altmarius

cultură şi spiritualitate

Achizitii 2013 in colectia altmarius [1(40)] - Glenn Miller - seria Mari cantareti de jazz vol. 5

Mari cântăreţi de jazz şi blues


Mari Cântăreţi de Jazz şi blues 
■ 17 ianuarie 2013 ■ Volumul 5 ■ Glenn Miller

“Nu vreau să fiu regele swingului  și nici orice altceva. Aș prefera  ca faima mea să fie faptul că am una dintre cele mai bune orchestre.” (Glenn Miller)

La zeci de ani după moartea sa neașteptată și prematură în timpul celui 
de al Doilea Război Mondial, Glenn Miller este considerat și astăzi 
unul dintre principalele personaje-cult ale muzicii. Totuși, criticii se 
mai întreabă și acum cât jazz există efectiv în înregistrările sale. Muzica lui era axată, în general, pe aranjamente concise și stricte, care lăsau puțin spațiu pentru improvizație. Mai mult, Miller folosea frecvent un clarinet acordat cu o octavă peste cele trei saxofoane tenor și includea în repertoriu un amestec de părți instrumentale și de părți vocale, precum și un număr mare de melodii noi. Succesul lui Miller s-a datorat firii sale intuitive: a simplificat aranjamentele, ca muzica să fie mai atrăgătoare pentru dansatori, ghicind dorința publicului și dându-i exact ce își dorea. Drept rezultat a obținut multe transmisiuni la radio și un succes comercial uriaș, cu apariții live și cu vânzări record care au depășit cu mult cele mai optimiste așteptări ale lui. Cu toate că actorul Jimmy Stewart l-a înfățișat ca pe un bandleader jovial și imperturbabil în filmul The Glenn Miller Story, cântărețul avea faima unui personaj oarecum rigid, cu totul măcinat  de succesul grupului  său – cu orice preț.  S-a demonstrat însă a fi unul dintre cei mai abili oameni de afaceri care a condus vreodată o orchestră de jazz; el a urmat vechea axiomă din show business: “Dă publicului ce își dorește și va alerga spre tine”. 

Editura Litera

40 pagini text

CD

 

Vizualizări: 49

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor