altmarius

cultură şi spiritualitate



Fotografii aeriene

http://www.povestisasesti.com 

În zona Unterwald, cum o numesc sașii, adică fâșia dintre Orăștie, Sibiu, râul Mureș și Carpați, există două cetăți deosebite prin faptul că nu sunt biserici fortificate, ci cetăți ridicate de greavii locali: Câlnic și Gârbova, ambele construite în sec. al XIII-lea.

Așezarea de la Gârbova/Urwegen a fost întemeiată de sași, iar cetatea a fost înălțată în centrul localității de către greavul Herbord de Wrbow în a doua parte a secolului al XIII-lea. Reședința nobiliară era fortificată cu un zid care delimita o incintă circulară și dispunea de un donjon romanic. În secolul al XV-lea cetatea a intrat în proprietatea comunității. Donjonul romanic a fost transformat în turn-clopotniță, i s-a adăugat o nouă incintă fortificată și a fost construit un turn de poartă cu două etaje, cunoscut ca „turnul slăninilor”. Intrarea în fortificaţie se face printr-un tunel aflat sub turnul de poartă.

De la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, cetatea a suferit mai multe pierderi, a fost refăcută de localnici, împreună cu biserica alăturată, apoi din nou asediată și refăcută. Peste nivelurile acoperite cu bolţi ale turnului s-a construit în 1879 platforma clopotelor, iar acoperişul iniţial a fost înlocuit cu actualul acoperiş ascuţit, flancat de patru turnuleţe de colţ. Turnul donjon a fost recent restaurat și inaugurat în iunie 2014.

?????????????????????????????????????????????????????????????????

Bazilica romanică de pe deal

Pe dealul ce străjuiește satul pe latura de est se mai păstrează ruinele bazilicii romanice ridicată pe la 1280 de coloniștii sași. Construită în stilul romanic târziu, bazilica avea trei nave, absidă semicirculară și turn încastrat în latura de vest a navei centrale. În secolul XV corul semicircular de factură romanică a fost înlocuit cu un cor gotic, pentagonal. Probabil, tot de atunci, o incintă de ziduri de formă ovală asigura fortificarea fostei bazilici romanice. Bazilica a mai suferit completări la planimetrie în secolul XVIII, inclusiv la altarul poligonal. La interior, altarul baroc este datat 1747, iar orga 1894.

O placă din biserica de pe deal este singura urmă care mai amintește de legenda miresei din Gârbovao poveste emblematică a locului.

?????????????

??????????????????????????

 

Fotografii:  © Mihaela Kloos-Ilea, povești săsești.

Vizualizări: 100

Răspunde la Aceasta

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor