altmarius

cultură şi spiritualitate

   

Ansamblul Bisericii Fortificate Saschiz, una dintre cele șapte biserici de acest gen din România incluse în patrimoniul mondial UNESCO, va obține peste două milioane lei finanțare nerambursabilă pentru executarea de lucrări de reparații și conservare. Azi, 22.05.2017, la Alba Iulia, reprezentantul Parohiei Evanghelice Saschiz, domnul Johannes Halmen, alături de domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finanțare nerambursabilă, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Proiectul ‘Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Saschiz’, este finanțat prin Prioritatea de Investiții 5.1 a POR 2014-2020, având o valoare totală de 2,32 milioane lei, din care 2,16 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată, iar 25.064 lei reprezintă cofinanțarea asigurată de către beneficiarul proiectului, Parohia Evanghelică Saschiz.

Biserica de la Saschiz, Mureș, alături de celelalte biserici din patrimoniul mondial UNESCO (Biertan, Valea Viilor, Prejmer, Viscri, Câlnic, Dârju), toate situate în Regiunea Centru, au fost construite în urmă cu mai mult de cinci secole și sunt considerate de specialiști ca fiind printre cele mai frumoase și reprezentative biserici. Turnul din Saschiz, înalt de 10 metri, este una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Transilvania, aparținând, ca si Biserica fortificată, arhitecturii săsești de secol XV. Din fondurile alocate acestui proiect, turnul de clopotniță va fi restaurat prin lucrări asupra zidăriei de interior și asupra fațadelor, se vor amenaja scări interioare de lemn, se va reface acoperișul și pardoseala, precum și instalația electrică. În cadrul ansamblului fortificației din Saschiz se vor amenaja și locuri de relaxare în vecinătatea aleii circulare, a bisericii, a zonelor verzi și se vor instala indicatoare.

La finele anului 2019, când se estimează finalizarea acestui proiect de conservare și protejare a patrimoniului, oferta de vizitare a acestui patrimoniu se va îmbogății, pe lângă accesul în biserică, și cu accesul în turn și cu posibilitatea de a te reculege în acest spațiu liniștit. Creșterea atractivității turistice și a numărului de turiști, fie ei elevi, studenții, instituții de cultură, sași, români sau străini, precum și dezvoltarea economică locală sunt doar o parte din rezultatele acestui proiect. Vizitarea acestui obiectiv inclusiv în mediul on-line va fi un alt avantaj pe care îl va oferi acest obiectiv turistic, ca urmare a finanțării primite.

ADR Centru / Foto:panoramio.com

Vizualizări: 75

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor