altmarius

cultură şi spiritualitate

https://www.facebook.com/codrescu.razvan/posts/1788016854552381

Născut pe 2 martie 1905, la Cîmpulung Muscel, şi mort pe 29 aprilie 1975, la Bucureşti, Radu Gyr (pe numele adevărat Radu Demetrescu, fiu al actorului craiovean Coco Demetrescu), după ce și-a pariat tinerețea pe crezul legionar [1], avea să ajungă (des)cîntătorul crucificat al temniţelor comuniste, una dintre figurile umane şi artistice cele mai complexe şi mai mucenicite din istoria noastră contemporană. Cum însă lumea românească postcomunistă nu s-a învrednicit să-i cinstească memoria pe măsură, iar leneşa cultură a începutului de veac şi de mileniu n-a catadicsit să-i restituie integral şi profesional opera poetică, dramatică şi eseistică (singurele eforturi constante în acest sens fiind cele ale admirabilei sale fiice, d-na Simona Carmen Popa [2], care nu poate suplini însă de una singură absenţa de la datorie a specialiştilor istoriei şi criticii literare), marele poet a rămas, pentru publicul mai larg, într-un nemeritat con de umbră, cum tinde să rămînă şi o parte destul de însemnată a istoriei noastre recente.
Poet, dramaturg, eseist, gazetar, doctor în Litere şi conferenţiar universitar (din acea şcoală clasicizantă – adeseori pe nedrept hulită – a totuşi ingeniosului teoretician şi critic literar Mihail Dragomirescu [3]), de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Române, comandant legionar şi director general al teatrelor în timpul scurtei şi nefericitei guvernări legionare [4], Radu Gyr a împărtăşit crezul şi prigoana camarazilor săi sub toate cele trei regimuri de dictatură (dar mai ales sub cel comunist), însumînd 20 de ani de detenţie politică (la care se adaugă şi trimiterea sa abuzivă pe frontul din Est, de unde s-a şi întors grav rănit [5]).
A debutat absolut la 14 ani, cu poemul dramatic „În munţi“, publicat în revista Colegiului Naţional Carol I din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, debutează editorial în 1924, cu volumul „Linişti de schituri”, în ton mai degrabă elegiac:

Călugăriţe albe din linişti vechi de schituri,
Atîta de tăcute şi-atît de reci păreţi
În serile chiliei cu mohorîţi pereţi,
Cînd tînga vi se-ncuie în cărţile cu mituri...

Poezia lui de tinereţe, desigur inegală, marcată de ispitele ultimelor tonuri ale simbolismului, dar şi de cele ale temerităţilor verbale şi prozodice argheziene, este puternic adăpată la izvoare folclorice şi păscută de un anume manierism (unii i-au zis chiar „gongorism“), îndărătul căruia se simte însă constant talentul în căutare al unui poet de excepţie. Despre această primă fază a poeziei lui Radu Gyr, George Călinescu notează în 1941, în „Istoria...” sa (ed. Al Piru – p. 868), nu prea convins: „Sînt multe versuri frumoase în poezia lui Radu Gyr“, evocator liric „al Oltului zgomotos vitalist“, oarecum dezlînat şi redundant, „gata de a luneca pe panta preţiozităţii“, găsind totuşi uneori tonul unei „remarcabile lirici chiuitoare“ („O-he! Toamnă nouă cu sclipăt, / primeşte-mă-n tine cu chiot şi ţipăt!...”). Criticul evită să se refere la ipostaza lui Radu Gyr de „bard al Legiunii“, dar pare să facă discret aluzie la ea atunci cînd vorbeşte de un anume „abuz de vociferaţie“. Probabil că paginile cele mai pertinente despre creaţia lui Radu Gyr de pînă-n anii războiului sînt cele pe care i le dedică, fără idiosincrazii ideologice, Ovidiu Papadima (pe atunci cronicarul literar al revistei „Gândirea”) în volumul „Creatorii şi lumea lor. Schiţe de critică literară” (apărut în 1943 şi încă nereeditat).
Pînă în 1944, Radu Gyr a mai publicat următoarele volume de versuri: „Plînge Strîmbă-Lemne” (1927), „Cerbul de lumină” (1928), „Stele pentru leagăn” (1936), „Cununi uscate” (1938), „Corabia cu tufănici” (poem dramatic – „comedie vegetală“, 1939), „Poeme de război” (1942), „Balade” (1943) [6], precum şi o serie de poveşti versificate. A publicat, de asemenea, trei interesante studii critice (la origine – sau ulterior – cursuri universitare la Facultatea de Litere): despre „Învierea” lui Lev Tolstoi (1927), despre eposul sîrbesc (1936, în colaborare cu folcloristul Anton Balotă) şi despre evoluţia criticii estetice şi curentele de avangardă (1937 – privind avangardismul ca pe o afacere pur evreiască [7]). Sub formă de broşuri, i-au apărut în epocă şi o seamă de conferinţe (ca „Studenţimea şi idealul spiritual” sau „Femeia în eroismul spiritual, moral şi naţional”). A colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, printre care „Gândirea”, „Ramuri”, „Universul literar”, „Convorbiri literare”, „Adevărul literar şi artistic”, „Viaţa literară”, „Vremea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Falanga”, „Calendarul”, „Curentul”, „Cuvântul”, „Axa”, „Iconar”, „Porunca vremii”, „Sfarmă-Piatră”, „Buna Vestire” etc.
În 1938-39 a fost internat şi el în lagărul pentru legionari de la Miercurea Ciuc (via Tismana), de unde a lăsat o relatare de mare valoare documentară („Suferinţă, jertfă şi cîntec“). În acelaşi lagăr au fost internaţi, printre alţii, Nae Ionescu [8], Mircea Eliade, Iordache Nicoară sau Ion Mânzatu, iar o vreme (pînă ce au fost parte eliberaţi, parte strămutaţi în alte lagăre, mai ales la Rîmnicu Sărat) şi alte figuri ilustre ale Legiunii: Gh. Clime, Neculai Totu, Bănică Dobre, prinţul Al. Cantacuzino, Vasile Christescu, Mihail Polihroniade, Victor Puiu Gârcineanu, Ilie Gârneaţă, Vasile Iaşinschi, Mile Lefter etc. Dacă unii, între care şi Radu Gyr însuşi, au avut şansa să scape pe parcurs, majoritatea covîrşitoare a celorlalţi au fost împuşcaţi în cumplitul măcel din noaptea de 21-22 septembrie 1939.
Scurta ascensiune legionară din 1940-41 (septembrie-ianuarie) a fost întunecată, din păcate, de un lung şir de răfuieli şi asasinate impardonabile. Nu numai Radu Gyr, dar numeroşi alţi legionari din garda veche a lui Codreanu, deşi nu s-au lepădat propriu-zis, au fost indignaţi şi debusolaţi de cursul periculos al evenimentelor, generat de politizarea excesivă a Mişcării şi de prea larga deschidere a porţilor ei. În aceşti ani au apărut – şi apoi s-au acutizat – conflictele interlegionare (cel fundamental fiind între „simişti“ şi „antisimişti“, perpetuat pînă în ziua de azi şi luînd forme uneori groteşti).
După 23 august 1944, Radu Gyr ajunge în închisorile comuniste (în 1945 a fost condamnat în Lotul 2 al ziariştilor, alături de Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Alexandru Hodoş, Romulus Dianu, Pan M. Vizirescu, Ilie Rădulescu – cel zis „Lăptărie“ etc. [9]). Chiar dacă mai tîrziu, după ani grei de teroare inimaginabilă, va fi manifestat anumite slăbiciuni [10], poziţia iniţială în faţa noului regim roşu se arată de o rectitudine amară, dar incontestabilă: „Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, D-voastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost, pentru mine, o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atît mai intens sufăr azi, cînd o văd însîngerată de moarte. Prăbuşiri de idealuri, năruiri de aspiraţii înregistrăm cu toţii. Şi, poate, uneori greşim tocmai în credinţele noastre cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va vedea unde am greşit şi unde nu“.
Din 1963, după eliberarea din temniţele comuniste, este silit să colaboreze – ca şi Nichifor Crainic, celălalt poet exponenţial al închisorilor, cu care a fost bun prieten – la „Glasul Patriei” (mai tîrziu, „Tribuna României”) [11], dar, practic, este scos din circuitul valorilor publice (în ţară, numai criticul Nicolae Manolescu a avut îndrăzneala să-l antologheze, în 1968, în vol. II din „Poezia română modernă”, desigur nu cu bucăţile cele mai reprezentative [12]), iar la înmormîntarea sa, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să meargă şi să citească din versurile celui răposat a fost, cum mi-a relatat un martor ocular, poetul Romulus Vulpescu [13]. 
În vremea detenţiei (1945-1963), dar şi în ultimii ani petrecuţi într-o dureroasă libertate, poezia lui Radu Gyr atinge o consistenţă nouă, fericit conjugată cu vechiul rafinament. Una dintre bucăţile cele mai frumoase şi mai semnificative (în cheie simbolică) pentru destinul lui şi al întregii generaţii legionare, ca şi pentru tensiunea general-umană dintre ideal şi realitate, este „Întoarcerea din Cruciadă“ [14]:

De ce, Gottfried, de ce ne înspăimîntă
o rană-n piept şi-un hîrb de scut beteag,
cît încă-n noi Ierusalimul cîntă 
şi mai păstrăm prăjina unui steag, 
sau cînd nobleţea-ntreagă stă, ne-nfrîntă, 
în sîngele rămas pe zale cheag? [...]

Ne-ntoarcem frînţi, sub platoşe schiloade
sau poticniţi în zdrenţe de furtuni,
dar mîine-n burgul nostru cu arcade
fecioarele cu ochi de rugăciuni,
zîmbind în cinstea altor cruciade,
ne-or împleti mai fragede cununi. [...]

Şi iarăşi, spintecînd albastre spaţii,
peste doi ani, sau peste încă trei,
cu lănciile sus, în constelaţii,
cu platoşele evului în şei,
ţi-or sta în faţa porţii cruciaţii,
Ierusalime care nu ne vrei!

Şi vom veni mai mulţi din Soare-Apune:
şi cei de ieri, şi cei ce azi nu-i ştim...
Pe vechile morminte or să tune
noi cavaleri cu chip de heruvim,
şi ei sau alţii tot te vor supune,
strălucitorule Ierusalim!

În mediul penitenciar, arta poeziei îşi depăşeşte cu mult simpla funcţie estetică, căpătînd o adevărată funcţie soteriologică. Cînd se va scrie istoria literară a temniţelor comuniste (Radu Gyr a fost acolo la originea unei adevărate „şcoli poetice“) va putea fi evaluată integral harismatica lui personalitate, dar şi miraculoasa dimensiune psiho-noetică a acestei aventuri transfiguratoare a logos-ului răstignit [15]. 
Acolo trebuie căutată cu precădere vocea din eternitate a lui Radu Gyr, bărbăteasca înţelepciune, maiestuoasă şi smerită deopotrivă, a celor ce au putut fi zdrobiţi, dar niciodată învinşi:

Că-nvins nu eşti atunci cînd sîngeri, 
nici dacă ochii-n lacrimi ţi-s;
adevăratele înfrîngeri 
sînt renunţările la vis.

După 1989, în ciuda faptului că versurile sale (inclusiv cele din închisoare, în cea mai mare parte memorate de regretatul Dumitru Cristea [16]) au fost editate sau reeditate cu oarecare constanţă (mai ales la editurile Marineasa din Timişoara şi Vremea din Bucureşti, de obicei în îngrijirea fiicei poetului, d-na Simona Popa [17]), Radu Gyr continuă să fie un nume „prigonit“, puţin cunoscut generaţiilor mai tinere (care abia de-au auzit vag, în cel mai bun caz cu titlu de curiozitate, că oarecînd, într-un exotic fund de temniţă, cineva a scris o poezie stranie: „Azi-noapte Iisus mi-a intrat în celulă...” [18]). De asemenea, se lasă aşteptată o ediţie critică integrală a versurilor sale, realizată cu pietate, dar şi cu profesionalism [19].
Acoperind întreaga gamă a poeticului, de la ludic la liturgic, Radu Gyr rămîne, înainte de toate, poetul cavalcadelor sublime şi al visurilor cruciate, profetul paulinic şi donquijotesc al nebuniei primenitoare, luptător şi mărturisitor al unei generaţii răstignite, a cărei tragică măreţie este probabil tot ce va dăinui mai semnificativ şi mai provocator din sinuoasa istorie românească a secolului XX. Căci dacă, pînă la urmă, această controversată generaţie de luptători şi cărturari naţional-creştini a fost fie decimată (în lagăre şi închisori), fie risipită prin toată lumea (într-un surghiun de o jumătate de secol), fie prigonită în propria ei ţară (de oficialităţile năimite constant puterilor din afară), ea rămîne, în ciuda anumitor excese de tristă amintire, ultima mare zvîcnire de românism misionar, jertfelnic şi creator, iar poezia lui Radu Gyr poartă în ea toată măreţia şi decăderea acestei „cruciade“ pierdute, din ale cărei virtuţi şi din ale cărei defecte dreapta românească va avea mereu de învăţat, ca din orice mare lecţie a Istoriei [20].

Răzvan CODRESCU

[1] Radu Gyr a compus versurile pentru „Sfîntă tinereţe legionară“ ( muzica: Ion Mânzatu), imnul-marş cel mai cunoscut din bogatul repertoriu al cîntecelor legionare (cu faimosul refren: „Garda, Căpitanul/ ne preschimbă-n şoimi de fier./ Ţara, Căpitanul/ şi Arhanghelul din cer”), „Cîntecul eroilor Moţa-Marin“,„Marşul legionarilor olteni“ (el însuşi fiind oltean de origine), „Imnul muncitorilor legionari“ („La luptă, muncitori!”) şi „Imnul biruinţei“. De o popularitate egală cu cîntecele legionare s-a bucurat mai tîrziu poezia mobilizatoare „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!“ (pentru care, spre sfîrşitul anilor ’50, s-a pronunţat împotriva autorului o sentinţă de condamnare la moarte, comutată in extremis).
[2] Unic copil al poetului şi al soţiei sale Flora (Florentina Clementina, născută Popescu), s-a născut pe 10 octombrie 1931 în Bucureşti, unde Radu Gyr se stabilise încă din 1924.
[3] 1868-1942: estetician, teoretician al literaturii şi critic literar de orientare clasicizantă şi tradiţionalistă, autor, între multe altele, al vastei lucrări „La science de la littérature”, I-IV, Paris, 1928-1938. O bună monografie i-a dedicat profesorul Alexandru Tudorică în 1981.
[4] Caz unic în ţările aliate Axei, arătînd cît de nuanţat era „antisemitismul“ legionar, în toamna lui 1940, sub directoratul lui Radu Gyr, se înfiinţează la Bucureşti un teatru evreiesc. „Atunci cînd eram director general al teatrelor în plin regim legionar, cînd mă puteam manifesta în voie cu toate «patimile» şi «urile» mele, aşa mi-am dat eu arama pe faţă: creînd teatre (Baraşeum) pentru evrei...“ (din ultimul cuvînt al comandantului legionar Radu Gyr în faţa aşa-numitului „Tribunal al Poporului“, la procesul din 1945; apud Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, „Radiografia dreptei româneşti: 1927-1944”, Ed. FF PRESS, Bucureşti, 1996, p. 318; integral, în „Adevărul literar şi artistic”, nr. 207-208/1994).
[5] Cf., între altele, Valeriu Anania, „Memorii”, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, pp. 73-74.
[6] Considerat de unii cel mai bun volum al său de pînă atunci, deşi astăzi nu ne mai pare deloc aşa. Radu Gyr se integra într-o tendinţă mai largă a vremii, de resurecţie a baladei în poezia românească (exponentul ei cel mai realizat rămînînd probabil poetul şi eseistul Ştefan Aug. Doinaş, autorul „Mistreţului cu colţi de argint“, membru al vestitului Cerc literar de la Sibiu, într-o vreme şi el simpatizant legionar). De remarcat că Radu Gyr a continuat să conceapă balade şi în închisoare („Balada ucenicului cu ochi albaştri“, „Balada codrului fără haiduc“, „Balada păsării măiastre“ ş. a.).
[7] Ceea ce pînă la urmă este un fapt (cf. Ovid S. Crohmănlniceanu, „Evreii în mişcarea de avangardă românească”, Ed. Hasefer, București, 2001), rămînînd în discuţie doar în ce măsură a fost el creator sau dizolvant. Pentru un tradiţionalist neaoş ca Radu Gyr, se înţelege că el nu putea reprezenta decît o perversiune a spiritului creator şi o sfidare a ethosului românesc.
[8] „Nae Ionescu domina lagărul cu formidabila lui linie de gîndire şi de scrutare a evenimentelor, cu prestigiul cu care, bolnav, suporta suferinţa, cu demnitatea şi nobleţea cu care întîmpina toate şicanele jandarmereşti şi toate rigorile cumplite ale lagărului“, încît zbirii lui Armand Călinescu erau de-a dreptul „exasperaţi de liniştea solemnă cu care Profesorul îşi ţinea lecţiile universitare în faţa noastră, transformînd lagărul în elită intelectuală şi zidurile triste ale dormitorului, în academie“ (citez după fotocopia dactilogramei originare a mărturiei lui Radu Gyr).
[9] Rămîne scandalos faptul că în 1995, cînd procurorul general al României, d-l Manea Drăgulin, a introdus recurs în anulare pentru Lotul în care a fost condamnat şi Radu Gyr, Curtea Supremă i-a reabilitat pe toţi... cu două excepţii: Radu Gyr şi Ion Dimitrescu. Această nedreptate, ca şi faptul că un Mircea Vulcănesccu, bunăoară, a rămas pînă astăzi cu stigmatul oficial de „criminal de război“, arată, între altele, măsura Justiţiei noastre postdecembriste. Nici nu mă mai refer la șarjele inchizitoriale mai noi ale Institutului „Elie Wiesel”.
[10] Cf., de pildă, Demostene Andronescu, „Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric. Memorii şi versuri din închisoare”, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009, mai ales capitolul „Să nu-ţi faci idoli din oameni în viaţă“. „Reeducarea de la Aiud” e în curs de reeditare la Editura Manuscris din Pitești.
[11] Revistă editată de Securitatea comunistă şi destinată exilului, ca mijloc de propagandă mistificatoare.
[12] Antologia includea patru poezii de Radu Gyr: „Linişti de schituri“, „Fior de toamnă“, „Toamnă oltenească“ (numai un fragment) şi „Cîntec pentru somnul Luminiţei“. În studiul introductiv al antologiei sale („Metamorfozele poeziei“) – astăzi părînd insuficient şi banal, dar la vremea respectivă fiind aproape revoluţionar – consideraţiile referitoare la Radu Gyr (pp. XLVI-XLVII) rămîn pe linia călinesciană („instinct artistic“ insuficient, prea multe lungimi, sentimentalism excesiv, verbozitate, dar şi „mare abilitate“ în versificare, simţ plastic, locuri izolate „admirabile“ şi „memorabile“). Acum, lirica de închisoare oferă o cu totul altă imagine a poetului, de care însă acelaşi Nicolae Manolescu a preferat să facă abstracţie în chinuita sa „Istorie...” recentă.
[13] Pe crucea lui Radu Gyr de la Cimitirul Bellu Catolic familia a pus ultima sa poezie („Piramidă“, scrisă „de Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie 1975, stînd la o coadă la alimentară, în Piaţa Amzei“, după cum relatează fiica sa): „Severă piramidă de granit,/ am feţe mohorîte şi rigide,/ un monstru care tainele-şi închide/ în cosmică tăcere-ncremenit... (Astăzi osemintele lui Radu Gyr şi ale soţiei sale se află strămutate la Petru-Vodă, iar unii le consideră „sfinte moaşte“!)
[14] Reflectată în două conştiinţe deosebite („Întîiul cruciat“ – Gottfried? – şi „Al doilea cruciat“ – Bertrand? Alberic?), ca în două „oglinzi paralele“: una nostalgic-sceptică, alta eroic-nădăjduitoare. 
[15] O primă mare antologie a dat, în exil, regretatul Zahu (Zaharia) Pană (1921-2001), român macedonean, el însuşi poet („Cu acul pe săpun”, Hamilton, 1989) şi fost deţinut politic: „Poezii din închisori”, Ed. „Cuvântul Românesc“, Hamilton [Canada], 1982. Cea mai cuprinzătoare e reprezentată pînă astăzi de şirul de volume intitulate „Poeţi după gratii”, scoase de un alt poet al închisorilor, Constantin-Aurel Dragodan (1919-2000, autorul volumului „Itinerare în lanţuri”, Bucureşti, 1992), la Bucureşti (sub egida A.F.D.P.R.). S-ar impune o resistematizare a întregului material, într-o ediţie profesională şi de mai largă circulaţie.
[16] 1927-2000: deţinut politic cu o memorie proverbială, el însuşi poet (cf. „Testamentul unui cruciat. Poezii de dincolo și de dincoace de gratii”, Ed. Manuscris, Pitești, 2017).
[17] De bază rămîne, deocamdată, ediţia Radu Gyr, „Poezii”, 3 vols. (I. „Sîngele temniţei. Balade”; II. „Stigmate”; III. „Poezia orală”), Ed. Marineasa, Timişoara, 1992-1994.
[18] Este probabil cea mai faimoasă dintre poeziile lui, din care reproduc aici doar cîteva strofe: „Azi-noapte Iisus mi-a intrat în celulă. / O, ce trist, ce înalt era Christ! / Luna-a intrat după El în celulă / şi-L făcea mai înalt şi mai trist. // [...] Părea celula munte, părea Căpăţînă / şi mişunau păduchi şi guzgani. / Simţeam cum îmi cade tîmpla pe mînă, / şi am adormit o mie de ani... // Cînd m-am trezit din grozava genună, / miroseau paiele a trandafiri. / Eram în celulă, şi era lună, / nu­mai Iisus nu era nicăiri... // [...] – Unde eşti, Doamne? – am urlat la zăbrele. / Din lună venea fum de căţui. / M-am pipăit, şi pe mîinile mele / am găsit urmele cuielor Lui...”.
[19] Trebuie să ne consolăm că, în privinţa multor poezii din închisoare ale lui Radu Gyr, concepute strict mental, memorate şi transmise pe cale orală, de sute şi chiar mii de colportori, nu vom mai putea reface niciodată forma originală, ci o putem doar aproxima, prin compararea versiunilor sau prin raportare la restul creaţiei poetului. Buna cunoaştere de ansamblu a operei lui Radu Gyr este esenţială în procesul delicat de reconstituire, pe lîngă intuiţia poetică a celui care se angajează în acest demers. Aceasta va fi marea problemă a viitorului editor ideal al poeziei lui Radu Gyr, care va trebui să fie nu numai un profesionist al disciplinei filologice, ci, de preferinţă, el însuşi poet.
[20] Textul de față constituie o parte a capitolului dedicat lui Radu Gyr în „Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești”, Ed. Rost/Fundația Sfinții Închisorilor, București/Pitești, 2014 (a cărei a doua ediție, revăzută și adăugită, va apărea în această primăvară la Editura Manuscris din Pitești).

Fotografia postată de Codrescu Razvan.

Vizualizări: 26

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

191 state (ultimul: Mozambic)

Numar de steaguri: 255

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 51

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor