altmarius

cultură şi spiritualitate

Discursul lui Vasile Alecsandri în sedinta de Senat din 10 octombrie 1879.

 Chestiunea israelită si demnitatea natională

Data publicarii: 21.01.2017 17:50:00

     http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/actual-dis...

 

 

Antisemitismul secolelor XIX și XX s-a manifestat cu amploarea unui curent european și avea cauze parțial îndreptățite. Acest curent nu a cuprins însă și poporul român, iar discursul lui Vasile Alecsandri din ședința Senatului României din 10 octombrie 1879 (discurs exemplar pentru ceea ce ar trebui să fie gândirea și demnitatea unui parlamentar român patriot și responsabil) demonstrează acest adevăr. Pe lângă fermitatea înțeleaptă a atitudinii pe care o propune Alecsandri, României, față de „Uniunea Europeană” de la vremea aceea (Congresul de la Berlin), intervenția sa parlamentară relevă, științific și nuanțat, contrastul antropologic a două tipuri de comportament social: cel al evreilor și cel al românilor. (Miron Manega)

 

MOTO: „N-am decât o teamă, ca evreii să nu sfredelească şi să stăruiască atât de  mult pe lângă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încât să ne silească a li le da... Acum câteva luni, izraeliţii se mai bucurau aici de câteva simpatii în unele cercuri, dar de când au făcut atâta tămbălău în Europa, de când presa evreiască din toate ţările atacă cu înverşunare România şi vrea să obţină cu sila emanciparea evreilor, ei n-au nimic de sperat aici, deocamdată”.

(CAROL I, Scrisoare adresată tatălui său, Karl Anton de Hohenzolern-Sigmaringen, în 1872)

 

 

DISCURS ŢINUT ÎN ŞEDINŢA SENATULUI  de la 10 Octomb. 1879 CU OCASIUNEA REVISUIREI ART. 7 AL CONSTITUŢIUNEI

 

Domnilor Senatori,

 

Astăzi România se presintă nouă cu istoria sa în mână pentru ca noi să înscriem pe paginele sale sau umilirea şi perderea  neamului  nostru, sau demnitatea şi salvarea lui.

 

Situaţie tragică pentru Patria Română ! Situaţie gravă pentru senatorii Români!

 

În presenţa acestei situaţii, fără seamăn în analele istorice ale lumei, trebue să știm a ne rădica cu inima şi cu cugetul la înălţimea datoriei noastre, fără patimă, fără violenţă, dar cu spirit liniştit, cu patriotism luminat şi cu nobilul curagiu ce se cere de la omenii chiamaţi a decide de soarta țării lor.

 

Să ne urcăm dar pe acesta tribună conduşi numai de glasul conștiinţei noastre, şi feriţi de orice simţiment de ostilitate în contra nimănui, nici chiar în contra art. 44 din tratatul de la Berlin, nici chiar în contra alianţei israelite, cărora datorește România cumpăna spăimântătoare în care ea se găsește astăzi.

 

Voiu zice mai mult: Departe de a fi ostili, să le fim oare-cum recunoscători, căci alianţa israelită, prin dorinţa-i nerăbdătore şi nechibsuită de a obţine grabnic drepturi civile şi politice pentru coreligionarii săi, cât şi art. 44 din tratat care ne impune nouă, într'un mod draconic, realisarea acelei dorinţe, fără a se preocupa de convenienţele noastre, ne-au deschis ochii asupra pericolului ce ne ameninţă şi au deşteptat în noi instinctul conservării naţionale.

 

Eram adormiţi pe patul nepăsărei, pat vecin cu mormântul!

 

Suntem acum treziţi!... Să fim dar trezi la postul ce ne-au încredinţat patria noastră, şi să privim cu ochi pătrunzători situaţia creată României de Congresul de la Berlin, pentru ca, în cunoștinţă de causă şi cu mâna pe conștiinţă, să luăm o otărîre fermă, justă, leală şi demnă.

 

Ce vedem azi pe scena acestei părţi de lume ce se numește România?

 

Vedem un popor blând, generos, ospitaliar, inteligent, iubitor de progres, apt a se asimila cu naţiile cele mai civilisate, tolerant în materie de religie; un popor care în timp de mai mulţi secoli de restrişte, de lupte crâncene a știut, prin o politică dibace şi prin vitejia lui, să'şi păstreze naţionalitatea şi să'şi scape moşia de poftele nesăţiose ale puternicilor săi vecini, un popor care, într'un număr mic de ani, a operat cu linişte în sînul țărei sale reforme sociale de acele care la alte naţii au pus sutimi de ani ca să se introducă prin torente de sânge; un popor care s'a afirmat în ochii lumei şi prin calităţile spiritului, şi prin calităţile inimei, şi prin desvoltarea intelectuală şi prin bărbăţia sufletului: poporul român!

 

Stăpân pe o ţară frumosă, mănosă şi menită prin posiţia ei de a fi pridvorul templului civilisaţiei moderne la marginea Orientului încă barbar.

 

Acest popor a avut din vechime şi până în zilele noastre soarta cea mai stranie, cea mai periculosă pentru existenţa sa naţională, fiind o colonie latină perdută între alte mari ginte de sânge străin.

 

Vecinic el s'a găsit față cu un nou duşman, cu o nouă ameninţare!... Când cu sălbaticele hoarde de la Nord, când cu torentul Asiatic ce a inundat o parte din Europa orientală, când cu nenumăratele încercări de cotropiri ale vecinilor lui, Tătari, Unguri, Poloni, etc, când cu otrava corosivă şi demoralisatore a Fanarioţilor, când cu braţul apăsător al protectoratului rusesc, şi câte alte calamităţi isvorâte din întru şi din afară.... Şi bietul vultur românesc, prins în lupte gigantice şi seculare, deşi a perdut două pene scumpe din aripele lui, una peste Carpați şi alta peste Prut, a eşit învingător a relei soarte ce l'a persecutat, cu inima întreagă, cu capul teafăr. În fine, el a dat pept cu Turcul care'l ţinea în vasalitate de 400 de ani, şi-a recâştigat independinţa vitejește, atrăgându'şi laudele Europei, şi când sărmanul se credea scuturat de greutatea nenorocirilor, când se credea intrat într'o viaţă scutită de griji şi de lupte, iată că se găsește față cu o nouă ameninţare, față cu o nouă cumpănă, față cu năvălirea Israelită. Şi, ce 'i mai îngriitor pentru el, față cu un verdict europen, un verdict ce pune în pericol viitorul lui, naţionalitatea lui, şi chiar avutul său strămoşesc, moşia lui!

 

 

Ce este această nouă cumpănă? Ce este această nouă năvălire? Cine sunt năvălitorii, de unde vin, ce vreau? Şi cine este noul Moisi care'i conduce la noul pământ al făgăduinţei, aşezat astă-dată pe malurile Dunărei?...

 

Ce sunt năvălitorii? Sunt un popor activ, inteligent, neobosit întru' îndeplinirea misiunei sale; sunt adepţii celui mai orb fanatism religios; cei mai esclusivişti din toţi locuitorii pământului, cei mai neasimilabili cu celelalte popore ale lumei!... Credincioşi până la moarte religiei lor; şefii lor sunt Rabinii care edicteză legi speciale pentru ei; patria lor e Talmudul! Puterea lor e nemăsurată căci se reazămă şi se întemeiază pe două alte puteri: franmasoneria religiosă şi aurul!

 

De unde vin aceşti năvălitori? Judecând după numărul spăimântător ce curge necontenit pe toate frontierele ţărei, pe toate potecile munţilor, peste plaiuri şi peste ape, ar crede cine-va că ei fug alungaţi de biciul persecuţiei, căci năvălirea lor presintă spectacolul emigraţiilor din secolii trecuţi... însă nu!... Ei vin în cea mai mare parte din Imperiul Austriei, unde Evreii se bucură de protecţia legilor, şi unde au căpătat chiar drepturi civile şi politice. Ei vin şi din Rusia care le-au acordat dreptul de a deveni proprietari...

 

Fug dar de bine!... Pentru ce?... Aici e misterul care trebue să ne pue pe gânduri. Ce vreau ei la noi?... O posiţie socială mai avantagiosă?... Nu, căci după plângerile lor, aici este ţara persecuţiunei.... O patrie? Nu! căci patria lor este Talmudul; în el cred, în el vieţuesc, în el mor...! Şi acest fanatism secular face tăria lor, căci el îi oprește de a se asimila cu celelalte popore şi de a se contopi în ele; îi mănţine ca o naţie străină între celelalte naţii, ca un Stat în Stat.  Ei caută dar aicea nu o posiţie socială, nu o patrie, dar o proprietate lesne de dobândit, eftină de cumpărat; o proprietate pe care să o poată trece către ori-cine altul când acesta transacţie comercială ar conveni intereselor lor; o proprietate care prin posiţia ei să presinte avantajul de a fi ca o tarabă deschisă pe pragul ce  desparte Orientul de Occident. Găsindu-se înecaţi între milionele de locuitori ai marelor ţări Europene, ei vreu la rândul lor să înece pe un popor mic, şi, prin ajutorul capitalurilor ce posedă, să devie proprietari ai pământului acelui popor, iar din vechii stăpâni ai țării să facă nisce iloţi, precum sunt astăzi ţăranii din Galiţia şi din o parte a Bucovinei.

 

Iată cum se esplică această modernă... nu zic cruciadă, termenul nefiind potrivit cu judaismul... voiu zice dar: această modernă judaidă.

 

Ţara e frumoasă, îmbelşugată; ea are oraşe mari, drumuri de fer, şosele, instituţii desvoltate; şi un popor cam neprevăzător, ca toate poporele de viţă latină ... Ce'i mai uşor de cât a se substitui locuitorilor acestei ţări, şi de a face din ţara întreagă o proprietate Israelită?

 

Dacă este acesta planul năvălitorilor de astăzi, precum tot ne induce a o crede, el probeză încă o dată spiritul întreprinzător al neamului israelit, şi departe de a merita un blam, el e de natură a'i atrage lauda şi admirarea omenilor practici.

 

Blamul s'ar cuveni nouă, Românilor, dacă prin nepăsarea noastră, sau prin aplicarea unor fatale şi absurde teorii umanitare, am da înşine o mână de ajutor la îndeplinirea acestui plan. Blamul ar cădea pe capul nostru, dacă înşelaţi de acele teorii înţelese pe dos, sau dominaţi de o spaimă imaginară, sub influenţa unor ameninţări imaginate, am uita că patria română este un deposit sacru, încredinţat nouă de părinţii noştri pentru ca să'1 transmitem întreg şi nepătat la copiii noştri....

 

Cine este noul Moisi care conduce poporul lui Israel către o nouă Palestina? Cine? O adunare de omeni eminenţi, iubitori de neamul lor; puternici prin legăturile lor sociale în lumea politică, şi mai puternici încă prin agentul producător de minuni, prin aurul posedat de bancherii israeliţi, prinţii financei, după cum îi numesc cu măgulire unele gazete francese... Alianţa israilită . Alianţa israilită!... Nume misterios, dar răsunător şi lugubru ca şi numele de Nihilism. Toţi vorbesc cu o mirare cam îngrijită de aceste două firme răsărite de o dată în ochii lumii, dar nime nu poate măsura întinderea aspirărilor acelor puteri oculte.

 

Alianţa israilită! Admirabilă şi colosală asociaţie! Voinţa ei este voinţa întregului neam judaic. Poruncile ei sunt legi nediscutabile! Un gest al ei, şi sute de mii de omeni îşi părăsesc căminul strămoşesc, ca să se înregimenteze în tăcere sub drapelul negru al năvălirei; sute de mii, cu cea mai deplină abnegaţie, se îndrumeză pe calea tristă a emigraţiei... Însă alianţa, noul Moisi, le arată viitorul aurit, şi ei merg înainte ca valuri inundătore a torentelor.

 

În presenţa unui asemenea fapt de energică părtinire, cum dar noi Românii să nu ne îngrijim, şi să nu ne întrebăm ce vrea alianţa israilită la noi?

 

Ea vrea şi vrea să ridice seminţia judaică de la cădere; vrea să dea o proprietate mare celor mai săraci şi mai neluminaţi din neamul ei; vrea pentru scopuri ulteriore să ridice Evreii pe aceiaşi treptă cu Românii în România, şi au reuşit a interesa pe Europa civilisată la realisarea acestui vis frumos, acestui plan dibaciu, acestei ambiţii demne de omeni care compun Alianţa israilită.

 

Acum să esaminăm: pe ce se întemeiază Alianţa israilită ca să reclame pentru numeroşii săi coreligionari drepturi de cetăţeni în România? Care sunt serviciile făcute ţării de către comunitatea judaică? Adus'au ea vre-odată ajutorul ei bănesc la nevoile Românilor, fără a căta în acel ajutor un profit usurar? Unitu-s'au cu sufletul la durerile ţării? Impărtăşit'au bucuria ei în zilele de triumf?

 

Nu!.... Regret de a constata că Evreii din Moldova, afară de foarte puţine escepţii, s'au arătat vecinic nepăsători de soarta României, ba pot zice chiar ostili propăşirei noastre naţionale. Unirea principatelor a fost pentru ei un doliu!... Independinţa română o îngrijire, şi lupta Românilor pentru acea independenţă un motiv de a scumpi banii, de a crește camăta şi de a specula asupra miseriei obşteşti.

 

De la 1842, când a început năvălirea evreească, s'au crescut camăta şi au produs ruină proprietăţii mari.

 

Fondat-au la noi evreii institute de folos public ? Nu ! Gânditu-s'au măcar aşa numiţii prinţi ai financei din străinătate ca să întrebuinţeze influenţa lor pe lângă puternicii diplomaţi ai zilei, în favorea acestei ţări române pe care o priviau ca o viitore proprietate a neamului evreesc?

 

Nici una de acestea! Singurul israilit care a încercat la noi o întreprindere zisă de folos public, este vestitul Dr. Strusberg, şi astă-zi cunoaștem cât folos personal a tras el din construirea drumului său de fer, unic în felul său pe fața pământului, şi tot odată câtă pagubă au suferit şi suferă încă ţara! Ea plătește scump încrederea ce a avut într'unul din cei mai celebri personagi din aristocraţia israilită.

 

Încă o-dată dar, să ne întrebăm: prin ce manopere alianţa a reuşit a interesa Europa la soarta unui neam cu totul străin de neamul nostru, şi care nu se poate recomanda simpatiei europene prin nici un act meritoriu săvârşit la noi?

 

Toate acele manopere se reduc la una şi singură, însă cea mai eficace, la influenţa calomniei! „Calomniez, il en reste toujours quelque chose” - zice Beaumarchais prin gura lui Figaro.

 

Tactica întrebuinţată a fost de a arăta Europei pe nenorociţii evrei ca pe niște interesante victime al inchiziţiei române pentru causă de religie, iar pe poporul român a'1 zugrăvi cu culorile cele mai înfiorătore de netoleranţă, de fanatism, de barbarie, astfel ca să deștepte mila Europei pentru evrei şi indignarea ei contra Românilor.

 

Şi în adevăr, D-lor senatori, aţi observat cum de vreo câţi-va ani foile din străinătate devotate evreilor, au devenit instrumente oarbe a campaniei clevetitore întreprinsă în contra Românilor. Orice calificări injuriose, scoase din vocabularul trivialităţei, ne-au fost aruncate cu sumeţie de unele jurnale din Viena, din Pesta şi chiar din Paris. Am fost trataţi de sălbatici, de barbari, chiar şi de laşi, în ajunul luptei noastre pentru independinţă.

 

Cel mai neînsemnat incident atingător de un evreu, a fost esploatat în defavorea noastră şi presentat în străinătate cu proporţii mari, pentru ca să dispue opinia publică în contră-ne; şi nota-bene: aice se vădesce perfidia, toate faptele Românilor răstălmăcite, exagerate, au fost atribuite unui spirit de netoleranţă religiosă ce n'a esistat nici o-dată la noi.

 

Un esemplu: un cârciumar jidov, dovedit de înşelător, de falsificator, era depărtat de pe moşia unde 'şi esercita traficul? Foile străine strigau: persecuţie religiosă!

 

Ori-ce măsură administrativă luată de guvern pentru ordinea şi moralitatea publică: Persecuţie religioasă!

Ori-ce lege apărătore intereselor particularilor, votate de Corpurile Legislative: Persecuţie religiosă!

Tot funcţionarul, primar, comisar de poliţie, subprefect, prefect, procuror, judecător: agenţi ai persecuţiei religiose!

 

Chiar miniştrii au fost declaraţi de şefii unei armate biurocratice, organisată special nu atât pentru guvernarea ţărei cât pentru menirea de persecuţie religiosă.

 

Dar mai mult!... Un evreu fanatic se introduce într'o biserică creştină, fură sculele sfinte şi le aruncă într'un loc spurcat. Pretutindenea, aiurea, chiar în ţările cele mai civilisate, acel profanator ar fi fost rupt în bucăţi de poporul indignat. La noi, furul sacrilegiu scapă teafăr, şi pentru că este dat sub judecată - persecuţie religiosă!

 

Mai de-ună-zi în mijlocul Iaşului, ziua meză-mare, cu ocasia înmormântărei unui rabin, evreii au dat probe de cel mai sălbatic fanatism, insultând creștinii ce întâlneau, şi maltratând femeile lor... şi însă poporul Român au stat liniştit... Nici' un evreu n'au fost atins... Cine însă să plânge de persecuţie? Tot evreul!

 

S'au făcut legi restrictive spre a feri pe locuitorul sătean de esploatarea evreilor debitători de băuturi spirtoase, şi cu această ocasie s'au depărtat de prin unele sate câţi-va cârciumari ce făceau traficiul cel mai nelegal, şi erau chiar gazde de tâlhari... Ţipete, răcnete, protestări în foile evreesci: persecuţie religiosă! Căci religia a ajuns a fi târîtă şi prin cârciumi, ca un bun instrument de clevetire...

 

Şi însă, cu toată asprimea legilor restrictive, priviţi: toate debitele de beuturi spirtose şi de tutun sunt în mâna evreilor... Probă de persecuţie religioasă!

 

Ţara e plină de sinagoge unde evreii se bucură de libertatea cultului lor... Probă de persecuţie religiosă.

 

Evreii se bucură de libera circulare, de libera aşedare în lungul şi în latul ţărei. Ei fac comerciu fără împedicare, chiar comerciuri ilicite! Au întruniri publice fără control, fondează gazete în care usează de libertatea presei până la licenţă, mânuind cu impunitate arma batjocorei în contra Românilor şi a Parlamentelor noastre. Probă de persecuţie religiosă.

 

Ce să mai spun?... Mi'ar trebui zile întregi ca să înşir aci închipuitele probe de persecuţie religiosă, prin care alianţa israelită au căutat a depinge neamul Român ca un neam netolerant, barbar, bun de şters dupe fața pământului.

 

Iată însă un document de o mare însemnătate care se găsește în dosarele Congresului de la Berlin, un pasagiu din rechisitorul presentat acelui congres de alianţa israelită, rechisitor care negreşit a servit de bază prescripţiilor ce ne privesc în tratatul încheiat în capitala Germaniei.

 

Veţi vedea până unde a mers lipsa de lealitate, îndrăsnela calomniei şi ura israelită în contra noastră.

 

Ascultaţi: «În România situaţia israeliţilor, foarte numeroşi, este încă grozavă! De doui ani ei sunt jertfa celei mai crude persecuţii... Mai în fiecare an Europa este uimită la povestirea răscoalelor, uciderilor, prăzilor şi isgonirilor en masse, de care evreii sunt victime».

 

Auziţi, D-lor senatori? Răscoale, ucideri, prăzi!... Ar crede cineva că aude vorbind de Maroco, sau de Spania pe timpul lui Torquemada... Alianţa a găsit de bonne guerre a pune pe seama României de astă-zi cruzimele suferite aiurea de evrei în secolii trecuţi prin ţările cele mai civilisate.

 

Dar să citim mai departe : «La aceste violenţe s'a adăogat en masse persecuţia legală cu un şir de legi ce esclud pe jidani de la toate întrebuinţările, de la toate carierele liberale, de la toate funcţiunile publice, şi de la numerosele ramuri comerciale, împiedecând până şi eserciţiul cultului religios, şi cătând prin toate mijloacele putinciose a'i  reduce la miserie şi a'i degrada».

 

Aţi auzit? Noi împedecăm eserciţiul cultului religios, şi cu toate aceste ţara e plină de sinagoge!.. Noi îi reducem la miserie, şi cu toate acestea comerciul întreg şi industria, şi avutul monetar sunt în mânele lor! Noi îi degradăm, când se degradă ei însuşi prin fanatismul lor, şi prin degradatorele lor năravuri. Cum găsiţi veracitatea acusărilor, şi ce nume se cuvine procedeului israelit?

 

Mai departe: «În zadar Puterile garante, rezemându-se pe articolu 46 din Convenţia de la Paris care acordă israeliţilor drepturi civile cel puţin, reclamau în contra acestei politici funeste şi barbare .. . România a rămas fără milă pentru israeliţi. . . etc. etc.»

 

Auziţi cum evreii ne înjură, cum ne califică de barbari chiar într'un act oficial menit a fi supus sub ochii Congresului.

 

 

 

Iată prevederile acelei Convenţiuni din 19 August 1858, prevederi pe cari noi ne-am fi abţinut de a le esecuta :

 

«Art. 46. Moldovenii şi Valahii, de toate riturile creștine se vor bucura de-o-potrivă de drepturi politice. Aceste drepturi' se vor putea acorda şi altor culte prin disposiţii legislative, etc. etc.»  

 

„Se vor putea acorda” nu vrea să zică „se vor acorda”; nu are un înţeles obligatoriu pentru Români. Cu toate aceste, asemenea disposiţii legislative s'au înscris în codul civil din 1864. Care evrei însă a voit să profite de ele ? Nici unul!. . .

 

Pentru ce? Pentru că evreii, afară de un prea mic număr, nu ţin la naţionalizarea română, nu ţin la drepturi politice; ei ţin numai la drepturi civile, adică la dreptul de a cumpăra pământuri, rămânând tot sub sujeţiunea streină. Ei ţin la ştergerea art. 7 din Constituţiune, pentru ca o dată puşi pe aceiaşi linie cu ceialţi străini din ţară, să profite de dreptul de a deveni proprietari de imobile rurale, şi să ajungă astfel la scopul lor de a deveni stăpânii acestei ţări.

 

Iată, D-lor, cum Alianţa a esploatat cu profit câmpul murdar al calomniei, şi Europa, indusă în erore, a crezut'o, dar! A crezut'o Europa luminată ! ...

 

Noi am despreţuit aceste clevetiri zilnice răspândite prin foile de publicitate; am comis greşala de a nu ne apăra la timp dinaintea opiniei publice, şi de a răspunde la niște acusări falşe ce ascundeau un scop perfid, arătând la rândul nostru adevărul. Şi acest adevăr este că nu noi, Românii, suntem persecutorii, ci noi suntem persecutaţi; nu noi comitem crima persecuţiei religioase în contra evreilor, ci evreii comit crima unei persecuţii complexe în contra noastră, persecuţie şi religiosă, şi economică, şi naţională.

 

Am neglijat de a desfăşura în ochii Europei tabloul îngrozitor al năvălirei sistematice şi demoralisatoare a evreilor, unii isgoniţi din Austria şi din Rusia, pentru purtările lor nelegale, şi cei mai mulţi trămişi la noi din ordinul Alianţei israelite. Am neglijat de a pune în privirea lumei lungul isvod de locuitori aduşi la sapă de lemn, şi de familii, o dată avute şi astăzi căzute în sărăcie, prin unealta infamă a usurei şi prin hrăpirea nesăţiosă a evreului ce esploatează mai cu seamă Moldova. Am neglijat de a publica în foile europene durerosul şi înspăimântătorul martirolog a nenorociţilor Români otrăviţi de evrei prin beuturi falsificate.

 

Spirtul, apa de foc, vărsat de Americani în gura sălbaticilor, a contribuit a distruge mai mult poporaţia indigenă de cât armele de foc. Rachiul otrăvit vîndut de evrei prin satele noastre are aceiaşi ţintă şi produce acelaşi efect. Demoralisarea, secarea puterilor, tâmpirea şi moartea!

 

Acesta este adevărul adevărat! iar nu câte-va incidente isolate şi foarte rari cari sunt de domeniul poliţiei corecţionale şi pe care Alianţa israelită le grupeză cu multă dibăcie pentru ca să compue din ele un tablou de persecuţie religiosă.

 

Privească Europa nepărtinitore starea prosperă a celor ce se zic persecutaţi de noi, în comparaţie cu starea de quasi-miserie a celor ce sunt acusaţi de a fi persecutori, şi declare în conștiinţă din care parte este persecuţie!

 

Esplice Europa învăţată acest fenomen unic şi straniu în istoria omenirei: Cum persecutatul se bucură de toate libertăţile religiose şi comerciale, cum poate el circula şi a se aşeza unde'i place! Cum poate clădi burguri şi ridica sinagoge, şi fonda jurnale, şi avea întruniri publice fără nici o împedicare, fără nici un control din partea guvernului! Şi cum, pe de altă parte, persecutatorul să fie supus la tote sarcinile Statului, să fie esploatat până la măduvă de cel pretins persecutat, şi în loc să prospere, să se îmbogăţească în paguba persecutatului, din contra, el, stăpân în ţara lui, să scadă, să ajungă la marginea miseriei şi în fine să tindă a dispare sub valurile năvălitore a celor persecutaţi de el.

 

Fac apel la Europa luminată, fac apel chiar la acei israeliţi cărora simţul de echitate şi de lealitate nu le este străin, să declare din care parte este persecuţie!

 

Dar se va găsi poate un filantrop, om de Stat, economist politic care ar zice că persecutorul român e leneş, şi persecutatul evreu e harnic; că românul trebue să dea pas evreului, fiind unul inert şi cel-alt activ. La această stranie aserţiune, voiu respunde acelui economist-politic atât de aspru în privinţa românului, şi atât de generos în privirea evreului, îi voiu răspunde invitându'l să'şi arunce ochii pe câmpiele ţărei şi să vadă cine muncește sub arşiţa soarelui în lunile de vară? Cine, cu sudoarea lui, scote roada pământului pentru ca economistul-politic să aibă cu ce trăi în lux, şi pentru ca evreul persecutat să aibă ce esploata fără muncă?

 

Românul e leneş? Da!... El e leneş la câștiguri ilicite, şi această lene'1 onorează, căci e o calitate, o probă de conștiinţă.

 

În fine, esplice Europa luminată un alt fenomen: Cum se face că evreii din ţările în care se bucură de toate drepturile cetăţenești, fug de acele ţări, se lepădă de acele drepturi, şi vin cu sutele de mii să se arunce în ghiarele persecuţiei române? Cum se face că în timp de 20 de ani numărul acelor nenorociţi persecutaţi a crescut de la 80.000 până peste 400.000?

 

Iată un tablou îngrozitor de creștere a numărului acestei populaţiuni năvălitore.

 

Recensementul din 1859 arată pentru populaţiunea României următoarele cifre:

 

4.299.000 creştini .... Populaţiune totală 4.434.000 suflete. 

135.000 jidani.

 

Mişcarea populaţiunei, adică sporirea prin escesul nașterilor asupra  morţilor, după documentele statistice, ne dă, până la 1872, următoarele cifre:

4.586.500 creștini... Populaţiune totală în 1872: 4.846.500 suflete

 260.000 jidani.

 

Pe basa aceleiaşi creșteri, populaţiunea pentru sfîrşitul anului 1879, se poate admite astfel :

4.759.500 creștini .... Populaţiune totală în 1879: 5.095.300 suflete.

335.800 jidani.

 

Cifra de 335.800 jidani, în 1879, este prea mică: 1. pentru că punctul de plecare, adică recensământul din 1879, este greşit în mai puţin; al 2-lea, pentru că nimic nu este mai greu de cât înregistrarea esactă a nașterilor şi morţilor la evrei (mai ales de la 1859 până la 1870); şi al 3-lea pentru că în acea cifră nu se coprinde escesul imigraţiunei evreești, asupra emigraţiunei, în intervalul de la 1872 - 1879. Aşa fiind, cifra în genere admisă, de 400.000 evrei astăzi în fiinţă, se poate privi ca adevărată şi mai degrabă ca un minimum.

 

Din cifrele mai sus espuse resultă că, pe când populaţiunea creştină în 20 ani, de la 1859 la 1879, a sporit cu 470.000 suflete, adică cu a 9-a parte, populaţiunea evreească în acelaş interval a crescut cu 200.800 suflete, adică cu de 2 şi jumătate ori, întreaga populaţiune evreescă ! !

 

  1. Moseau de Ionnes, arată tabloul următor :

 Svedia şi Norvegia, 450 jidani, adică 1 la 7.500 locuitori. 

Anglia, 12.000 jidani, adică 1 la 1.750 locuitori; 

Elveţia, 1.970 jidani, adică 1 la 1.100 locuitori; 

Prusia, 135.000 jidani, adică 1 la 800 locuitori; 

Francia, 60.000 jidani, adică 1 la 600 locuitori; 

Italia, 38.000 jidani, adică 1 la 500 locuitori; 

Danemarca, 6.000 jidani, adică 1 la 330 locuitori; 

Grecia, 7.000 jidani, adică 1 la 140 locuitori; 

Germania, 150.000 jidani, adică 1 la 90 locuitori; 

Belgia şi Olanda, 80.000 jidani, adică 1 la 72 locuitori; 

Austria, 453.000 jidani, adică 1 la 60 locuitori; 

Rusia, 658.000 jidani, adică 1 la 58 locuitori; 

Turcia, 380.000 jidani, adică 1 la 26 locuitori. 

 Noi putem adăoga :  

România, 400.000 jidani, adică 1 la 13 locuitori.

 

 

 

Prin urmare, România are relativ o populaţiune evreească de 2 ori mai mare de cât Statul din Europa care conţine relativ mai mulţi jidani, adică de cât Turcia, şi de 600 de ori mai mare de cât Svedia, care conţine cea mai mică populaţie evreească.

 

Luând numai Statele cu cele mai mari cifre absolute de evrei, vedem că în :

Rusia, jidanii constituă a 110-a parte din populaţia totală; 
Austria, jidanii constituă a 79-a parte din populaţia totală; 
Germania, jidanii constituă a 144-a parte din populaţia totală; 
Belgia, jidanii constituă a 112-a parte din populaţia totală; 
Francia, jidanii constituă a 600-a parte din populaţia totală; 
Italia, jidanii constituă a 700-a parte din populaţia totală; 
România, jidanii constituă a 13-a parte! 

Mare atragere are pentru neamul israelit această persecuţie!... Mare, dulce, se vede, de-vreme ce toţi alergă la dânsa ca la un gheşeft plin de mari foloase.

 

Bine-voiască dar Europa a înţelege odată pentru tot-d'a-una că, precum în secolii trecuţi evreii persecutaţi pentru causă de religie în Francia, Englitera, Germania, Italia, Spania şi Portugalia, găseau un adăpost în ţara Română, tot asemenea şi în zilele noastre evreii nepersecutaţi astăzi în acele ţări civilisate, aleargă iar la noi, şi astă dată cu sutele de mii, însă nu pentru ca să fie persecutaţi de Români, dar pentru ca să aibă şi ei, la rîndul lor, pe lume rolul de persecutori şi să persecute pe acei ce le dau ospitalitate... Cifrele au o elocuenţă neînvinsă!

 

Încă o dată, iată adeveriri! Şi însă Europa a crezut şi crede din contra, atât de dibaciu a fost surprinsă confienţa sa, atât a fost de activ, de influent, de neîmpăcat, de victorios, sistemul clevetirei aplicat în contra noastră de Alianţa israelită!

 

Aici stăm şi ne întrebăm cu mirare: cum niște omeni atât de eminenţi ca acei ce compun comitetul Alianţei israelite, s'au înjosit a se servi de o armă atât de degrădătore? Căci nimic nu'i mai infamant pe lume ca rolul de calomniator... şi ne place a crede că însuşi acei omeni au fost induşi în erore de către niște fanatici şi de rea credinţă corespondenţi din ţară. Astfel, pe baza raporturilor mincinose ce primiau, au indus şi ei în eroare pe supremii legislatori ai Congresului de la Berlin.

 

Prin urmare, România este astăzi victima unei erori isvorîtă dintr'uă infamă calomnie.

Ce efect a avut asupra soartei noastre acea erore? Un efect desastros, cinic, umilitor şi stigmatisător pentru naţia Română!

 

Europa, indignată de tabloul atâtor cruzimi, atâtor nelegiuiri, atâtor pretinse acte de barbarie comise de noi asupra nenorociţilor evrei, ne-a condamnat fără a ne asculta. Europa, convinsă că suntem un popor netolerant, fanatic, barbar şi persecutor, ne-a pus pe acelaş rând cu sălbaticii din Africa, au găsit că facem pată în secolul XIX, în acest secol de lumină, şi că merităm o penalitate.

 

Europa deci a decis a nu recunoaște independenţa noastră, până mai întâiu nu vom pune capăt barbariei noastre, până nu vom înceta de a schingiui pe evrei, până ce, în fine, nu vom acorda acestora drepturi civile şi politice.

 

Iată situaţia esactă în care ne aflăm: un popor acusat, condamnat fără judecată în presenţa altui popor calomniator şi năvălitor!

 

Indignarea Europei a fost atât de mare, în cât nu'i a permis de a lua în consideraţie:

  1. Că independenţa noastră ne-am recâştigat'o înşine, cu arma în mână, cu preţul sângelui nostru, că independenţa noastră este un fapt desăvârşit -un fait accompli- şi recunoscut de marii Atleţi ai ultimului răsboiu; de împăratul Alexandru şi de Sultanul, fostul nostru suzeran; că independenţa noastră nu ne-a fost acordată de pomană de către alţii, dar că acea glorioasă pomană ne-am făcut'o noi înşine, prin vrednicia noastră.
  2. Că în calitate de beligeranţi învingători, nu învinşi, am meritat a fi scutiţi de ori-ce condiţii umilitore într'un tratat de pace încheiat în urma răsboiului la care am luat o parte gloriosă.
  3. Că tratatul de la San-Stephano, care-le nu a fost abrogat în întregul său, proclamase independenţa noastră.
  4. Că dreptul internaţional positiv nu obligă pe o naţie care n'a fost representată la un Congres, a se supune obligaţiilor impuse ei de acel Congres, atunci mai cu samă când ea este învingătore iar nu învinsă.

 

Meşter prestidigitator a fost dar Alianţa israelită, dacă a reuşit a introduce prin surprindere în tratatul de la Berlin o cestiune cu totul străină răsboiului oriental, cestiunea israelita, şi tot prin surprindere ţintește a se resolva această cestiune în Parlamentele Române.

 

Elocuent advocat a fost Alianţa israelita dacă aţâţând indignarea Europei în contra noastră, a aprins'o în aşa grad încât Europa să ne condamne pe noi, Românii, a plăti pacea Orientului cu o bucată din pământul nostru, cu Basarabia; să ne condamne tot-o-dată a plăti recunoașterea independenţei noastre cu sacrificarea dreptului nostru suveran de legiferare; să ne condamne, în fine, a da drepturi la sute de mii de străini isgoniţi de aiurea, adăpostiţi între noi ca duşmani făţarnici.

 

Europa avea alte cestiuni de regulat în Congres, cestiuni mult mai importante pentru ea, precum de exemplu, aceea a interdicţiei înscrisă în Constituţia noastră în privirea colonisărei cu neamuri străine (art. 3). Cum s'ar putea împăca dar ştergerea art. 7 cu menţinerea art. 3, când cel dantâiu impune colonisarea evreească, şi cel d'al doilea oprește ori-ce colonisare. Să aibă evreii mai multe avantage de cât Francezii, Germanii, Italienii? etc.

 

În zadar marele cancelar al imperiului Rusesc, prinţul Gorceakof, cel mai autorisat a spune adevărul în chestia israelită, în zadar s'au ridicat în contra prescripţiilor din art. 44, arătând marea deosebire ce esistă între evreii occidentali şi acei din orient, declarând chiar, că aceştia sunt un pericol pentru popoarele de dincoace de Carpaţi, glasul său n'a fost ascultat, căci trebuia să fim noi pedepsiţi pentru fără de legile noastre de popor barbar, netolerant şi persecutor!

De acolo au isvorît art. 44!

 

Şi iată-ne dar stigmatisaţi în ochii lumei pe temeiul unor simple calomnii!

Stigmatisaţi! Căci art. 44 coprinde în prescripţiile sale un subînţeles stigmatisator.

 

Cine este înferat cu această denumire insultătore ? Noi! Poporul Român ! Noi care, cu tot dreptul, putem revendica titlul de poporul cel mai liberal, cel mai emancipator din toate poporele lumei moderne !

 

Noi, netoleranţi! Noi care n'am avut nici o-dată un Ghetto în oraşele noastre, şi care ne-am deschis fruntariele la refugiul tutulor acelor nenorociţi evrei persecutaţi, despreţuiţi, schingiuiţi în Francia, Germania, Italia, Spania etc.

 

Noi, barbari! Noi care am emancipat Vecinii la anul 1749, pe când Creștinii erau servi în cele-alte State occidentale.

 

Noi, barbari! Noi care, în timp de 30 de ani numai, am desrobit ţiganii, lovind astfel un drept feodal şi secular, fără lupte, fără vărsare de sânge ca pe aiurea, ci din contra cu cea mai creştinescă compătimire.

 

Am emancipat Românii clăcaşi, desfiinţând boerescul, şi ridicând pe servii noştri la rangul de cetăţenie, făcându'i chiar proprietari printr'o singură trăsătură de condeiu, şi aceasta fără lupte, fără vărsare de sânge ca aiurea, ci din contra cu entusiasmul cel mai viu. Desfiinţarea unui drept feodal şi secular, care ţinea pe fraţii noştri sub jug, au fost cea mai frumoasă sărbătore naţională.

 

Am dat drepturi politice Armenilor stabiliţi în ţară de 400 de ani, omeni liniștiţi, muncitori, şi iubitori de patria lor.

 

Am făcut încă mai mult, noi, cei barbari, noi cei stigmatisaţi; am trecut Dunărea ca să contribuim la emanciparea unui neam străin nouă, la desrobirea Bulgarilor!

 

Noi suntem barbari, noi am meritat această insultă a doua zi după ce, în lauda lumei, ne-am afirmat valorea sub zidurile Plevnei, după ce ne-am probat toleranţa într'un şir neîntrerupt de secoli?

 

Şi cine a luat iniţiativa în Congres pentru ca să ne arunce pe frunte acesta crudă insultă!... Naţiile de acelaşi sânge cu noi!

 

Francia! Acea ţară generoasă şi emancipatrice; Francia, atât de simpatică nouă, căria datorim convenţia de la Paris, în sînul căria noi, Românii, mergem cu preferinţă de aproape o jumătate de secol, spre a ne deprinde a fi liberali şi emancipatori. Francia, a căria nenorociri au găsit un răsunet atât de profund în inimile noastre!

 

Francia lui Francois I-iu care, după bătălia de la Pavia, au strigat cu o nobleţă cavalerescă: „Tout est perdu, fors l'honneur!”

 

Atât de puternică au fost influenţa calomniei vărsată asupra mostră de Israeliţi, şi erorea isvorîtă din acea sorginte necurată!

 

Italia!... Care a declarat cu mândrie în parlamentul ei, că e sora României! Italia eroului rege Victor Emanoil, şi a marelui cetăţen Cavur, doi giganţi cari au fundat unitare şi independinţa Italiei fără a sacrifica onorul ei. Italia ne-au aruncat insultă! Sora a stigmatisat pe soră!

 

Atât de desnaturătore au fost influenţa calomniei vărsată asupra noastră, şi erorea isvorîtă din acea sorgintă necurată!

 

Turcia singură, către care noi ne-am purtat duşmănește, s'a grăbit a reunoaște independinţa noastră, fără condiţii, cu lealitate, şi ast-fel au recâştigat simpatiile noastre.

 

Cu Turcia am avut o socotelă seculară de încheiat. Am încheiat'o sub zidurile Plevnei, şi am rupt legăturile noastre de vasalitate, rămânând în legături de amicie... Am scăpat de un suzeran care se feria de a ne da porunci, respectând autonomia noastră, şi - straniu capriciu al sortei! - astă-zi ne găsim față cu cinci alţi suzerani cari, rezemându-se pe o erore, ne edictează legi şi penalităţi.

 

Ce am câştigat în schimb? Ce ne folosește independinţa dacă suntem constrînşi a inaugura aceasta independinţă cu un act de supunere... de servilitate dechizată sub denumirea de deferență?

 

D-lor Senatori!. În presenţa unei situaţii atât de anormale, ce avem de făcut? Care trebue să fie atitudinea noastră? Avem a ne pătrunde de caracterul sacru al mandatului nostru, şi fermi, şi decişi, avem să spunem, cu curagiu precum şi cu deferință, Puterilor semnatare tratatului de la Berlin:  

«Am fost calomniaţi în ochii voştri, calomniaţi într'un grad astfel că dintr'un popor liberal şi emancipator ce sîntem, am ajuns a fi consideraţi de voi ca un popor netolerant, barbar şi persecutor. Această calomnie a isbutit a naște în spiritele voastre o indignare, care v'a dictat art. 44 din tratatul de la Berlin.  

Acel art. 44, prin condiţia pusă recunoașterei independinţei noastre, coprinde un blam nemeritat de noi, o insultă care lovește demnitatea noastră română.

 

Deci, de cât recunoașterea unei independinţe pătată cu umilire, mai bine o nerecunoaștere ce o scutește de stigmat.

 

Calomnia a fost perfidă,  indignarea neîntemeiată,  penalitatea nedreptă!

 

Noi, Românii, cu tot respectul datorit marelor Puteri a le Europei civilisate, dar tot-odată cu toată demnitatea ce aparţine de drept unui popor prin sine independent, venim să facem apel la mărinimia voastră şi la simţimîntul vostru de echitate pentru ca să constataţi adevărul, şi prin urmare să nu subordonaţi recunoașterea independenţei României unei clause ce atacă dreptul ei suveran de legiferare, şi toate fibrele onorului său.

 

Lăsaţi-ne proprii noastre iniţiative, liberului nostru arbitru pentru a regula chestia Israelită într'un mod conform cu principiile civilisaţiei moderne, ce le-am aplicat cu generositate către alţii, şi cu interesele noastre economice şi naţionale, precum din libera noastră iniţiativă am urmat în privirea Românilor, odinioră servi, a Ţiganilor odinioră sclavi, a Armenilor şi a Bulgarilor.

 

Recunoașteţi independinţa noastră pur şi simplu, pentru ca să nu rămâe nici umbră de blam, nici un vestigiu de stigmat pe fruntea României, şi ast-fel promitem a face schimbare în unele disposiţii ale Constituţii noastre.

 

La caz contrariu... o declarăm cu cea mai profundă regretare, datoria noastră de Senatori, chemaţi a păzi Constituţia noastră, ear nu a o sfâşia într'un moment de surprindere; chiamaţi a păstra neatinsă demnitatea naţională, ne vom vedea obligaţi de conștiinţa noastră a amâna până la un timp mai fericit revisuirea Constituţiei.

 

Această declarare o facem fără nici un spirit de sfidare, dar chiar sub forma unei rugăciuni adresată de noi acelor mari Puteri, care știu a ţinea sus drapelul demnităţei lor, şi care ne vor permite a urma esemplul lor, pentru ca ast-fel să fim demni de a lua locul nostru alăture cu ele.»  

 

 

 

Nu mă îndoesc că toţi D-nii senatori, precum şi toată ţara, resimt nedreptatea şi insulta amară ce ni s'a făcut din causa unei simple erori provocată dintr'o calomnie; însă se vor găsi negreşit unii dintre colegii mei, cari conduşi de un spirit de prudenţă cam esagerată, îmi vor face întâmpinări:

 

Unul va zice poate că Europa, luând odată o decisiune în privirea noastră, nu ar putea să revie asupra ei; prin urmare refusul nostru de a ne supune verdictului său ar fi din parte-ne o desfidare imprudentă.

 

Voiu răspunde că ar fi să nesocotim spiritul de echitatea Puterilor civilisate, dacă am crede că, recunoscând erorea în care au fost induse asupra noastră, s'ar înteţi a menţinea o clausă pedepsitore, nemeritată, în tratatul de la Berlin; voiu adăogi că inculpatul ce'şi reclamă dreptatea nu desfide pe judele său, şi că a refusa stigmatul pe fruntea ţărei, a refusa sinuciderea neamului nostru, nu este un act de sfidare. Europa e prea luminată ca să pue în cumpănă amorul propriu al său de putere gigantică, cu dreptul sacru a unui mic popor ce a meritat tot-d'a-una bunăvoinţa ei.

 

Europa cunoaște că demnitatea unei naţii nu se măsoră pe numărul locuitorilor săi, precum onorul şi curagiul unui om nu se măsoară pe talia lui.

 

Altul va zice poate că s'ar uni cu părerea mea, dacă din dosul refusului nostru de a ne supune, am avea 300.000 de baionete.

 

Voiu răspunde că dreptul nostru e mai tare de cât 300.000 de baionete, cari, dacă le-am avea şi am vroi să facem întrebuinţare de ele, ne-am găsi în faţă cu 3.000.000 baionete ale Europei coalisate în contra noastră. Prin urmare, nu 300.000 de baionete ne-ar putea dicta datoria noastră de a feri fruntea ţărei noastre de insultă; dar dreptul nostru.

 

Altul va zice că art. 44 nu coprinde nici o intenţie de insultă în contra naţiei Române, ci numai o simplă condiţie de admitere în marea familie Europenă, precum de pildă condiţiile la care este ţinut a se supune ori-cine are dorinţa de a face parte dintre membrii unui club. Stranie întâmpinare! L'aşi întreba pe acel întâmpinător, dacă ar primi să intre într'o adunare, cu condiţia de a se sinucide mai întâiu, sau cel puţin cu condiţia de a trece printr'o umilire degradatore!

 

Altul va zice: că trebue să facem oare-care sacrificii, pentru ca să intrăm şi noi o-dată în marea familie Europenă. Voiu răspunde D-sale, întrebându'l dacă nu a remarcat, în unele familii, câte o rudă scăpătată, care are mai mult rolul şi aparenţa de slugă de cât acela de rudă, care e tolerată în salon sub condiţia de a nu se prevala de legăturile sale de rudenie cu stăpânii salonului; care e pus la masă în capătul mesei, şi dacă sunt mai mulţi meseni, sau meseni importanţi, e trămis să prânzescă jos, cu ceilalţi servitori.

 

Această posiţie, de rudă scăpătată şi umilită, eu nu o admit pentru România când e să intre în familia Europeană, şi'mi place a crede că fiecare dintre noi gândește ca şi mine: că România şi-a recâștigat titlurile sale de nobleţă pe câmpul răsboiului, că prin urmare are dreptul de a face intrarea sa în lume cu fruntea sus, iar nu de capul plecat.

 

Altul va zice: că în fine tot trebue să facem ceva în favorea evreilor, pentru ca să dăm o satisfacere Europei şi să ştergem din Constituţia noastră acel nenorocit art. 7, causa situaţiei noastre de astă-zi.

 

Da! Trebue să facem ceva, însă ce, şi cum, şi când? Iată întrebarea. Dacă Europa, apreciând actele noastre din ultimii 30 de ani, şi convingându-se prin acele acte, că suntem un popor liberal şi emancipator, ar fi recunoscut pur şi simplu independinţa noastră, câștigată de noi înşine, iar nu dată nouă pomană, şi dacă în urma acestei recunoașteri leale, ar fi cerut de la noi oficios ca să desfiinţăm stavila pusă în calea evreilor, noi Românii, cu generositatea şi simţul de gratitudine ce ne caracterisează, ne-am fi grăbit a face pentru israeliţi mai mult de cât vom putea face acum.

 

Lăsaţi la propria noastră iniţiativă, şi la liberul nostru arbitru, ne-am fi arătat mai liberali, mai marinimoşi în privirea evreilor decât acum când ne vedem loviţi în amorul propriu nostru naţional, în dreptul nostru suveran de legiferare, şi apăsaţi sub presiunea străină.

 

Alianţa israelită, prin nerăbdarea ei de a dobândi drepturi civile şi politice pentru coreligionarii săi, au indus Europa în erore, pentru ca Europa să esercite o presiune draconică asupra noastră.

 

Resultatul este că naţiunea română se simte ofensată, că România se simte ameninţată, că poporul este iritat într'un grad care poate să producă regretabile evenimente. Prin urmare, representanţii săi sunt ţinuţi a fi cu mare circonspecţie în atingerea Constituţiunei noastre. Și, pot zice, sunt obligaţi la o parcimonie prudentă în cestiunea de acordare de drepturi neamului israelit.

 

Iată resultatul nerăbdărei Alianţei israelite, nerăbdare legitimă, o recunosc, dar imprudentă şi nepolitică.

 

Eu însu-mi, care am reputaţia de evreofob, mă simt cu toate acestea destul de generos, pentru ca să găsesc că trebue să facem evreilor o condiţiune mai corectă în ţara noastră, dar când, şi cum, şi în ce condiţiuni?

 

Nu sub presiunea directă a art. 44, nu sub presiunea indirectă a alianţei israelite... Ci din liberul nostru arbitru de Stat independent!

 

Căci dacă am urma alminterea, dacă ne-am supune a trece sub furcele caudine acelui art. 44 - știţi cu ce ne-am alege?

 

Am afirma noi înşine acusările alianţei israelite şi am recunoaște starea de barbarie ce ni se aruncă în față, făcând un mea culpa ce ar rămâne ca o pată eternă pe paginele istoriei noastre naţionale.

 

Supunându-ne cu capul plecat penalităţei coprinsă în art. 44, am lua deprinderea supunerei, pe când alţii ar lua, vis-a-vis de noi, deprinderea poruncii şi, ca Stat independent, am ajunge la o stare mai tristă de cât acea din timpul Reglementului organic, când eram conduşi a la baguette de ordinele venite din Petersburg şi de firmanurile sosite din Stambul.

 

În fine, ne-am espune la cea mai tristă umilire: aceea de a datori recunoașterea independinţei noastre, nu sacrificiilor noastre, nu vitejiei noastre, nu Românului care şi-au vărsat sângele pe câmpiile Bulgariei... nu simţului de equitate a Europei, dar am datori-o în parte ... cui?... Alianţei israelită!... Asemenea prinţul nostru care au făcut campania ca şef  Suveran, în fruntea bravei sale armate, Prinţul Carol de Hohenzolern, nepotul marelui Împărat al Germaniei, şi Domn Românilor, el care şi-au câștigat titlul măreţ de Prinţ independent a la pointe de son epee, şi-ar datori acest titlu istoric, nu vitejiei sale, nu bărbăţiei soldatului Român . . . dar cui?... în parte alianţei israelite!

 

Ce ar zice dar ţara întreagă, dacă i-am crea o asemenea situaţiune în istorie? Ce ar zice Românul care s'a luptat voios pentru independenţa moşiei strămoşești?

 

Ţara şi-ar întorce ochii cu durere de la noi.

 

Românul ar zice: Nu-mi mai cereţi de azi înainte sângele meu, dacă acel sânge vărsat nu slujește de cât la trunchiarea ţărei şi la înjosirea demnităţei naţionale.

 

Pentru aceste considerente, când astă-zi România vine cu istoria sa în mână, pentru ca noi să înscriem, pe paginele sale, al nostru veto, eu unul rup pagina destinată pentru înscrierea umilirei ţărei, iar pe cealaltă pagină scriu cu inima mea: demnitatea şi salvarea ei!

 

Iată cuvintele pentru care susţin propunerea mea. Am zis!

 

PROPUNERE

În presenţa legitimei nemulţumiri şi marei agitaţiuni, produse în ţară prin art. 44 din tratatul de la Berlin, care lovește dreptul absolut de legiferare al ei; propun a nu se procede la revisuirea art. 7 din Constituţie, înainte ca România să fie lăsată la libera sa iniţiativă, şi la liberul său arbitru, în privirea ori-cărei modificări din Constituţia sa, conform dreptului său absolut de legiferare, conform intereselor sale economice şi naţionale, conform demnităţei sale de Stat independinte şi care, de secoli, este şi a fost de sine stătător.

 

(Semnat), V. Alecsandri

 

NOTA ISPRAVNICULUI. Despre Vasile Alecsandri nu s-a vorbit în spațiul public ca despre un antisemit. Nici despre Carol I, nici despre Kogălniceanu. Tot „antisemitismul” românesc al secolelor XIX și XX i s-a atribuit, ca vinovăție, lui Mihai Eminescu. Lucru perfect explicabil, căci amploarea și forța gândirii eminesciene prezintă, din punctul de vedere al antiromânilor de orice etnie, un risc major de contaminare pentru români. Și cum antisemitismul este o formă de demonizare ușor de instrumentat, eliminarea din spațiul public a lui Eminescu s-a încercat și pe această cale.

În realitate,  EMINESCU NU A FOST ANTISEMIT, ci doar un analist sever al psihologiei și atitudinii evreilor față de restul societății.

Pentru a analiza cât de întemeiată a fost acuzația de ANTISEMITISM atribuită lui Eminescu, consultați aceste texte eminesciene, cronologic anterioare discursului lui Alecsandri în Senatul României:

 

 

Vizualizări: 37

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor