altmarius

cultură şi spiritualitate

Sigismund, regele Ungariei, acordă libertatea credinței locuitorilor din Țara Românească (1419)

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2016/05/30/sigismund-rege...

Documentul original în slavonă

Documentul original în slavonă

Traducerea românească din sec. XVIII (textul mai jos)

Traducerea românească din sec. XVIII (textul mai jos)

„Eu Înpăratul Râmului am zis cu limba mea să dea această carte:

Eu carele sânt Jicmond, din mila lui Dumnezeu înpărat al Râmului, și crai unguresc, și Dalmației, și cehilor, și neamților, și altor țări, și multor domnii Domnu. Dintru a mea bună voință și vreare, aceasta am făcut și am dat, tuturor lăcuitorilor din pământul Ungrovlahiei, care iaste Basarabiia, pentru a lor rugăciune, rugându-ni-să printr-a lor credincios popa Agathon, cum că mănăstirile lor, și toate besearicile și călugări, și preoți, și toți oameni carii viețuiesc într-acel pământ, să-și ție legea lor, și să petreacă în credința lor, iar noao cu dreptate să ne slujească. Aceasta le-am dat cu a mea credință, și cu toți care de mine țin și cred în sfânta noastră Coroană, și cei cari după noi va fi, precum nici eu însumi, nici nimenea dintr-ai noștri, să nu fie volnici a le sta înpotrivă, pentru credința lor, și pentru legea lor, ci să fie volnici a petrece întru ceia ce sânt și întru ceia ce până acum au petrecut, întru aceiași și până în veac să petreacă.

Și s-au dat această carte, în Oradiia Mare, Sept. 29, din nașterea lui Hristos ani 1420 [calculat greșit de grămătic], iar de când sânt crai unguresc ani 32, și de când sânt înpărat Râmului ani 10.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României

Vizualizări: 36

Răspunde la Aceasta

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor