetul Urmuz, toţi aflau despre grefierul Demetrescu-Buzău.

Moartea unui grefier

„Sinuciderea unui grefier de la Casaţie“, titra publicaţia „Lupta“, din 23 noiembrie 1923, care indica drept motiv al „tragicului act“, „o boală gravă de care suferia sinucigaşul“. În „Dimineaţa“, din 25 noiembrie 1923, se putea citi descrierea unui „necunoscut, binişor îmbrăcat“, al cărui cadavru fusese descoperit la şosea. „În mâna dreaptă, se află revolverul cu care necunoscutul şi-a răpus zilele printr-un glonţ, tras în partea stângă a pieptului, perforându-i inima şi ieşind apoi prin spate“. Acelaşi ziar îşi informa cititorii asupra motivelor sinuciderii: „La el s-au găsit mai multe scrisori, în care arăta că îşi curmă firul vieţii din cauza unei paralizii ce-o căpătase de câtva timp, şi care îi transformase viaţa într-un adevărat chin“.

Tot în ziarul „Dimineaţa“, numărul din 26 noiembrie 1923, apărea un mic necrolog, semnat C., despre care se consideră, aproape unanim, că ar fi fost redactat de George Ciprian, dramaturg, actor şi bun prieten, încă din copilărie, al lui Urmuz. Evident, C. făcea şi el o aluzie la „o boală nemiloasă“, ale cărei „progrese repezi îl alarmase şi îl demoralizase cu totul“ pe prietenul său.

Odă revolverului

Ipoteza unei posibile boli terminale de care suferea Urmuz este însă un mare mister. Ce se ştie este că scriitorul suferise, în timpul Primului Război Mondial, pe vremea când se afla la Iaşi, de febră recurentă. Una dintre surorile sale şi cea responsabilă pentru majoritatea informaţiilor despre copilăria şi tinereţea lui Urmuz, Eliza Vorvoreanu, nu-şi amintea decât un mic accident: un leşin în baie. Tot Vorvoreanu pune decizia lui Urmuz pe seama unei altfel de afecţiuni, numite „existenţiale“.

În amintirile reproduse în lucrarea lui Paul Cernat, „Avangarda românească şi complexul periferiei: primul val“, sora sinucigaşului îşi aminteşte cum „Urmuz era tot mai afectat de vidul interior care se căscase în el, de o golire de sens a cuvintelor şi actelor proprii. Începe acuma să-l chinuie inutilitatea existenţei umane: supunerea oarbă unui destin pe care omul nu-l poate înfrânge. Să fii creat ca puterea ta de muncă s-o închini agonisirii hranei zilnice, să-ţi iroseşti timpul destinat vieţii pentru menţinerea trupului supus morţii. Ar fi trebuit ca tot ceea ce ţi s-a dat mai bun, mai frumos – viaţa – să fie sortită făuririi operelor de artă“.

Potrivit apropiaţilor lui Urmuz, povestea obsesiei acestuia legate de subiectul morţii a cunoscut primul episod în 1914. Îi moare un văr, apoi un frate. Chemat acasă de urgenţă, Urmuz filosofează despre moarte, părând obsedat de gândul dispariţiei. În acelaşi an, în iulie, scrie o odă revolverului, numit „suveran al lumii“ şi descris ca „zeul cel puternic“, un obiect mai puternic decât Divinitatea, viaţa sau spiritul.

Urmează lucrările, precum „Pagini bizare“, mare parte bântuite de personaje obsedate de suicid, ce-şi aleg moartea şi dispar după ce iau unele măsuri finale. Despre ultimele zile din viaţă nu se ştie nimic. Decât o carte poştală, trimisă surorii sale, Eliza, în care Urmuz părea preocupat de chestiunea unei succesiuni. „Dragă Lizica. Îţi mulţumesc mult şi ţie şi lui Virgil, pentru bunele urări ce-mi faceţi de ziua onomastică. Fiind acum în ajun de a cere lichidarea succesiunii iubitei noastre surori Letiţia, îţi voi trimite, în curând, o scrisoare lămuritoare. Cu drag, Mitică“.

Şi cu aceste cuvinte se termina una dintre cele mai ciudate, alambicate, spectaculoase şi, deopotrivă, chinuite biografii din întreaga istorie a literaturii. O biografie ce începuse, cu 40 de ani înainte, în oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, România.


40 de ani, 10 lucrări

Numele: Demetru Dem. Demetrescu-Buzău

Data şi locul naşterii: 17 martie 1883, Curtea de Argeş.

Studiile şi cariera: Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, Bucureşti. Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti.

Lucrări publicate (proză scurtă): „Algazy & Grummer“, „Cotadi şi Dragomir“, „Cronicari“, „După furtună“, „Emil Gayk“, „Fuchsiada“, „Ismaïl şi Turnavitu“, „Pâlnia şi Stamate“, „Plecarea în străinătate“, „Puţină metafizică şi astronomie“.

Data şi locul morţii: 23 noiembrie 1923, Bucureşti."

 

 Autor: Mihai Mincan 

Sursa: www.adevarul.ro/http://www.historia.ro 

 

Vizualizări: 64

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor