altmarius

cultură şi spiritualitate

În 1933, apărea la Leipzig, sub semnătura fotografului Kurt Hielscher, albumul fotografic “România”, un album fascinant care avea să captureze atmosfera anilorinterbelici așa cum puține albume asemănătoare au făcut-o.

Hielscher a relatat într-un cuvânt înainte cum a ajuns să realizeze acest album: “În anul 1931, am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspete în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia, Țările Nordice etc. În ajunul călătoriei mele un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: „De ce să-ți pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?” Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară…”

Tot Hielscher avea să continue: “Dar pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări binecuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului: praful civilizației care înăbușe orice viață plină de coloare. Unele sate au și fost învăluite; norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și coloarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni. Așa își pierde treptat, un popor cu simț artistic, străvechea sa înfățișare. De aceea am dat în aceste fotografii atâta importanță vieții populare în dauna peisajului. Mi se pare că aș putea salva astfel prin cartea mea, pentru timpurile viitoare, ceea ce încet și continuu este sortit pieririi. Fie ca o soartă prielnică să păstreze încă mult timp poporul acestor munți, văi și câmpii, în frumusețea și spontaneitatea sa.”

Sursa: http://www.muzeuldefotografie.ro/ ; http://www.artatraditionala.ro/ ;

Din satul plin de viață de-altădată

M-am săturat de-atâtea evoluții
Durerea moșilor de bun rămas
Aș vrea-napoi odorul cu tradiții
Cuvântul sfânt rostit fără de glas.

Aș vrea-napoi iubirea și plăcerea
Fiorul dulce-al clipelor cerești
Și cinstea, demnitatea și tăcerea
Ce-au fost cândva averi împărătești.

Sătul de fiare și prostii moderne
Aș vrea iar lumea simplă de demult
În liniștea frunzarului ce-și cerne
Cântarea fericirii, cer prea mult?

E prea mult, oare, prispa cu-nserarea
Povești soptite-n taină în pridvor
Magii din spuma lumii cu-ntomnarea
Un susur cald, adânc, liniștitor,

Din satul plin de viață de-altădată
În care ne-am trăit cândva iubirea
Ce a plecat pe drum îngândurată
Să-și caute prin vremuri fericirea.
Bordan

Poartă din Giulești

Poartă din Negrești

Vizualizări: 54

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

191 state (ultimul: Mozambic)

Numar de steaguri: 255

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 51

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor