altmarius

cultură şi spiritualitate


S-au împlinit anul acesta o sută de ani de lamoartea lui Constantin Grigoriu (14 februarie 1914), prilej cu care „Historia” recuperează destinul fondatorului primului ansamblu stabil de operetă din ţara noastră, Compania Lirică Română; şi cel care a ştiut, ca nimeni altul, să descopere şi promoveze tinere talente, aşa cum au fost Nicolae Leonard, Velimir Maximilian, Nae Ciucurette, Florica Florescu, Elena Teodorescu Leonard (Mavrodin), Gogu Carussy şi mulţi alţii. Născut la 11 mai 1866, la Iaşi, Grigoriu şi-a început activitatea ca tenor în trupa Operei de la Bucureşti; s-a stins din viaţă 48 de ani mai târziu, lăsând în urmă realizările companiei de operetă şi sumedenie de regrete ale celor care l-au cunoscut: „Azi nu se mai găsesc directori ca Grigoriu”.

 

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în dulcele târg al Ieşilor, Gavril Muzicescu, conducătorul Corului Mitropolitan, descoperă un „ţânc” de numai 9 ani, cu voce frumoasă de altistă. Nu stă prea mult pe gânduri şi-l include imediat în grupul coriştilor; copilul se numea Constantin Grigoriu.

La îndemnul lui Muzicescu şi Gheorghe Dima, Grigoriu studiază şi absolvă Conservatorul de Muzică, mai apoi este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti ca tenor, la secţia operă, apărând în roluri mici din spectacolele: „Fata mamei Agnot” de Ch. Lecocq, „Voievodul ţiganilor” de Johann Strauss, „Hughenoţii”de Giacomo Mayerbeer, „Tannhäuser”de Wagner, dar şi în grădini de vară; în 1898, de pildă, Constantin Grigoriu se află la Grădina Cazino, alături de trupa de operetă condusă de Nicu Poenaru, avându-i parteneri de scenă pe actorii Ion Brezeanu, Petre Liciu, Lucreţia Brezeanu, Ion Montaureanu. Operetă a mai cântat şi în trupa lui Grigore Gabrielescu, pe când acesta fondase o trupă la Teatrul Craiova.

 

Cenzurat de prim-ministrul Dimitrie Sturdza

În paralel cu activitatea de tenor, Grigoriu cochetează şi cu arta scrisului, aşa că îl întâlnim ca autor dramatic prin feeria „Zâna Carpaţilor” şi comedia în trei acte „Don’Vagmistru”[1], care va cunoaşte un real succes datorită magistralei interpretări pe care a dat-o Vasile Toneanu ţiganului gornist Cărăbuş, iar Iancu Petrescu vagmistrului Trăsnilă.Este preocupat de educaţia copiilor prin teatru, scriind Teatrul de familie, volum care cuprinde mici scenete pentru şcolari. Mai scrie şi un act alegoric,„Visul României”, pentru serbarea de 10 Mai, organizată la Ateneu de către corpul didactic bucureştean. „Visul României” a declanşat însă un scandal teribil din cauza cenzurii aplicate de către însuşi şeful guvernului de atunci, Dimitrie Sturdza.

Grigoriu a fost un patriot, care a luptat cu arma sa: promovarea culturii româneşti. A fost profesor de muzică la Institutul Pompilian, proprietar de tipografie, inspector muzical în Ministerul Instrucţiunii Publice, inspector al teatrelor săteşti; a scris şi în publicaţiile vremii; a luptat pentru răspândirea muzicii noastre populare şi pentru înfiinţarea în Regat a reuniunilor corale, activând în cadrul Societăţii Tinerimea Română; a făcut parte din grupul celor care au susţinut organizarea unui congres latin la Roma, recitând acolo „Santinela la Dunăre”, aleasă special pentru ca publicul să afle că poporul român îşi are originea latină (poezia era tradusă în limba italiană); a condus coruri bisericeşti; a organizat turnee artistice în toată ţara; a mers la Chişinău, când teritoriul Basarabiei nu aparţinea României, făcând propagandă culturală românească. Pe toate le-a onorat cu seriozitate şi devotament. Dar cel mai important lucru pe care l-a înfăptuit a fost întemeierea la Bucureşti a unui ansamblu permanent de operetă, Compania Lirică Română.

 

Compania Lirică Română „Constantin Grigoriu”

Opereta nu şi-a putut face simţită prezenţa în peisajul artei spectacolului de la Bucureşti până când nu şi-a găsit un sediu, cât de cât stabil, şi un om care să o promoveze cu adevărat. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, teatrul de operetă era prezentat de trupele străine. Încercări de fondare a unui ansamblu de operetă mai fuseseră făcute de câţiva artişti, aşa cum au fost Alexandru P. Marinescu, Nicu Poenaru, Grigore Gabrielescu, însă strădaniile lor nu au dat rezultatele dorite.

Constantin Grigoriu înţelege că opereta poate să se impună în circuitul artei spectacolului numai prin existenţa unei trupe profesioniste. Fără să pregete, strânge în jurul său un grup de artişti cărora le prezintă proiectul său de înfiinţare unui ansamblu de operetă stabil. La 20 aprilie 1904, Grigoriu înaintează Direcţiei Generale a Teatrelor din România cererea de a i se aproba susţinerea de spectacole de operă, operetă şi comedie în Grădina Oteteleşanu şi pe alte scene din Bucureşti şi ţară. Repetiţiile încep sub directa lui supraveghere, iar gurile rele lansează deja glume pe seama noului ansamblu artistic, căruia nu-i prevăd viaţă lungă.

Compania Lirică Română, cum avea să se numească, a debutat pe scena teatrului de vară de la Grădina Oteteleşanu la 23 iunie 1904, cu spectacolul „Prinţesa de Canari” pemuzica lui Charles Lecocq. Deşi fusese montat în decoruri şi costume atrăgătoare, spectacolul a fost totuşi un eşec, mai ales din cauza unor pasaje din text lipsite de sens. După două reprezentaţii a fost retras de pe afiş. Grigoriu nu dezarmează însă: cea de-a două premieră, „Vânt de primăvară” de Joseph Strauss, aduce companiei succesul de care avea nevoie. Reprezentaţiile susţinute pe scena Grădinii Oteteleşanu se încheie în luna septembrie, după care Grigoriu „desface” trupa, aşa cum îşi amintea Elena Teodorescu Mavrodi, şi revine pe aceeaşi scenă în vara anului 1905: „Prima stagiune de vară a Companiei Grigoriu, la Parcul Oteteleşanu: 23 iunie 1904, Prinţesa de Canari. În această stagiune s-a mai jucat Vânt de primăvară, Vagabonzii, Modelul, Boccacio, Curse-Grătare!, Voievodul ţiganilor, Fetiţe dulci. (...)În septembrie Grigoriu desface trupa. (...)În 20 septembrie 1905plecăm în turneu.(...)Pe atunci actorii călătoreau în vagoane de clasă şi stabileau în fiecare oraş câte o săptămâna, unde jucam, fireşte, 14-15 operete diferite. Astfel la Brăila şi Galaţi am stat câte o lună. În Iaşi 21 de zile. La Botoşani 15 zile, iar la Craiova tot o lună. (...)La Iaşi, de pildă, venirea noastră era considerată ca o adevărată sărbătoare. Cucoanele, încă din vremea, îşi pregăteau toalete pe care să le etaleze la premierele noastre. De aceea sălile pe atunci, erau ceea ce sunt cursele: adevărate galerii de modă. Însă Grigoriu desface trupa de Crăciun. Direcţia Companiei o preia Niculescu-Buzău împreună cu Leonard, care continuă până la 23 aprilie”[2].

Aşadar, la începuturi, Grigoriu nu-şi permitea să păstreze trupa şi pe timpul iernii. După încheierea sezonul de vară ar fi trebuit să închirieze o sală în care să rămână şi să joace şi pe perioada anotimului rece. Or, la acea vreme, în afară de sala Teatrului Naţional mai exista Teatrul Lyric al lui Leon Popescu, unde jucau, mai ales, trupele de teatru străine, şi Teatrul Modern din strada Doamnei. Singura cale de a păstra trupa era aceea de a întreprinde lungi turnee prin ţară, un adevărat maraton al promovării operetei în România, dar şi un efort deosebit pentru trupă. Sosirea acestui ansamblu numeros, de peste 120 de persoane, într-un oraş de provincie lua proporţii de eveniment. Doamnele îşi pregăteau toaletele de gală pentru că venea Grigoriu! Mai ştiau că nu vor fi dezamăgite de prestaţia artiştilor, pentru că toate reprezentaţiile erau jucate la fel ca pe scenele de la Bucureşti, adică în decorurile şi distribuţia de la premieră. Grigoriu nu pleca în turneu cu mai puţin de opt spectacole. Respectul faţă de spectatorul de provincie era acelaşi ca şi pentru cel bucureştean, căci, pe lângă câştig, artiştii înfăptuiau, de fapt, un lucru extrem de important: promovarea operetei în toate ţinuturile româneşti.

           

„Directorul Grigoriu era un om admirabil”

Pe lângă numeroasele sale calităţi, Constantin Grigoriu mai avea una, aceea de a descoperi talente. El este cel care îl va ridica pe culmile gloriei pe Nae Leonard, apoi actori ca Velimir Maximilian, Nae Ciucurette, Gogu Carussy au realizat roluri memorabile, pe care istoria teatrului le-a consemnat de-a lungul vremii. Florica Florescu, remarcabilă în roluri de subretă, fusese văzută la debutul ei de la Craiova, în „M-lle Nitouche”. Grigoriu, sosit în urbea olteană să închirieze sala teatrului pentru trupa sa, îi oferă fără să mai stea pe gânduri 600 lei pe lună numai să intre în ansamblul său. Leafa era enormă, se pare cu mult mai mult decât a unui ministru.

Mărturiile Floricăi Florescu confirmă acest fapt şi totodată lasă pentru posteritate imaginea omului şi artistului Grigoriu:„Dar nu numai leafa m-a ademenit. Mi-a pus aşa nişte condiţii frumoase, mi-a descris perspectivele şi mi-a arătat un suflet de om de teatru cum n-am mai întâlnit. Văzusem în el, şi timpul cât am fost angajata lui nu m-a dezminţit, idealul omului de teatru. (...)Un conducător ideal. Directorul Grigoriu era un om admirabil. Am convingerea că dacă trăia şi azi, opereta ar fi trăit în ţara noastră. Încuraja elementele tinere, le dădea prilej să se releve şi, ceea ce e mai important, căuta să le descopere. Şi în special acest lucru trebuie operetei: tinereţea. Era de o cinste exemplară Grigoriu şi recunoscător actorului care muncea. Mi-aduc aminte că de câte ori se îmbolnăvea o artistă şi trebuia să-i dublez rolul, mă ruga atât de frumos şi punea atâta pasiune în pledoaria lui, că mă convingea. Numai vorbesc de cadourile şi generozitatea cu care ne copleşea. Azi nu se mai găsesc directori ca Grigoriu. Am fost vreme de 13 ani angajata lui. Nimeni şi nimic nu m-ar fi clintit de lângă el. Dar într-o zi s-a dus...”[3]

 

„Ceasuri întregi ascultam întâmplările extraordinare sau aventurile lui în lumea teatrului”

Dincolo de dragostea lui pentru cultură şi arta lirică, Grigoriu era o fire generoasă, prietenoasă şi plină de înţelegere pentru semenii săi. Avea o casă la Albeşti, în Prahova, unde, în luna de concediu, putea veni oricare dintre membrii trupei sale. Nu a concediat niciodată vreun artist al companiei pe care o fondase. Grija pentru artiştii trupei nu este o vorbă-n vânt. Grigoriu a înţeles necesitatea creării unei trupe stabile; de altfel, a şi fost primul director care şi-a plătit angajaţii pe timpul întregului an. De aceea amintirile despre el sunt luminoase şi dublate de regrete. Nataliţa Pavelescu, vedetă de teatru de revistă în anii interbelici, povesteşte într-un interviu din ziarul „Rampa” despre omul Grigoriu, văzut prin ochii de copilă: „Maestrul Grigoriu, întemeietorul operetei române, era un bun prieten al tatălui meu. Venea adeseori la via noastră unde-şi petrecea timpul povestind sau cântând, aşa cum numai el ştia să cânte pe butucul viei, între prieteni. Ceasuri întregi ascultam, numai urechi, întâmplările extraordinare sau aventurile lui în lumea teatrului, pe care le colora cu un umor inepuizabil şi inimitabil. Şi când povestirile ajungeau la o cotitură unde urechile mele de fată nu trebuiau să asculte, maestrul, solemn, îmi făcea un gest discret de evacuare, căruia mă supuneam fără să crâcnesc. (...) Odată, maestrul m-a văzut cântând şi dansând şi nu s-a putut stăpâni să nu-mi spună că am talent”[4].           

Puţină lume ştie că Grigoriu a fost bunicul regizorului Vlad Mugur: „Eu mă trag din miezul verii; m-am născut în noaptea elfilor şi a solstiţiului de vară, în ziua de 22 iunie 1927, în acelaşi an, lună, zi şi oră în care s-a născut prietena mea bună cu care am debutat, Ileana Predescu. [...] Din ce mă mai trag? Mă mai trag şi dintr-o şedinţă de spiritism a discipolilor lui Haşdeu. Bunicului meu – Constantin Grigoriu, tenor, întemeietorul şi directorul Operetei române – i s-a spus, în acea şedinţă de spiritism, că va avea o fiică ce va naşte un copil în care se va reîncarna chiar el. Şi i s-a mai spus că, într-o altă existenţă, a fost un bandit în Italia, care şi-a omorât soţia, apoi un scriitor din Pléiade, pe nume Agrippa d'Aubigné. Copilul fiind eu, înseamnă că în mine s-au reîncarnat un bandit din Italia, care şi-a omorât soţia, scriitorul Agrippa d'Aubigné din Pléiade şi bunicul meu. Poate şi de aici am fost pedepsit sau, mai bine zis, binecuvântat să fiu un nomad în viaţa de acum”[5].

 

Foto: V.Maximilian, Gogu Carussy si Nae Ciucurette

 

 

 

 


[1]„Don’Vagmistru” de Constatin Grigoriu este o comedie cazonă, scrisă pe la 1887 iniţial sub numele de „Culisele cazarmei”. Piesa era de actualitate, punea problema bătăii în armată, tratamentul sălbatic aplicat de superiori gradelor inferioare. Premiera absolută a avut loc la 28 decembrie 1896.

 

[2]Nicuşor Constantinescu, „Cu Elena Mavrodi despre ea şi despre alţii”, în „Rampa”, 1926.

[3]Nicuşor Constantinescu, „Cu Florica Florescu despre ea şi despre alţii”, în „Rampa”, anul XIII, nr. 3226, 22 octombrie 1928.

[4]Nataliţa, Pavelescu, în „Rampa” , anul XI, nr. 4029, 29 iunie 1931.

[5]Florica Ichim, La vorbă cu Vlad Mugur, Bucureşti, Editura Teatrul Azi Fundaţia Camil Petrescu, 2000.


Vizualizări: 38

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

188 state (ultimul: Saint-Lucia)

Numar de steaguri: 251

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 54

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

25 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15. GALERIILE CISMIGIU

http://www.galeriile-cismigiu.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27. GHID VIDEO TURISTIC

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/default.as

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. FILME DOCUMENTARE

http://www.filmedocumentare.com/filme-a-z/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. ISTORIA ROMANIEI

http://istoriaromaniei.com/wp/

32. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

33. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

36. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor