altmarius

cultură şi spiritualitate




pastorel teodoreanu

Păstorel Teodoreanu (Alexandru Osvald Teodoreanu) a fost unul dintre răsfăţaţii criticilor literari din interbelic – numele său era sinonim cu talentul, era comparat chiar cu marele Caragiale. Perpessicius spunea despre schiţele şi nuvelele umoristice cuprinse în cartea „Mici satisfacţii“: „Amuzant jurnal de moravuri contemporane, iată cum am putea numi ultimul volum de vervă umoristică al d-lui Al. O. Teodoreanu. [...] Schiţa sa e lipsită de răutatea, de acea causticitate acidă, proprie momentelor şi comediilor lui Caragiale“. Iar G. Călinescu îi scria, la apariţia cărţii „Tămâie şi otravă“, un frumos laudatio: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“. A fost premiat de Academia Română în 1928, iar Societatea Scriitorilor Români l-a premiat în 1937.

Păstorel Teodoreanu

Talentul său a fost însă cel mai bine materializat prin declaraţiile de război pe care le făcea apei de izvor şi prin modul pasional în care îşi lua în râs şi îşi mărturisea dragostea pentru vinurile bune. Iar asta nu poate fi decât o virtute – ştim încă de la Horaţiu că „n-au să aibă viaţă poemele scrise de băutorii de apă“. Aşa că Păstorel spunea:

„Pentru subtilul amator/
Care-şi respectă al său gât,/
E bună apa de izvor,/
Dar ca uzaj extern. Atât!“ .

Când se găsea în cârciumă – căci e lesne de-nţeles c-avea vocaţia boemiei – devenea sclipitor, atins chiar de aripa zgârcită a geniului:

„Două lucruri mai alină/
Al meu chin şi a mea boală:/
Damigeana când e plină/
Şi femeia când e goală.“

Pentru cei ce-i condamnau stilul burlesc, dar şi pentru cei care nu-l înţelegeau, avea două vorbe.

„Oare nu-ţi mai aminteşti,/
Vorba din bătrâni lăsată?/
Din beţie te trezeşti,/
Din prostie niciodată.“

și.

„Pe fana cuvântătorare/
Apasă greu osândă grea:/
Prostia e molipsitoare,/
Pe când înţelepciunea ba.“.

carciumile-brasovului-de-altadata-i-galerie-foto-3

Patru momente şi schiţe din viaţa lui Păstorel Teodoreanu

1. La finalul Primului Război Mondial, unde epigramistul a fost mobilizat ca tânăr sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, rănit de două ori şi decorat cu „Steaua României“, Păstorel a urmat cursurile Facultăţii de Drept a universităţii ieşene. Din efemera perioadă în care a lucrat în magistratură a rămas o legendă anecdotică: se spune că, fiind chemat să apere un client acuzat că a sedus o fată, a uimit judecătorii cu o pledoarie practică. Aşadar, l-a rugat pe tatăl fetei, ofiţer în armată, ce apăruse la proces îmbrăcat în uniformă, să-şi scoată sabia din teacă. Apoi, i-a cerut teaca sabiei şi, mişcând-o în stânga şi-n dreapta, l-a rugat să pună sabia înapoi. După câteva încercări ale ostaşului, conchide: „Vedeţi, onorată instanţă? Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!“.

sala de judecata

2. După Marele Război, în cartierul Tătăraşi din Iaşi, Păstorel Teodoreanu şi un camarad de arme se plimbau agale pe străzi lăturalnice. Purtau uniforma Regimentului 24 Artilerie. Deodată, au zărit în pragul bisericii un preot înalt la care-au căutat o vorbă de încurajare. „Ce doreşti fiule?“, l-a-ntrebat preotul pe Păstorel. „Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.“ „Ai ucis?“ „Da.“ „Rău! Nemţi?“ „Nemţi.“ „Îţi place la teatru?“ „Da.“ „Bine! Dar «Moartea lui Mihai Viteazul»?“ „Nu.“ „Rău! Crezi în Dumnezeu?“ „Da.“ „Bine. Dar în Nicolae Iorga?“ „Nu!“ „Rău! Şi de ce nu crezi în Nicolae Iorga?“ „E zălud, părinte, e sărit!“ „Măgarule! Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniformă! La zid!“ Şi Păstorel Teodoreanu, şi camaradul său au şters-o. „Bine, domnule locotenent, cum îţi veni?“, l-a întreabat tovarăşul său pe Păstorel. „Dar ce-am făcut?“ „Ăsta nu e popă, domnule.“ „Cum?“ „Ăsta e domnul profesor Iorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor!“ Pentru ironiile la adresa cărturarului Nicolae Iorga avea o predilecţie. I-a dedicat chiar un volum de ironii, „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai“, care a văzut lumina tiparului chiar la 9 mai 1931, când Guvernul României era condus de marele istoric. O mostră tonică din spatele copertelor: „În răsboiu-ntregitor,/ Fugind de gloata interlopă,/ Marele învăţător/ A fost mobilizat ca popă“.

Karlovy Vary

Karlovy Vary

3. Deceniul IV al secolului trecut îi aduce însă lui Păstorel şi necazuri: se internează într-un sanatoriu din staţiunea Karlovy Vary (Cehia), pentru a-şi îmbuna ficatul. Una dintre scrisorile trimise lui Alexandru Rosetti relevă însă că umorul epigramistului era departe de a fi pierdut: „Nu ştiu dacă ai făcut vreodată băi cu acid carbonic, căci dacă vei fi făcut, ai să înţelegi de ce sunt eu convins că tot timpul cât stau în baie, femeile trebuie să râdă. Astă mă dispune enorm. Sunt convins că, vara, ieşirea din baie trebuie să fie cel mai norocos punct tactic de acostare. Vom vedea“. Din perioada şederii la sanatoriu, 3 bijuterii: D-lui Oswald T(eodoreanu): „Apa asta e sărată/ Şi, de-o bei pe îndelete,/ E periculoasă, tată./ Face sete.“ Maestrului Br(ătescu) V(oineşti): „Am dispărut ca printr-o trapă/ Şi semn de viaţă n-am mai dat./ Nu crede nimeni că beau apă/ Şi, totuşi, e adevărat.“ Laringologului: „Când îmi spui: «Deschide gura!»/ Şi te uiţi în ea cu farul,/ Vrei să dregi cu picătura/ Ce n-am dres eu cu paharul!“

Petru Groza

Petru Groza

4. După instalarea comuniştilor la putere, Păstorel Teodoreanu a devenit un neobosit cronicar în epigrame al realităţii politice şi sociale. Îi lua în zeflemea pe comunişti chiar mai înverşunat decât făcea cu istoricul Nicolae Iorga. „Caligula Imperator/ A făcut din cal, senator,/ Comuniştii, mai siniştri,/ Au făcut din boi, miniştri.“, scria epigramistul. După alegerile din 1946, când pe garduri era afişul electoral al lui Petru Groza, cu sloganul „Votaţi soarele!“: „Nu credeam s-ajung vreodată/ C-am să pot să fiu în stare/ Ca făcând pipi pe garduri/ Să o fac direct în soare!“ Nu-i lăsa în pace Păstorel pe comunişti, le ocăra în cerneală fiecare slăbiciune. Dar nici comuniştii nu l-au lăsat în pace pe Păstorel: în 1960, scriitorului i-au fost confiscate manuscrisele, o mare parte din bibliotecă şi a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Era învinuit pentru fabula „Măgarii şi libertatea“, care includea prea-subtilele versuri: „Să nu ne mai pese de păstor şi nici/ De stăpân şi bice: Suntem bolşevici“. A făcut închisoare cu celebrul lot Noica-Pillat, începând din 1961. Sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară din dosarul nr. 201/1960 arată sec: „Al. O. Teodoreanu e condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie pentru uneltire contra ordinei sociale“. A stat 3 ani, căci a fost graţiat.

pastorel

Pe 17 martie 1964 trecea la cele veșnice. Epitaful l-a scris singur. ”Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“

Pahar de vin

Vizualizări: 26

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

191 state (ultimul: Mozambic)

Numar de steaguri: 255

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 51

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor