http://www.automatedecafea.net/istoria-cafelei-in-vechiul-new-york-...
Exchange Coffee House
Din cauza numelui său, Exchange Coffee House este considerată a fi fost situată la marginea lui Broad Street, aproape de mare și în apropiere de Long Bridge din acele zile. La acel moment această zonă a fost centrul de afaceri al orașului, și aici se tranzacționau schimburi comerciale.
Faptul că Exchange Coffee House a fost singura de acest gen din New York în 1732 se deduce din anunțul în acel an a unei întâlniri a comitetului de conferințe a Consiliului și Adunării generale “la cafenea.” În confirmare aparentă cu această concluzie, este reclama din 1733 în New York Gazette prin care se solicită returnarea “butoane de manșetă pierdute la domnul Todd, alături de cafenea.” Înregistrările din acele zile arată că un anume Robert Todd a păstrat celebra tavernă Black Horse, care a fost situată în această parte a orașului.
Din nou auzim de Exchange Coffee House în 1737, și se pare că în aceeași locație, când este menționată într-o evidență a “plotului Negro” ca fiind alături de taverna Fighting Cocks de la Long Bridge, la mjarginea lui Broad Street. De asemenea, în același an este numită ca locul licitației publice a terenului situat pe Broadway.
În acea perioadă Exchange Coffee House a devenit practic o cameră de licitație oficială al orașului, precum și locul pentru a cumpăra și a bea cafea. Mărfuri de multe feluri, de asemenea, au fost cumpărate și vândute acolo, atât în casă cât și pe trotuar, în fața sa.
Merchants Coffee House
În anul 1750, Exchange Coffee House a început să-și piardă prestigiul îndelung, iar numele său a fost schimbat în cafeneaua și taverna Gentlemen’s Exchange. Un an mai târziu a migrat pe Broadway sub numele de cafebeaua și taverna Gentlemens’. În 1753 a fost mutată din nou, în Hunter’s Quay, care se afla pe ceea ce este acum Front Street, undeva între actualul Old Slip și Wall Street. Celebra cafenea veche pare să se fi închis cam în acest timp, ceea ce a grăbit, fără îndoială, apariția unei noi afaceri, cafeneaua Merchants, care avea să devină cea mai cunoscută în New York, și, potrivit unor scriitori, cea mai vizibilă în istoria Americii.
Nu este sigur când anume s-a deschis cafeneaua Merchants. Daniel Bloom, un marinar, în 1737 a cumpărat taverna Jamaica Pilot Boat de la John Dunks și a numit-o cafeneaua Merchants. Clădirea se afla pe colțul de nord-vest a actualei Wall Street și Water (apoi Queen) Street; și Bloom a fost proprietarul acesteia până la moartea sa, la scurt timp după anul 1750. El a fost urmat de căpitanul James Ackland, care în scurt timp a vândut-o lui Luke Roome. Acestă din urmă a vândut clădirea în 1758 lui Dr. Charles Arding. Doctorul a închiriat-o doamnei Maria Ferrari, care a continuat în calitate de titular până când s-a mutat, în 1772, în mai noua clădire peste drum, construită de William Brownejohn, pe colțul de sud-est a lui Wall Street și Water Street. Doamna Ferrari a luat cu ea patronajul și numele cafenelei Merchants, iar clădirea veche nu a mai fost folosită drept cafenea.
Clădirea care a gîzduit cafeneaua Merchants originală era o structură cu două etaje, cu un balcon pe acoperiș, tipic arhitecturii de mijlocul secolului XVIII în New York. La primul etaj era un cafe-bar și separee descrise ca având legătură cu cafeneaua King’s Arms. Etajul al doilea avea camere tipic lungi pentru adunări publice.
Cât timp cafeneaua a fost proprietatea lui Bloom a trebuit să ducă o luptă îndelungată și grea pentru a câștiga în fața lui Exchange Coffee House, care a fost înfloritoare în acel moment. Dar, fiind situată in apropiere de Meal Market, unde comercianții aveau obiceiul de a se aduna în scopuri comerciale, a devenit treptat locul de intalnire al orașului, în defavoarea lui Exchange Coffee House, situată mai departe în jos pe malul apei.
(Cafeneaua Merchants (din dreapta), așa cum apărea în 1772-1804 – Cafeneaua originală cu acest nume a fost deschisă în nord-vestul intersecției dintre Wall Street și Water Street în cca. 1737, afacerea fiind mutată în sud-estul intersecției în 1772)
Văduva Ferrari a prezidat cafeneaua originală Merchants paisprezece ani, până când s-a mutat peste drum. Era o femeie de afaceri energică. Chiar înainte de a fi gata de a deschide noua cafenea, a anunțat vechii patroni că va da petrecere, la care se vor servi punch, vin, șuncă rece, limbă, și alte delicatese ale zilei. Evenimentul a fost notat în mod corespunzător în ziare, unul din ele afirmând că “situația agreabilă și eleganța noii cafenele a făcut din ea un loc plăcut de companie.”
Doamna Ferrari să se ocupe de ea până în mai 1776, atunci când Cornelius Bradford a devenit titular. În anunțul său de schimbare a proprietății, acesta a spus, “Mințile inteleligente interesante vor fi atrase cu grijă și cea mai mare atenție va fi acordată la sosirea navelor, atunci când comerțul și navigarea își vor relua cursul.” El s-a referit la embargoul complet al comerțului în Europa îndurat de coloniști. Când trupele americane s-au retras din oraș în timpul Revoluției, Bradford a mers, de asemenea, la Rhinebeck pe Hudson.
În timpul ocupației britanice, cafeneaua Merchants a fost un loc de intensă activitate. Ca și mai înainte, a fost centrul comercial, și sub regimul britanic a devenit, de asemenea, locul în care navele erau vândute. Camera de Comerț a reluat sesiunile sale în camera lungă de sus în 1779, suspendate din 1775. Camera a plătit doamnei Smith, proprietăreasa la momentul respectiv, cincizeci de lire pe an chirie pentru utilizarea camerei.
În 1781 John Stachan, pe atunci proprietar al tavernei Queen’s Head, a devenit proprietar al cafenelei Merchants, și a promis într-un anunț public “să acorde o atenție nu numai cafenelei, dar și tavernei, și să facă distincția între tavernă și cafenea, asigurând cel mai bun și continuu suport. Micul dejun de la șapte la unsprezece, supe și gustări de la unsprezece la unu jumătate. Ceai, cafea, etc., upă-amiaza, ca în Anglia.” După terminarea războiului, Cornelius Bradford a venit a reluat proprietatea asupra cafenelei.
Bradford a schimbat numele cafenelei în New York, dar publicul a continuat să o numească la fel ca înainte, și proprietarul în curând a renunțat la noua denumire. Ținea o listă cu date despre activitatea nautică, oferind numele navelor care sosesc și pleacă, și înregistrând porturile lor de navigație . El a deschis, de asemenea, un registru cu cetățenii care se întorc, “unde acum orice domn care locuiește în oraș”, afirma în reclama sa, “poate introduce numele și adresa sa de domiciliu.” Acest lucru pare să fi fost prima încercare a unui catalog al orașului. Prin energia depusă Bradford a făcut curând din cafeneaua Merchants centrul de afaceri al orașului. Când a murit, în 1786, a fost jelit ca unul dintre cei mai importanți cetățeni. Înmormântarea lui a avut loc la cafeneaua pe care a consud-o atât de bine.
Cafeneaua Merchants a continuat să fie principalul loc de adunare publică până când a fost distrusă de un incendiu în 1804. Pe parcursul existenței sale a fost o figură proeminentă în multe dintre evenimentele istorice locale și naționale, prea numeroase pentru a le înregistra aici în detaliu.
Câteva dintre faimoasele evenimente au fost: citirea ordinului cetățenilor, în 1765, avertizându-i să oprească revoltele împotriva Legii Stamp; dezbaterile pe această temă de a nu accepta loturi de mărfuri din Marea Britanie; demonstrația Fiilor Libertății, uneori numiți “Băieții Libertății”, efectuată înaintea căpitanului Lockyer a navei de ceai Nancy care a fost întoarsă de la Boston și a încercat să descarce marfa în New York în 1774; adunarea generală a cetățenilor pe 19 mai 1774, pentru a discuta un mijloc de comunicare cu colonia Massachusetts pentru a obține eforturi coordonate în rezistența împotriva opresiunii Angliei, de unde a rezultat scrisoarea sugerând un congres al deputaților din coloniile și apelul pentru o “Uniune virtuoasă și curajoasă;” întâlnirea în masă a cetățenilor în zilele imediat următoare luptelor de la Concord și Lexington în Massachusetts; și formarea Comitetului O Sută de administrare a afacerilor publice, au făcut din cafeneaua Merchants practic sediul guvernului.
Când armata americană a staționat în oraș în 1776, cafeneaua a devenit sediul ofițerilor de armată și marină. Gloria ei a culminat pe 23 aprilie 1789, atunci când Washington, primul președinte ales recent al Statelor Unite, a fost întâmpinat oficial la cafenea de guvernatorul statului, primarul orașului, și ofițerii municipali mai mărunți.
Cafeneaua Merchants s-a distins mult timp ca loc de întâlnire pentru societăți și loje. În plus față de organizațiile pur comerciale care se adunau în sala sa lungă, aceste organisme se întâlneau în mod regulat acolo în perioada lor început: Societatea de Arte, Agricultură și Economie; Cavalerii din Corsica; Comitetul New York de Corespondență; Societatea Marină New York; Camera de Comerț a statului New York; Loja 169, Masonii Liberi și Acceptați; Societatea Whig; Societatea Spitalului New York; Societatea Sf. Andrei; Societatea Cincinnati; Societatea Fiilor Sf. Patrick; Societatea pentru Promovarea Manumisiunii Sclavilor; Societatea pentru Ameliorarea Debitorilor Bolnavi; Societatea Călugărilor Negri; Rangerii Independenți; și Republicanii Federali.
Aici au venit, de asemenea, oamenii care, în anul 1784, au format Bank of New York, prima instituție financiară din oraș; și aici a avut loc, în 1790, prima vânzare publică a stocurilor de către brokeri autorizați. Aici, de asemenea, a avut loc ședința de organizare a abonaților la cafeneaua Tontine, care în câțiva ani s-a dovedit a fi un demn rival.
Unele cafenele mai putin cunoscute
Înainte de vorbi de celebra cafenea Tontine ar trebui remarcat faptul că Merchants a luat oarecare măsuri prealabile de concurență. Timp de patru ani, cafeneaua Exchange a căutat să satisfacă nevoile comercianților de la marginea lui Broad Street. Acesta era situată în Royal Exchange, care a fost ridicată în 1752 în locul vechii Burse, și până la 1754 a fost folosită ca magazin. Apoi William Keen și Alexander Lightfoot au preluat controlul și au transformat-o în cafenea, cu o sală de dans atașată. Parteneriatul s-a terminat în 1756, Lightfoot continuând operațiunile până când a murit în anul următor, când văduva lui a încercat să continuie această activitate. În 1758 aceasta a revenit la caracterul său original de stabiliment mercantil.
(Cafeneaua Tontine (a doua clădire în stânga), deschisă în 1792 – Aceasta este structura originală, în nord-vestul intersecției Wall Street și Water Street, în loculș ei prin 1850 fiind o clădire de cinci etaje, care, la rândul ei a fost înlocuită cu o modernă căadire de birouri)
Apoi acolo a ființat a fost cafeneaua Whitehall, pe care doi bărbați, Rogers și Humphreys, au deschis-o în anul 1762, cu anunțul că “o corespondență este dezvoltată la Londra și Bristol pentru a transmite cu fiecare ocazie toate publicațiile și ăamfletele publice imediat ce sunt publicate; și va exista o aprovizionare săptămânală cu ziare din New York, Boston și alte ziare americane.” Această afacere a avut o viață scurtă.
Primele evidențele ale orașului menționau frecvent cafeneaua Burns, uneori numind-o tavernă. Este posibil ca locul a fost mai mult un han decât o cafenea. Aceasta a fost patronată timp de câțiva ani de George Burns, lângă Battery, și a fost situată în vechea casă istorică De Lancey, care a devenit după aceea hotelul City.
Burns a rămas proprietar până în 1762, când cafeneaua a fost preluată de o doamnă Steele, care i-a dat numele de King’s Arms. Edward Barden a devenit proprietar în 1768. În ultimii ani a devenit cunoscută sub numele de casa Atlantic Garden. Trădătorul Benedict Arnold se spune că a locuit în vechea tavernă după dezertarea la inamic.
Cafeneaua Bank a ținut de o generație mai nouă, și a avut câteva din caracteristicile cafenelelor anterioare. Aceasta a fost deschisă în 1814 de William Niblo, faimos pentru Niblo’s Garden, și era situată la intersecția dintre William Street și Pine Street, în spatele lui Bank of New York. Cafeneaua a funcționat probabil timp de zece ani, și a devenit loc de adunare a unui cerc de comercianți proeminenți, care au format un fel de club. Cafeneaua Bank a devenit cunoscutăt pentru mesele și petrecerile sale.
Fraunces’ Tavern, cel mai bine cunoscută ca locul unde Washington și-a luat rămas bun de la ofițerii lui de armată, a fost, așa cum îi spune și numele, o tavernă, și nu poate fi clasificată în mod corect ca o cafenea. În timp ce cafeaua era servită, acolo era o cameră lungă pentru întâlniri, aproape nicio afacere nu a fost tranzacționată acolo de către comercianți. A fost în mare măsură un loc de întâlnire pentru cetățenii care căutau un md plăcut de a-și petrece timpul.
Apoi a fost cafeneaua New England abd Quebec, care a fost de asemenea o tavernă.
(Clădirea Tontine în 1850 – intersecția de nord-vest dintre Wall Atreet și Water Street; un omnibus al liniei de feribot Broadway-Wall-Street în trecere)
