altmariusscience

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 28, 2009 la 8:14pm

Bine ai venit, Bogdane! Aici voi dori sa discutam despre astronomie, despre spaimele omenirii de ieri, de azi di de totdeauna, de cuceriri stiintifice si de esecuri rasunatoare...
Poti propune subiecte de discutie; sper ca in timp sa reinnoiesc colaborarea si cu site-ul Stiintaazi.ro, un site excelent de stiinta

Comentariu publicat de Nemes Bogdan Alexandru pe Iunie 28, 2009 la 8:25pm

Este un terment foarte general, si se pot naste discutii foarte interesante pe multe planuri. :)
Eu as fi propus ceva... Acest blog, sau nu stiu exact ce este, este foarte complicat, si nu ingaduie libertatea pe care o are un blog normal...
Cel mai bun pentru ce vreti sa faceti ar fi un forum - acolo se pot face threaduri, se pot deschide topicuri si topicuri in topicuri... Ar fi ideal daca ati putea... Aici vedeti ca lumea nu prea se uita pe ce se scrie in general, topicurile dispar imediat si sunt astupate imediat, nu mai vorbesc de casuta asta micuta in care nu poti sa scrii prea mult fara sa iti dispara randurile superioare...
Eu cu cea mai mare placere o sa particip la discutie, dar... incepand de maine sau poimaine probabil, deoarece am foarte mult de lucru momentan.
Un sfarsit de weekend placut :)

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 29, 2009 la 5:28am

Organizarea este urmatoarea: in grupuri se pot organiza discutii tematice - vedeti mai sus discutia inceputa de Florina, unde se pot posta raspunsuri oricit de lungi; de asemenea, exista si un forum, in bara de sus, unde daca veti accesa, veti putea propune orice tip de discutie, pe orice tema considerati necesara. Nu are rost deschiderea unor forumuri separate, intrucit acest sistem ofera totul. In principiu, nu am gasit un alt termen pentru ceea ce intentionez sa fac in acest grup; blogul altmariusscience avea un caracter de popularizare a stirilor tinind de astronomie, dar aici nu incerc nici un fel de limitare!

Comentariu publicat de Bdi pe Iulie 8, 2009 la 12:24pm

Biocentrismul şi Principiul Antropic
In direct cu NASA
Cogito, ergo sum (I)
de Alexandru Mironov :
„ … o lucrare semnata de Robert Lanza, intitulata, dramatic, “A New Theory of the Universe” (“O noua teorie asupra Universului”) si publicata, in varianta hartie + electronica, in revista “The American Scholar”. Autorul, universitar de calibru, este presedintele unui grup de reflexie (“think tank”, ii spun americanii), “Advanced Technology” si profesor la facultatea de medicina de la Wake Forest University, din SUA. Scriitor de stiinta prolific (20 de carti), profesorul Lanza pune un subtitlu foarte interesant lucrarii sale: Biocentrismul bazat pe fizica cuantica, avand in ecuatie viata! si are ca moto o superba metafora a lui Loren Eiseley, despre un fluture care zboara pe o scena iluminata, traind insa in propriul sau univers, complet insensibil la universul oamenilor – universuri paralele, absolut intangibile. Robert Lanza ne avertizeaza, de la primele randuri ale lucrarii, ca lumea nu este cea din cartile de scoala. Legile fizicii si chimiei pot explica biologia sistemelor vii (oxidare, metabolism biofizic, carbohidratare) dar nu pot explica esentialul: ce este viata. Degeaba avem microscoape puternice, nu putem prinde esenta intamplarilor din celule si molecule. Fiecare faptura, afirma universitarul american, este centrul propriei sale realitati. Stiinta zilelor noastre nu e capabila sa discearna proprietatile speciale ale fenomenului numit viata, fundamentale pentru realitatea materiala. Biocentrismul se invarte in jurul experientei subiective, a constiintei fiecaruia dintre noi, a acestui - inca - mister de nepatruns. Este nevoie de o revolutie in gandire, spune Lanza, pentru a fi capabili sa intelegem in profunzime lumea. Iar factorul esential in aceasta schimbare dramatica de paradigma poate fi ideea ca eu, creatura biologica, fac observatiile, cercetez lumea care ma inconjoara. Deci, ma amestec in ea. La prima vedere pare putin probabil ca biologia sa fie sursa unei noi teorii asupra Universului (desi biologii au descoperit ceva interesant, celula-stem, “celula universala”). Dar daca legile naturii au fost special create pentru a fi observate, pentru a se arata si dezvalui observatorului? se intreaba Robert Lanza. Si daca actiunea de a observa, de a intra in intimitatea materiei, pentru a o cerceta, creeaza ea, aceasta actiune, realitatea? Caci stiinta moderna nu poate explica de ce legile fizicii par a fi special create pentru ca noi, observatorii, sa existam si sa le observam! Stim, de la ceea ce se numeste Principiul Antropic, ca daca Big Bangul, expolozia Atomului initial, va fi fost doar cu o miliardime mai puternic, ar fi zvarlit materia prea repede, nedand posibilitatea galaxiilor sa se formeze, deci nici stelele, nici planetele, nici noi. Daca forta nucleara tare ar fi fost doar cu 2% mai putin puternica, nucleiele atomice n-ar fi ramas compacte, deci materia din care suntem alcatuiti, noi si stelele nu ar mai fi existat, sub forma care face posibila viata. Observatorul si intregul Univers ar fi ramas incarcat doar cu atomi de hidrogen. Daca forta gravitationala ar fi mai mica decat este, Soarele si celelalte stele nu s-ar fi aprins.
...Nu mai putin de 200 de parametri fizici sunt exact cat trebuie sa fie pentru ca noi si Universul sa existam – postuleaza Principiul Antropic. Universul pe care noi il observam necontenit, spune Lanza. Realitatea, deci, cea pe care o percepem cu simturile noastre, ajutate de aparatele inventate de noi. Dar care realitate – ne surprinde el – nu ar exista, fara capacitatea noastra de a o percepe! Nici macar timpul, afirma Lanza, nu este scutit de biocentrism! Stim, din teoria lui Heisenberg, ca nu putem observa, in acelasi timp, pozitia si momentul unei particole cuantice – caci constiinta Observatorului determina comportarea particulei la un moment dat.
Spatiul si timpul nu pot fi aduse in laborator pentru disectie si analiza. Ba, eu cred, indrazneste Robert Lanza, ca spatiu-timpul intra mai degraba in “parohia biologiei” - a perceptiei prin simturi a Observatorului – decat in cea a fizicii!
Poate ca tocmai constiinta noastra creeaza lumea asa cum este – si nu vorbesc aici de solipsism (lumea exista numai doar in inchipuirea noastra), spune Lanza. Ca sa raspundem la intrebarile fundamentale (Cum de a aparut Universul? De ce exista Universul? De ce exista viata si oamenii?) trebuie sa ne intoarcem la logica vietii, la biologie, la constiinta Observatorului, in care, de pilda, spatiul si timpul sunt concepte axiomatic pentru noi, caci nu ne intrebam – si nu ne indoim – de existenta si valabilitatea lor, sunt naturale ca aerul pe care il respiram. Dar din teoriile stiintifice ale Big Bang-ului si Evolutiei spatiul si timpul lipsesc, observa surprinzatorul Observator Robert Lanza. Suntem cumva noi, Observatorii, creatori de timp si spatiu, si nu robi ai timpului si spatiului, asa cum ne-o spune bunul simt? Este o idee extraordinara – si va fi nevoie de dramatice schimbari de perspectiva pentru orice reprezentant al speciei Homo Sapiens, cei nascuti cu spatiu-timpul in propria constiinta ca sa accepte ideea ca bios-ul, creierul insusi, constiinta fiecaruia dintre noi “produc” spatiul si timpul in care ne traim, ne infasuram vietile! Spatiul si timpul nu sunt concrete, tusabile, argumenteaza biologul american, ele sunt mai degraba fenomene de natura gravitatiei. De fapt, teoretizeaza el, noi, observatorii, traim pe o muchie de timp, undeva unde ziua de maine inca nu s-a intamplat... Si credem ca tot ce a existat inaintea acestui moment al istoriei Universului a disparut pentru totdeauna.
Ganditi-va, spune Lanza, la faptul ca noi suntem vii acum, in aceasta secunda, din toate secundele timpului. Incercati sa va imaginati toate zilele si orele trecute de la inceputul timpurilor, puneti-le una peste alta, asezati-va deasupra “gramezii” de timp si intrebati-va : de ce suntem noi acum aici? Probabilitatea acestei intamplari este aproape zero, este un accident fara sansa sa se intample si stiinta nu il poate explica. Descris de Einstein si Darwin, timpul este un univers mecanicist (Universul a aparut acum 13,7 miliarde de ani, Homo erectus a aparut acum 4 milioane de ani etc.) dar hai sa ne imaginam, spune Robert Frost, ca realitatea este ca o placa de patefon infinita, ca noi ne aflam exact acolo unde acul o inteapa – acesta este prezentul – dar toate, absolut toate melodiile de pe placa exista simultan, iar noi nu le putem auzi, deci trai, in afara momentului acum. Dar daca am avea acces la intreg – si nu avem, constiinta noastra nu o permite – am trai simultan cu intreg Universul: “Distinctia dintre trecut, prezent si viitor este numai o persistenta si incapatanata iluzie”, spune Albert Einstein, fluxul continuu de evenimente legand Soarele, stelele, galaxiile fiind doar pura fantezie.”

[Desenul Divin, în care pare să existe cauzalitate, şi că o fotogramă decurge din alta, dar, de fapt, toate sunt desenate de Aceeaşi Mână, pe o unică foaie făcută din substanţa Divină a Vidului -

- emanată din Divinitate: “…prin Care toate s-au făcut, prin lucrarea Fiului şi împreună lucrarea Sfântului Duh”] Să ne amintim conex şi de:
- episodul din serialul “The 4400 – Cei 4400” (Scenariul: Scott Peters şi René Echevarria, regia: Scott Peters, cu: Joel Gretsch etc) în care personajul Alana Mareva (interpretat de actriţa Karina Lombard) face să apară şi să dispară o lume-realitate alternativă;
- miniseria TV: "Camera pierdută - Lost room" (Scenariul: Christopher Leone, Laura Harkom, Paul Workman, regia: Peter Chomsky, cu: Peter Krause, Julianna Margulies), in care la sfârşit, dacă ar fi fost pregătiţi, oamenii/fiinţele ar fi putut deveni / fi cocreatori alături de Dumnezeu (fii prin infiere ai Lui, cum se zice in Sf. Scripturi), dar ei au vrut sa devina dumnezeu in locul lui Dumnezeu si uşa tuturor posibilitatilor le-a fost inchisa, pâna când se vor coace. “Eu am zis: “Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt”. Dar voi ca nişte oameni muriţi…” (Psalmul 81:6);
- holospaţiul din „Star Trek New Generation”;
- filmele: “Nirvana” (cu Christopher Lambert), “Matrix 1-3” (cu Keanu Reeves), “Dark City” (cu Kiepher Sutherland), “Etajul 13” (SUA 1999, Regia: Josef Rusnak, cu: Armin Mueller-Stahl), “Sacrificiul” (Regia: A. Tarkovski), “Puterea visurilor – Lathe of Heaven” (Regia: Philp Haas, cu: James Caan, Lukas Haas; după Ursula K. Le Guin), “Viaţa e minunată” ( SUA 1956, James Stuart), „5 prieteni în viaţa de apoi – The 5 people you meet in Heaven” (Regia: Lloyd Kramer, Scenariu: Mitch Albom, cu: Jon Voight), “Comoara din spatele cărţilor 2 – The Librarian 2: Return to King Solomon’s Mines” (cu: Noah Wyle, Gabrielle Anwar), „Charlie Jade”, “Odyssey 5” (Regia: Manny Coto, cu: Peter Weller, Sebastian Roche, Christopher Gorham), „Planeta interzisă – Forbidden Planet” (SUA 1956, Regia: Fred Wilcox, cu: Walter Pidgeon, Leslie Nielsen, Anne Francis), episodul cu lumea ca vis şamanic din “Lumea pierdută a lui Conan Doyle – Arthur Conan Doyle`s Lost World” (cu: Peter Mc Cauley, William Snow, Jennifer O`Dell, Rachel Blakely) etc;
- povestirea „Plăsmuitorul” şi romanul SF „Stăpânul visurilor” de Roger Zelazny;
- egregorele = entităţile materializate din conţinutul subconştient al memoriei participanţilor la şedinţele de spiritism;
- „Oprirea lumii – stopping the world” şi deschiderea „crăpăturii lumii-realităţii” / „crăpăturii dintre lumi” / „vaginul cosmic” din cărţile non fiction ale lui Carlos Castaneda;
- somnul / visul oricăruia dintre noi şi lumea etc
Exemplificările din filme sunt folosite mereu pentru că se apropie mai mult de gândirea în parabole / imagini / metafore, care este mai clară şi mai uşor asimilabilă pentru mintea umană faţă de gândirea raţional-abstractă a unei demonstraţii matematice. Un simbol / imagine / parabolă valorând cât 10 000 de explicaţii raţionale. Ca într-o transmisie radio ultracodată / înfăşurată / condensată. Poate cuprinde zeci de mii de pagini de explicaţi detaliate / desfăşurate / raţionale. În lupta dintre raţiune şi imaginaţie, întotdeauna ultima câştigă! Aşa suntem făcuţi!
http://en.wikipedia.org/wiki/Anthropic_principle
http://www.theamericanscholar.org/sp07/newtheory-lanza.html
Notă (*):
Măsurătorile recente din astrofizica cosmologică ale valorilor parametrului de densitate a universului (Ω, care exprimă curbura universului) au arătat că acesta este aproximativ 1 (Ω = 1). Adică universul nostru este plan. În pânza de spaţiu-timp fiind cuprinse toate lucrurile (ca nişte sectoare / ţări diferite pe o hartă). Ceea ce confirmă mitul „lumii plane”, ţinută pe spinarea a 4 elefanţi, care se sprijină la rândul lor pe spinarea unei broaşte ţestoase (existând diverse variante).
În privinţa filamentelor Energiilor Increate să ne amintim de teoria superstringurilor din fizica modernă.
De unde ştiau cei vechi aceste lucruri ultramoderne? Pentru că memoria evoluţiei universului este în fiecare fiinţă / lucru. Şi pentru că lumea este creată (generată şi rezorbită) în mod continuu din 10-23 secunde în 10-23 secunde (crononul, cuanta de timp). „Vino, puternice: Tu neîncetat toate le faci…” [sublinierea noastră] – se spune într-o rugăciune către Sf. Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog.
http://en.wikipedia.org/wiki/Chronon

Detaliind:
Apropo de pânza spaţiu-timpului.: Ziua de prăznuire a sfântului (şi în general ziua oricărui praznic Împărătesc al Mântuitorului sau al Maicii Domnului) reprezintă nu doar o (re)amintire a ce a fost cândva. Atunci e şi acum în timpul mistic/mitic al Prezentului Divin. „Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci – este Acelaşi.” (Evrei 13:8 şi Apocalipsa 1:18). Mica doxologie: „Glória Pátri et Fílio et Spirítui Sáncto” („Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”). Partea a II-a: „Sícut érat in princípio, et nunc et sémper et in saécula saeculórum. Amen” („Precum era la început, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”) [introdusă în Occident în sec. al VI-lea, neacceptată de Orient]. În Acatistul Sf. Treimi: „Iar noi, ca unii ce suntem praf si cenuşă cu lesnire ar fi mai ales a iubi tăcerea; însă pentru ca să nu ne arătam neaducători aminte si nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate întru zidirea si răscumpărarea cea asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă si cu dragoste grăim unele ca acestea: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti inălţimea desăvâşirilor celor nespuse si adâncul tainelor celor neurmate; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti si toate le împlineşti, Cel ce Unul eşti, Acelaşi ieri, astăzi şi in veac; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând întru fiinţă pe cele ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce pogori până la iad şi iarăşi ridici; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cerci inimile si rărunchii oamenilor; Cel ce numeri stelele şi lor tuturor nume le dai; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte si totodată si dorite; Cu totul pretutindenea eşti, si totdeauna purtător de grijă pentru toată zidirea Ta, nu numai cu puternicia nemăsuratei puterii Tale, ci şi cu bogăţia cea atotlucrătoare; iar nouă, precum a zis Fiul Tău, că şi perii capului toţi sunt număraţi la Tine, ca nici unul dintr-înşii să nu cadă fără voia Ta. Pentru aceasta, nădăjduind spre pronia Ta, cu îndrăzneală şi cu dragoste grăim: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel Ce ai binevoit ca tot neamul omenesc sa se impartă in seminţii si neamuri, si fiecăruia din ele i-ai rânduit locul si timpul vieţuirii…” În Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica: “Bucură-te, … că toţi cei ce urmăm învăţăturilor Divine întreolaltă suntem una şi cu Dumnezeu asemenea; Bucură-te, far călăuzitor, ce ne îndrumezi să trăim viaţa în iubire şi pace, în curăţie şi în desăvârşită armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii în Treime.” “…aducând doxologia noastră cea după putere, mulţumim împreună cu tine Domnului Celui Unuia, Căruia se pleacă tot genunchiul al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim, pentru binefacerile cele arătate şi cele nearătate care s-au făcut nouă şi lăudând măreţia cea neajunsă a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cântare sfântă: Aliluia!” „...Dumnezeu cel negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind…” „…pentru aceea şi noi, ca unii ce în Dumnezeu viem, trăim şi ne mişcăm, aducem Domnului toată slava, lauda, cinstea şi închinăciunea, zicând : pe Tine Doamne, Cel ce Te odihneşti întru sfinţi binecuvântându-Te, Te adorăm, pe Tine Te lăudăm, Ţie Iţi mulţumim, Ţie ne închinăm, in tot locul stăpânirii Tale, Ţie Iţi aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate si pentru toate, cântând: Aliluia!”

Apropo de „iluzia lumii”: Lumea are natura visului şi a minţii, fiind iluzorie (şi totuşi Maya este Nirvana). Ceea ce vedem-percepem există, dar nu este (ca în vis). „Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum nu ar fi, ai trecut cu vederea trecătoarele desfătări ale vieţii... “ – se spune în Acatistul Sf. Antonie cel Mare. În Acatistul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil: „Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea!” [Arhanghelul Mihail]. Iar în altă rugăciune: “Iisuse, Mintea cea mai presus de minte.” [Mintea minţii; Mintea minţilor]. În Acatistul Sfântului Gheorghe: „Dumnezeiască iubire ai avut in inima ta, Mucenice, şi foc al dragostei celei către Hristos; de care, infierbântându-ţi-se mintea, îndumnezeit cu totul şi înfocat te-ai făcut; şi pe toate acestea de faţă ca un vis le-ai socotit, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!” „După Ziditorul cu râvnă râvnind, de sine-ţi chemat, întru nevoinţe ai intrat.” „Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea. Bucură-te, curată nelucrare a firii.” [acţiunea prin nonacţiune a Divinului] În rugăciunea de invocare a Sf. Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog: “Vino, Tu Cel pururea nemişcat, cu toate că în orice clipă Te mişti şi vii către noi, cei ce zacem în prăpastie, pe când Tu Te afli mai presus de ceruri.”
Sfinţii şi Puterea din icoane vine (sic!) din spatele visului – Fiind. Iar în cadrul visului-lume se manifestă - ia o anume formă, corespunzător cu nivelul nostru de înţelegere, după Voia LUI-EI. Iar noi percepem din aceasta, uneori, şi mai puţin, doar o anume franjă, conform egoismului din noi.
„Să dăm sfinţilor cinstirile cuvenite şi să-i vedem mai degrabă în strălucirea lăuntrică şi ascunsă, decât în ceea ce sunt pentru trup.” (Sf. Chiril al Alexandriei)
A se vedea şi cazul visurilor cu Sfinţi si moaşte care nu există aici, in lumea de aici (caracterul iluzoriu - dar util-ptcă ne cheamă spre ceea ce sunt ei in realitate - a ceea ce percepem din Sfinţi).

Kabir povesteşte:
- "Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

- “Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Lunai-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit. Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”

“Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.”

“Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].
Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.”

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic pentru El."



“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

“Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară
Niciodată în moarte."
“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

“Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."

“Ce greu e să-L întâlneşti pe Stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.”

“O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-ai putea întâlni cu El.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti singur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.”

“Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte Iubitul,
Cel Care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.”

“Femeia [sufletul] despărţită de Iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când Iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele Sale,
Am să-I dăruiesc lacrimile mele."

“Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-L atingă pe Iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

“La cine să merg să aflu despre Iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

“Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-I pur şi simplu:
Doamne."


“Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El Însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreşte
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

“This union with the guru, O Kabir,
Sets me free; like salt mingled
With flour, I am no more I!

Now I have no caste, no creed,
I am no more what I am!

O dear brother!
By what name would you call me?

I do not quote from the scriptures;
I simply see what I see.

When the bride is one
with her lover,
who cares about
the wedding party?

I am not a Hindu,
Nor a Muslim am I!

I am this body, a play
Of five elements; a drama
Of the spirit dancing
With joy and sorrow.

A drop
Melting into the sea,
Everyone can see.
But the sea
Absorped
In a drop--
A rare one
can follow!



I am looking at you,
You at him,
Kabir asks, how to solve
This puzzle--
You, he, and I?

Dying, dying, the world
Is dying only.
But lo! None knows how to die
In such a way
That he dies never again.

Man, here is your worth:
Your meat is of no use!
Your bones cannot be sold
For making ornaments,
And your skin cannot be played
On an instrument!”

“Where there is neither sea nor rains,
Nor sun nor shade;
Where there is neither creation
Nor dissolution;
Where prevails neither life nor death,
Nor pain nor pleasure;
Beyond the states of Sunn and trance;
Beyond words, O friend,
Is that unique state of Sahaj.
It can be neither weighed
Nor exhausted,
Is neither heavy nor light;
It has no upper regions
Nor lower ones;
It knows not the dawn of day
Nor the gloom of night;
Where there is neither wind
Nor water nor fire,
There abides the perfect Master.
It is inaccessible,
It is, and it will ever be;
Attain it through the Master’s grace.
Sayeth Kabir: I surrender myself
At the feet of my Master,
I remain absorbed
In his true company.”



“I am in all
All that is, is I
The different forms in existence
Are my myriad manifestations,
Yet I am apart from all.
Call me Kabir,
Call me Ramrai [God the Emperor],
It is one and the same.
I am not a child,
I am not old,
And the glow of youth
Never can touch me.
I go not at anyone’s bidding
Nor come at anyone’s command.
In my state of Sahaj
I am in the verdure of bliss
Call me Kabir,
Call me Ramrai,
It is one and the same.
My covering is a single sheet
And people sneer at me:
My weaver’s calling inspires no respect;
My dress is tattered,
Patched at ten places —
Yet beyond the three attributes
Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]
I dwell in the realm of bliss;
Thus have I acquired the name Ramrai.
I see the entire world,
The world cannot see me;
Such is the unique state
that Kabir has attained.
Call me Kabir,
Call me Ramrai,
It is one and the same.”

“Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.

Frate, unii spun ca sunt invatati,
Altii spun ca au renuntat la toate,
Unii spun ca si-au supus simturile
Dar boala ego-ului ii chinuie inca.

Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,
Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora
Dar "eu" si "al meu", "tu" si "al tau"
Nu le-au alungat din mintea lor
Ce sansa mai au de a supravietui
Cand sunt loviti de o asemenea boala?

Prietene va trece oceanul
Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.

Unii spun ca dau cu generozitate pomana,
Altii spun ca fac cu vigoare penitente
Dar ei nu cunosc Adevarul,
Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)
Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)

Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.

Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,
Altii spun ca duc o viata pura
A adevaratului Sine
Toate pretentiile lor sunt desarte

Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.

Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,
Altii spun ca au facut toate posturile rituale
Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;
Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.

Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.”

Comentariu publicat de Bdi pe Iulie 8, 2009 la 12:29pm

Michael Talbot: „Universul holografic” (Editura „Cartea Daath”, 2004)
Subcapitolul: „Universul omnijectiv”

„Lumea de apoi” nu este singurul tărâm în care putem întâlni apariţii holografice sculptate de credinţele noastre. Se pare că uneori putem avea asemenea experienţe pe propriul nostru nivel de existenţă. Unele dintre apariţiile miraculoase ale Fecioarei Maria nu sunt fenomene mistice, ci proiecţii holografice create de credinţele colective ale rasei umane. O viziune „marianică” ce are un iz holografic special este apariţia Fecioarei din 1879 de la Knock, Irlanda. Cu această ocazie, paisprezece persoane au văzut trei figuri strălucitoare şi de o nemişcare stranie, reprezentându-i pe Sf. Maria, Sf. Iosif şi Sf. Ioan Evanghelistul (identificat pentru că semăna mult cu o statuie a sfântului din satul din apropiere) stând pe o pajişte lângă biserică. Aceste figuri luminoase, strălucitoare, erau atât de reale, încât, atunci când martorii s-au apropiat , puteau chiar să citească scrisul din cartea pe care o ţinea Sf. Ioan. Însă când una din femeile prezente a încercat să o îmbrăţişeze pe Fecioară, braţele sale au cuprins doar aerul gol. „Figurile păreau atât de complete şi naturale, încât nu am putut să înţeleg de ce mâinile mele nu au putut să simtă ceea ce era atât de limpede şi clar pentru ochii mei.”, a scris mai târziu femeia.
O altă viziune marianică în mod impresionant holografică este la fel de faimoasa apariţie a Fecioarei de la Zeitoun, Egipt. Viziunile au început în 1968, când doi mecanici auto musulmani au văzut o apariţie luminoasă a Fecioarei Maria stând pe pervazul domului central al Bisericii Copte dintr-o suburbie săracă a oraşului Cairo. În următorii trei ani, imagini tridimensionale strălucitoare ale Fecioarei Maria, ale Sf. Iosif şi ale lui Hristos copil au apărut săptămânal deasupra bisericii, uneori plutind în aer timp de şase ore. Spre deosebire de figurile de la Knock, apariţiile de la Zeitoun se mişcau în jur şi făceau semne cu mâna spre mulţimea care se aduna mereu să le vadă. Parcă pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate pentru raţiune, erau însoţite uneori de mirosuri bisericeşti de mir percepute chiar şi de la distanţă, doar de către anumiţi oameni, care puteau să nu fie creştini. Au existat şi câteva cazuri clare de vindecări. În orice caz, şi ele aveau multe aspecte holografice. Apariţia lor era întotdeauna vestită de un fulger de lumină strălucitoare. Ca şi hologramele care se schimbă din aspectele de frecvenţe şi se focalizează treptat, apariţiile erau la început amorfe şi se închegau treptat într-o formă umană. Adesea erau însoţite de porumbei „alcătuiţi din lumină pură”, care se înălţau spre ceruri, la mari înălţimi deasupra mulţimii, dar niciodată nu îşi fâlfâiau aripile. Mai grăitor decât toate, după trei ani de manifestări şi când interesul pentru fenomen a început să dispară, figurile de la Zeitoun au dispărut şi ele, devenind din ce în ce mai vagi, până când, în ultimele câteva apariţii, erau ceva mai mult decât nori de ceaţă luminoasă. În orice caz, în timp ce erau culminante, figurile au fost văzute literalmente de sute de mii de martori şi au fost fotografiate foarte mult. „Am intervievat un număr însemnat din aceşti oameni şi când îi auzi vorbind despre ceea ce au văzut nu poţi scăpa de sentimentul că descriu un fel de proiecţie holografică”, spune filozoful Michael Grosso.
În provocatoarea sa carte ”The Final Choice – Alegerea finală”, Grosso spune că, după ce a studiat mărturiile, este convins că asemenea viziuni nu sunt apariţii ale personajului istoric Maria, ci sunt de fapt proiecţii holografice create de subconştientul colectiv. Interesant, nu toate apariţiile marianice sunt tăcute. Unele, ca manifestările de la Fatima (când mişcarea şi culorile neobişnuie ale Soarelui erau observate doar pe o rază de 30 de km, iar războiul s-a terminat nu după câteva luni cum a spus „apariţia”, ci mult mai târziu) vorbesc, iar atunci când vorbesc, mesajul lor este în mod invariabil un avertisment despre apocalipsa iminentă, dacă noi, muritorii , nu ne îndreptăm pe drumul cel bun. Grosso interpretează acest lucru ca o dovadă că inconştientul colectiv uman este adânc tulburat de impactul violent al ştiinţei moderne asupra vieţii umane şi ecologiei Terrei. Visurile noastre colective sunt, în esenţă, avertizări asupra posibilităţii de a ne autodistruge.
Şi alţii au fost de acord că, credinţa în Maica Domnului este forţa motivantă care face ca aceste proiecţii să apară. De pildă, în 1925, în timp ce se construia biserica coptă care a devenit teatrul manifestărilor de la Zeitoun, filantropul care a contribuit la construirea acesteia a avut un vis în care Fecioara i-a spus că Ea va apărea la biserică de îndată ce aceasta va fi terminată. Nu a apărut la momentul prezis, dar profeţia era binecunoscută în comunitate. Prin urmare acolo a existat o tradiţie de patruzeci de ani că în cele din urmă va avea loc o vizită a fecioarei Maria la acea biserică. Poate că aceste preocupări au construit treptat un „proiect” psihic al Fecioarei în biserica însăşi, adică un fond comun mereu crescând de energie psihică creată de gândurile localnicilor, care în 1968 a devenit atât de înaltă, încât o imagine a Fecioarei Maria s-a impus în realitatea fizică.
Există dovezi că şi unele OZN-uri pot fi un fel de fenomene holografice. La sfârşitul anilor 1940, când oamenii au început să relateze că văd ceea ce păreau a fi nave spaţiale din alte planete, cercetătorii care au săpat destul de adânc în rapoarte pentru a înţelege că, cel puţin unele din ele trebuiau luate în serios, au presupus că acestea erau exact ceea ce păreau a fi: ocheade la nişte nave ghidate inteligent din civilizaţii mai avansate şi probabil extraterestre. Totuşi, cum întâlnirile cu OZN-urile devin mai răspândite – în special cele implicând contactele cu ocupanţii OZN-urilor – şi datele se acumulează, devine din ce în ce mai vizibil pentru mulţi cercetători că aceste aşa-numite nave spaţiale nu sunt extraterestre la origine.
Unele din trăsăturile acestui fenomen care indică faptul că nu este extraterestru, includ următoarele:
1. există prea multe observaţii; au fost documentate literalmente mii de întâlniri cu OZN-uri şi cu ocupanţii lor, atât de multe încât este dificil de crezut că ar putea fi toate vizite reale din alte planete.
2. ocupanţii OZN-urilor adeseori nu au trăsăturile la care te-ai aştepta de la o formă de viaţă cu adevărat extraterestră; prea mulţi dintre ei sunt descrişi ca fiinţe umanoide care respiră aerul nostru, nu arată nici o teamă că ar putea contracta germeni pământeni, sunt bine adaptate la gravitaţia Pământului şi la emisiile electromagnetice ale Soarelui, etalează emoţii recognoscibile pe feţele lor şi vorbesc (netelepatic) limba engleză – toate sunt trăsături posibile, dar improbabile pentru adevăraţii vizitatori extratereştri.
3. ei nu se comportă ca nişte vizitatori extratereştri. În loc să-şi facă proverbiala aterizare pe pajiştea de la Casa Albă, ei apar unor fermieri şi automobilişti răzleţi. Vânează avioane cu reacţie, dar nu atacă. Ei merg iute ca săgeata pe cer, îngăduind la zeci şi uneori sute de martori să îi vadă, dar nu arată nici un interes pentru stabilirea unui contact oficial. Şi adesea, când contactează indivizi, comportamentul lor încă pare ilogic. De pildă, unul dintre tipurile de contact cel mai larg raportate este cel care implică un gen de examinare medicală. Şi totuşi, argumentabil, o civilizaţie care deţine capacitatea tehnologică de a merge pe trasee aproape de neînţeles în spaţiu-timp, mai mult ca sigur deţine cele necesare ştiinţific pentru a obţine asemenea informaţii fără nici un contact fizic, sau cel puţin fără să aibă nevoie să răpească numărul mare de oameni care par să fie victime legitimate ale acestui fenomen misterios.
4. în sfârşit, cel mai curios lucru din toate, OZN-urile nici măcar nu se comportă ca obiectele fizice. Au fost urmărite pe ecrane radar cum făceau întoarceri instantanee la unghiuri de 90 de grade, în timp ce se mişcau cu viteze enorme – o ciudăţenie care ar fi rupt în bucăţi un obiect fizic. Ele îşi pot schimba mărimea, pot dispărea instantaneu în neant, apar de niciunde, îşi schimbă culoarea şi îşi schimbă chiar forma (caracteristici etalate şi de ocupanţii lor). Pe scurt, comportarea lor nu este deloc ceea ce ai aştepta de la un obiect fizic, ci a unui lucru destul de diferit. Astrofizicianul Jacques Valeé, unul dintre cercetătorii OZN cei mai respectaţi din lume (şi modelul pentru personajul La Combe din filmul „Întâlnire de gradul trei”), a declarat recent: „Este comportamentul unei imagini, sau o proiecţie holografică”.
Cum calităţile nonfizice şi holografice ale OZN-urilor devin din ce în ce mai evidente pentru cercetători, unii au tras concluzia că mai degrabă decât să fie din alte sisteme solare ori galaxii, acestea sunt de fapt vizitatori din alte dimensiuni sau alte niveluri ale realităţii. Oricum, această explicaţie nu lămureşte totuşi în mod adecvat multe din celelalte aspecte bizare ale fenomenului, cum ar fi motivele pentru care OZN-urile nu stabilesc contacte oficiale, de ce se comportă atât de absurd şi aşa mai departe.
Într-adevăr, insuficienţa explicaţiei extradimensionale, cel puţin în termenii în care a fost formulată iniţial, devine doar mai evidentă pe măsură ce alte aspecte neobişnuite ale fenomenului OZN intră în obiectiv. Unul dintre cele mai derutante aspecte este înmulţirea dovezilor că întâlnirile cu OZN-uri sunt mai puţin o experienţă obiectivă şi mai mult una subiectivă sau una psihologică. De pildă, binecunoscuta „călătorie întreruptă” a lui Betty şi Barney Hill, unul dintre cele mai atent documentate cazuri de răpiri de către OZN-uri din arhive, pare să fi fost un contact extraterestru în toate privinţele, cu o singură excepţie: comandantul OZN-ului era îmbrăcat cu o uniformă nazistă, lucru care nu are sens dacă răpitorii familiei Hill ar fi fost cu adevărat vizitatori din alte civilizaţii, dar are sens dacă evenimentul a fost de natură psihologică şi mai asemănător cu un vis sau halucinaţie, experienţe care conţin adesea simboluri şi evidente fisuri deconcertante în logică.
Alte întâlniri cu OZN-uri au un caracter încă şi mai suprarealist şi asemănător cu visul, iar în literatură se pot găsi adesea cazuri în care entităţi OZN cântă cântece absurde sau aruncă cu obiecte ciudate (cum ar fi cartofi) în martori; cazuri care încep ca simple răpiri la bordul navei, dar se termină ca nişte călătorii halucinante printr-o serie de realităţi danteşti; şi cazuri în care umanoizi extratereştri îşi schimbă forma în păsări, insecte gigantice şi alte creaturi fantasmagorice.
Prin 1959, şi înainte chiar ca multe din aceste mărturii să apară, componenta psihologică şi arhetipală a fenomenului OZN l-a inspirat pe Carl Jung să presupună că „farfuriile zburătoare” erau în realitate un produs al inconştientului uman colectiv şi un fel de mit modern în curs de creare. În 1969, pe măsură ce dimensiunea mitică a experienţelor OZN a devenit şi mai clară, Jacques Valeé a dus observaţia cu un pas mai departe. În cartea sa „Paşaport pentru Magonia”, el scoate în evidenţă faptul că, departe de a fi un fenomen nou, în realitate OZN-urile par a fi un fenomen foarte vechi în veşminte noi şi seamănă cu diferite tradiţii folclorice, de la descrierile elfilor şi gnomilor din ţările europene la povestirile medievale cu îngeri şi la fiinţele supranaturale descrise în legendele nativilor americani. Sau, cineva-ceva accesează imaginile arhetipale din inconştientul colectiv al omenirii, folosindu-se de acestea.
Comportarea absurdă a entităţilor OZN este la fel cu comportarea poznaşă a elfilor şi zânelor din legendele celtice, a zeilor scandinavi şi a figurilor înşelătoare dintre nativii americani, spune Jacques Valeé. Când sunt dezgolite până la arhetipurile lor fundamentale, toate fenomenele de acest fel sunt o parte a unui ceva mai vast, care pulsează, un ceva proteiform care îşi schimbă înfăţişarea pentru a corespunde culturii şi epocii în care se manifestă, dar care a fost împreună cu rasa umană de mult, mult timp. Ce este acest ceva? În „Paşaport pentru Magonia”, Valeé nu dă nici un răspuns concret (poate că nici nu se poate da) şi spune numai că acesta pare să fie inteligent, în afara spaţiu-timpului şi să fie fenomenul pe care sunt întemeiate toate miturile.
Ce sunt atunci OZN-urile şi toate fenomenele înrudite? Valeé spune că nu putem exclude posibilitatea ca acestea să fie expresia unei inteligenţe nonumane extraordinar de avansate, o inteligenţă care ne depăşeşte atât de mult, încât logica ei ne apare doar ca o absurditate. Dar dacă acest lucru este adevărat, cum trebuie să explicăm concluziile experţilor în mitologie, de la Mircea Eliade la Joseph Campbell, că miturile sunt o expresie organică şi necesară a rasei umane, un produs uman „secundar”, la fel de inevitabil ca limbajul şi arta? Putem oare accepta cu adevărat că psihicul uman colectiv este atât de neproductiv şi pueril încât a produs mituri numai ca răspuns la o altă inteligenţă?
Şi totuşi, dacă fenomenul OZN şi celelalte legate de el sunt doar proiecţii psihice, cum trebuie să explicăm urmele fizice pe care le lasă, cercurile arse şi imprimările adânci în pământ găsite la locurile aterizărilor, traiectoriile inconfundabile pe care le produc pe ecranele radarelor şi cicatricile şi semnele de incizii pe care le lasă pe oamenii asupra cărora realizează examinări medicale? “Doar” prin efecte psihokinetice? Asemenea fenomene sunt dificil de clasificat din cauză că noi încercăm să le introducem într-o imagine a realităţii care este fundamental incorectă. Dat fiind că fizica cuantică ne-a arătat că mintea şi materia sunt înlănţuite într-un mod complicat şi de neînţeles pentru raţiune, s-a sugerat că OZN-urile şi fenomenele înrudite sunt dovezi suplimentare ale acestei lipse fundamentale de diviziune între lumea psihologică şi cea fizică. Ele sunt într-adevăr un produs al psihicului uman colectiv, dar ele sunt de asemenea destul de reale. Altfel spus, ele sunt ceva ce rasa umană nu a învăţat încă să înţeleagă în modul potrivit, un fenomen care nu este nici subiectiv, nici obiectiv, ci „omnijectiv”, un termen propus de Michael Talbot pentru a se referi la această stare de existenţă neobişnuită, asemănător termenului „imaginal” folosit de Corbin pentru a descrie aceeaşi stare vagă, neclară a realităţii, în contextul experienţelor mistice ale sufiţilor.
Reacţia pământenilor la fenomenul E.T. e asemănătoare cu reacţia băştinaşilor în cadrul viziunii „cargo cults” din mitologie.
Acest punct de vedere a devenit din ce în ce mai răspândit printre cercetători. Într-un articol al său, Kenneth Ring aduce argumente că întâlnirile cu OZN-uri sunt experienţe imaginale şi sunt similare nu numai cu confruntările cu lumea reală (dar aceea creată de minte), pe care le trăiesc indivizii în timpul experienţelor din pragul morţii, ci şi cu realităţile mitice pe care şamanii le întâlnesc în timpul călătoriilor prin dimensiunile mai subtile. Acestea sunt, pe scurt, dovezi suplimentare că realitatea este o hologramă multistratificată generată de minte.
Astfel apar conexiuni între domenii care, în cea mai mare parte, fuseseră studiate de categorii diferite de savanţi. Şamanismul tinde să fie adăugat la antropologie. Experienţele din pragul morţii sunt studiate de psihologi şi specialişti în medicină. Stanislaf Grof studiază experienţele psihedelice din perspectiva psihologiei transpersonale. Există motive întemeiate pentru a spera că imaginalul poate fi, iar holograficul s-ar putea dovedi a fi perspective care pot permite să vedem nu identitatea, ci înlănţuirea şi înrudirea acestor tipuri de experienţe.
Dr. Peter Rojcewicz, folclorist la Juilliard School din New York, a ajuns şi el la concluzia că OZN-urile sunt omnijective. El crede că a venit timpul ca folcloriştii să înţeleagă că, probabil, toate fenomenle discutate de Valeé în „Paşaport pentru Magonia” sunt la fel de reale pe cât sunt de simbolice pentru procesele din adâncul psihicului uman. „Există acolo un continuum de experienţe unde realitatea şi imaginaţia curg imperceptibil una în alta”, declară el, apreciind că acest continuum este o dovadă suplimentară a unităţii tuturor lucrurilor despre care vorbeşte fizicianul David Bohm, iar în lumina dovezilor că asemenea fenomene sunt imaginale/omnijective, nu mai este scuzabil pentru folclorişti să le trateze ca simple credinţe/superstiţii.
Numeroşi alţi cercetători, inclusiv Valeé, Grosso şi Whitley Strieber, autorul cărţii de mare succes „Communion - Comuniune” şi una dintre victimele celebre ale unei răpiri OZN spun că întâlnirile cu fiinţele din OZN-uri „pot fi prima noastră descoperire cuantică în lumea la scară largă: Chiar actul de a observa poate să o creeze ca realitate concretă, cu înţelegere, definire şi o conştiinţă proprie”. Ceva în genul scenariului povestirii SF „Lumea Alisei” scrisă de Sam Lundvall, în care oamenii se intâlnesc cu personajele din mituri în formă obiectivată, palpabilă în realitatea de zi cu zi, războindu-se fără nici o şansă cu propriul lor inconştient colectiv.
Există un consens crescând printre cercetătorii acestui fenomen misterios că imaginalul nu este limitat la tărâmul de după moarte, ci s-a revărsat în aparenta soliditate a lumii noastre de lemn şi piatră. Nemaifiind închişi în viziunile şamanilor, vechii zei au venit cu bărcile lor cereşti drept în pragul generaţiei computerului, numai că în loc de corăbii cu cap de dragon, vasele lor sunt nave spaţiale, iar ei şi-au schimbat vechile capete de şoim cu căşti de cosmonauţi. Poate că ar fi trebuit să anticipăm cu mult înainte această revărsare a imaginalului, această fuzionare a Lumii Morţilor cu propriul nostru tărâm, pentru că, aşa cum ne-a atenţionat cândva Orfeu, poetul-cântăreţ al mitologiei greceşti: „Porţile lui Hades nu trebuie să fie descuiate, înăuntru este un popor de visuri.”
Oricât de semnificativă ar fi înţelegerea acestui lucru – că multiuniversul nu este obiectiv, ci omnijectiv, că dincolo de graniţa vecinătăţii noastre sigure se întinde o vastă neasemănare, un peisaj nutritor (mai potrivit spus un peisaj al minţii), o terra incognita în aceeaşi măsură în care este astfel şi o parte din propriul nostru psihic (a se vedea şi capitolul savuros „Tonalul şi Nagualul / Insula Tonalului” din volumul „Povestiri despre Putere” al lui Carlos Castaneda) – ea nu face totuşi lumină asupra celui mai adânc mister dintre toate. Cum observă Carl Raschke, membru al Department of Religious Studies, University of Denver: „În cosmosul omnijectiv, unde OZN-urile îşi au locul pe lângă quasari şi salamandre, chestiunea statutului de veridic sau halucinant al apariţiilor strălucitoare circulare devine discutabil. Întrebarea este nu dacă ele există, sau în ce sens există, ci care este scopul ultim cărora servesc.”
Cu alte cuvinte, care este identitatea ultimă a acestor fiinţe? Din nou, ca şi în cazul entităţilor întâlnite pe tărâmul din pragul morţii, nu există răspunsuri precise. La un capăt al spectrului, cercetători ca Kenneth Ring şi Michael Grosso înclină spre ideea că, în ciuda efectului lor în lumea materiei, acestea sunt mai mult proiecţie psihică decât inteligenţă nonumană. Grosso, de pildă, crede că, asemenea viziunilor marianice, ele sunt dovezi suplimentare că psihicul rasei umane este într-o stare de nelinişte. El afirmă: „OZN-urile şi celelalte fenomene extraordinare sunt manifestări ale unei tulburări în inconştientul colectiv al speciei umane.”
La celălalt capăt al spectrului se află acei cercetători care susţin că, în ciuda caracteristicilor arhetipale, OZN-urile sunt mai mult inteligenţă extraterestră decât proiecţie psihică (este posibil ca ambele unghiuri de vedere să fie valide, fiecare în felul său, nefiind opuse ci complementare). De exemplu, Raschke crede că OZN-urile sunt „o materializare holografică dintr-o dimensiune conjugată a universului” şi că această interpretare „trebuie să aibă categoric prioritate faţă de ipoteza proiecţiei psihice, care se menţine cu greutate când se examinează cu atenţie caracteristicile uimitoare, vii, complexe şi consecvente ale „extratereştrilor” şi ale „navelor spaţiale” descrise de cei răpiţi ”.
Şi Valeé se află în această tabără: „Eu cred că fenomenul OZN este una din modalităţile în care o formă de inteligenţă nonumană de o incredibilă complexitate comunică cu noi în mod simbolic”. Nu există nici un indiciu că este extraterestră. În schimb, există dovezi crescânde că ea…vine din alte/altfel de dimensiuni care sunt dincolo de spaţiu-timp; dintr-un multivers care este tot, de jur împrejurul nostru şi de care am refuzat cu încăpăţânare să ţinem cont, în ciuda mărturiilor care ne stau la dispoziţie de milenii, poate chiar din zorii omenirii.”
Probabil nici o explicaţie unică nu poate da răspunsuri pentru toate variatele aspecte ale fenomenului OZN. Dată fiind vastitatea aparentă a nivelurilor mai subtile ale realităţii există nenumărate specii nonfizice în domeniile vibratorii mai înalte. Cu toate că abundenţa de OZN-uri poate fi un semn că ele nu sunt extraterestre – dat fiind obstacolul ridicat de distanţele intergalactice imense care separă Pământul de celelalte stele din galaxie – într-un univers holografic, un univers în care pot exista o infinitate de realităţi ocupând acelaşi spaţiu cu lumea noastră, aceasta încetează nu numai să fie un punct de sprijin, ci poate fi de fapt o dovadă a cât de insondabil de abundentă în viaţa inteligentă este superholograma.
Adevărul este că pur şi simplu nu avem informaţiile necesare pentru a aprecia cu câte specii nonfizice împărţim propriul nostru spaţiu. Deşi cosmosul fizic se poate dovedi a fi o Sahara ecologică, întinderile fără timp şi fără spaţiu ale cosmosului nostru lăuntric pot fi la fel de bogate în viaţă ca pădurea tropicală şi reciful de coral. Până acum cercetătorii experienţelor din pragul morţii şi ai experienţelor şamanice ne-au luat doar dincolo de graniţele acestui tărâm învăluit în nori. Nu ştim încă cât de largi sunt continentele sale sau câte oceane şi lanţuri muntoase conţine.
Şi dacă suntem vizitaţi de fiinţe care sunt la fel de insubstanţiale şi plastice în formă ca şi corpurile în care se trezesc cei care trec prin experienţele din pragul morţii după ce ies în exterior, nu este de loc surprinzător că acestea ar putea apărea într-o multitudine cameleonică de forme. De fapt înfăţişarea lor adevărată ar putea să depăşească înţelegerea noastră atât de mult, încât minţile noastre organizate holografic să fie cele care le dau aceste forme. Aşa cum transformăm noi fiinţele de lumină pe care le întâlnim în timpul experienţelor din pragul morţii în personaje istorice religioase şi norii de informaţie pură în biblioteci şi instituţii de învăţământ, tot aşa minţile nostre pot să sculpteze înfăţişarea exterioară a fenomenului OZN.
Adevărata realitate a acestor fiinţe este atât de transpământeană şi ciudată încât trebuie să sondăm cele mai adânci regiuni ale amintirilor noastre populare şi ale inconştientului mitologic ca să găsim simbolurile necesare pentru a le forma. Înseamnă şi că trebuie să fim extrem de grijulii în interpretarea acţiunilor lor. De exemplu, examinările medicale care sunt piesa centrală a multor răpiri OZN, ar putea fi numai o reprezentare simbolică a ceea ce se petrece. Mai degrabă decât să sondeze corpurile noastre fizice, aceste inteligenţe nonfizice ar putea sonda în realitate unele porţiuni ale noastre pentru care în prezent noi nu avem etichetări, poate anatomia subtilă a eurilor noastre energetice sau chiar a sufletelor noastre. De acest fel sunt problemele cu care ne-am confrunta dacă fenomenul ar fi într-adevăr o manifestare omnijectivă a unei inteligenţe nonumane.
Pe de altă parte, dacă este posibil pentru credinţa cetăţenilor din Knok şi Zeitoun să pricinuiască apariţia unor astfel de imagini luminoase ale Fecioare, pentru minţile fizicienilor să se joace cu realitatea unui neutrino şi pentru yoghini ca Sai Baba să materializeze obiecte fizice din văzduh, se înţelege de la sine că şi noi ne-am putea pomeni acoperiţi de proiecţii holografice ale credinţelor şi miturilor noastre. Ce puţin unele experienţe anormale pot intra în această categorie. Spre exemplu, istoria ne spune că împăratul Constantin şi soldaţii săi au văzut pe cer o cruce enormă cuprinsă de flăcări, un fenomen care pare a fi nimic mai mult decât o exteriorizare psihică a emoţiilor pe care armata responsabilă pentru nimic mai puţin decât creştinarea lumii păgâne le simţea în ajunul întreprinderii istorice. Binecunoascuta manifestare a îngerilor de la Mons, în care sute de soldaţi britanici din timpul primului război mondial au văzut pe cer o apariţie imensă a Sfântului Gheorghe şi un escadron de îngeri în timp ce dădeau o luptă pe care o pierdeau de la început pe frontul din Belgia, la Mons, pare să intre de asemenea în categoria proiecţiilor psihice.
Este posibil ca acea cruce în flăcări a lui Constantin să fi fost o manifestare a unei inteligenţe extradimensionale. Atunci când credinţele şi emoţiile noastre colective devin destul de înalte pentru a crea o proiecţie psihică, poate că ceea ce facem în realitate este să deschidem o uşă între această lume şi următoarea. Poate că singura dată când aceste inteligenţe pot să apară şi să interacţioneze cu noi este atunci când credinţele noastre puternice crează pentru ele un fel de nişă psihică.
Un alt concept al fizicii poate fi relevant aici. După admitere faptului că agentul care permite unei particule subatomice precum un electron să vină rapid în existenţă este conştiinţa, nu ar trebui să sărim la concluzia că noi suntem singurii agenţi ai acestui proces creator, avertizează John Wheeler de la University of Texas. Noi creem particule subatomice şi prin urmare întregul univers, spune Wheeler, dar şi acestea ne crează pe noi. Fiecare îl crează pe celălalt în ceea ce numeşte el o „cosmologie în raport cu sine”. Văzute în această lumină, entităţile OZN pot fi foarte bine arhetipuri din inconştientul colectiv al rasei umane, dar şi noi putem fi arhetipuri din inconştientul lor colectiv. Noi putem fi o parte din procesele lor psihice adânci la fel de mult cum ele sunt o parte din ale noastre. Strieber a făcut şi el să răsune această idee şi spune că universul fiinţelor care l-au răpit şi al nostru „se învârt în jurul altuia” într-un act de comuniune cosmică.
Spectrul evenimentelor pe care le punem laolaltă în categoria largă de întâlniri OZN poate include şi fenomene cu care nu suntem încă obişnuiţi. De pildă, cercetători care cred că acest fenomen este un fel de proiecţie psihică presupun invariabil că acesta este o proiecţie a minţii noastre colective. Totuşi, într-un univers holografic noi nu mai putem vedea conştiinţa îngrădită numai în creier. Unele aspecte ale OZN-urilor şi ale fenomenelor înrudite pot fi proiecţii ale acestor mentalităţi colective. Anumite trăsături ale întâlnirii lui Michael Harner – antropolog, cu fiinţe asemănătoare dragonilor sugerează cu siguranţă faptul că el se confrunta cu un soi de manifestare vizuală a inteligenţei moleculei ADN. În acelaşi stil Strieber a sugerat posibilitatea ca fiinţele din OZN-uri sunt „lucrul cu care seamănă forţa evoluţiei când este aplicată unei minţi conştiente”. Trebuie să rămânem deschişi la toate aceste posibilităţi. Într-un univers care este conştient până în adâncurile sale, plantele, animalele şi chiar materia însăşi pot participa toate la crearea acestor fenomene.
Într-un univers holografic, un univers în care separarea încetează să existe şi cele mai lăuntrice procese ale psihicului se pot împrăştia în afară şi pot deveni o parte a peisajului obiectiv în aceeaşi măsură ca florile şi copacii, realitatea însăşi devine puţin mai mult decât un vis împărtăşit, la care participăm în masă. În dimensiunile mai înalte ale existenţei, aceste aspecte asemănătoare visului devin încă mai vizibile şi, într-adevăr, multe tradiţii au comentat acest fapt.
Cartea Tibetană a Morţilor accentuează în mod repetat natura asemănătoare cu visul a tărâmului de după moarte şi tot acesta este, desigur, motivul pentru care aborigenii australieni se referă la el ca fiind timpul visului. Odată ce acceptăm această noţiune, realitatea de toate nivelele este omnijectivă şi are acelaşi statut ontologic ca un vis, întrebare devine: Al cui vis este?
Cele mai multe dintre religiile şi tradiţiile mitologice care şi-au pus această întrebare dau acelaşi răspuns: Este visul unei inteligenţe divine unice, visul lui Dumnezeu. Vedele hinduse şi textele yoghine afirmă iar şi iar că universul este visul lui Dumnezeu. În creştinism, sentimentul este rezumat în spusele repetate că noi toţi suntem gânduri în mintea lui Dumnezeu, sau cum spune poetul Keats, noi toţi suntem părţi ale „lungului vis nemuritor” al lui Dumnezeu. Dar suntem visaţi oare de o inteligenţă divină unică, de Dumnezeu, ori suntem visaţi de conştiinţa colectivă a tuturor lucrurilor – de toţi electronii, particulele Z, fluturii, stelele de neuroni, castraveţii de mare, inteligenţele umane şi nonumane din univers? Aici intrăm din nou cu capul înainte în barele propriilor limitări conceptuale, pentru că într-un univers holografic această întrebare nu are sens. Nu putem întreba dacă partea creează întregul sau întregul creează partea, pentru că partea este întregul. Astfel, dacă numim conştiinţa colectivă a tuturor lucrurilor „Dumnezeu” sau pur şi simplu „conştiinţa tuturor lucrurilor”, nu schimbă situaţia. Universul este susţinut printr-un act de o asemenea creativitate măreaţă şi inefabilă, încât pur şi simplu nu poate fi redusă la asemenea termeni. Iarăşi este o cosmologie în raport cu sine. Sau, cum au spus cu atâta elocvenţă Boşimanii din Kalahari : „Visul se visează pe sine”.

Comentariu publicat de altmarius pe Iulie 12, 2009 la 5:00pm

Foarte interesant textul tau, desi ma recunosc oarecum depasit de problematica. Intr-adevar nu m-am gindit niciodata ca materia in sine ar putea avea o inteligenta proprie - ma gindeam ca inteligenta ar fi rezervata doar fiintelor vii (nu neaparat umane), dar pina la urma si acestea pot fi numite "materie" vie. In orice caz este interesant, si cred ca ar fi utila repostarea acestui comentariu in chip de postare pe blog; si cu o reluare a filmului, dar intr-o dimensiune mai mare!

Comentariu publicat de altmarius pe Iulie 12, 2009 la 7:23pm

daca poti, si vei avea timp, in mod sigur va fi absolut excelent! Singura rugaminte pe care o mai am, sa lasi putin mai mare "ecranul", caci am impresia ca pe aceasta platforma nu merge full screen... Multumesc!

Comentariu publicat de altmarius pe Iulie 12, 2009 la 7:40pm

Florina, iti recomand cu multa caldura si pagina personala a lui BDI. Sunt acolo niste articole personale care vadesc o cunoastere profunda a sentimentului religios manifest in diverse culturi; pe de alta parte, el a furnizat acestei retele si citeva albume de fotografii dedicate icoanelor.

Comentariu publicat de altmarius pe Iulie 16, 2009 la 7:51am

V-ar deranja, domnule Buzatu, ca in paralel cu aceasta intrebare lansata pe site-ul Stiinta azi - pe care-l recomand cu caldura tuturor membrilor altmarius - sa lansati o intrebare similara si aici?

Comentariu publicat de altmarius pe Iulie 16, 2009 la 8:01am

Ei, cu chestinarele nu sunt nici eu lamurit. Cred ca ar trebui sa se poata realiza, desi nu stiu cum se pot introduce variantele de raspuns... Oricum, puteti deschide dumneavoastra, fie aici, fie in forum, aceasta tema de discutie!

Adaugă un comentariu

• ‹ Înapoi
• 1
• 2
• 3
• …
• 5
• Înainte ›
• Pagină