Lucia Sturdza-Bulandra

[altmarius]

Descendenta unei familii princiare de renume, a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o. În seara debutului, a primit o telegramă de la bunica ei, prin care îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte: "Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène" ("Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău"). Lucia Sturdza-Bulandra n-a ascultat porunca.

Debutul, în piesa într-un act Primul Bal, a dramaturgului francez atunci în vogă, Édouard Pailleron, la 1 octombrie 1898, i-a arătat nevoia stringentă de o pregătire adecvată. La Conservatorul Aristizzei Romanescu a studiat, după cum afirma chiar ea, tot ceea ce avea legătură cu arta dramatică şi a urmărit jocul marilor actori români şi străini. De la actorii ruşi a învăţat ce înseamnă dăruirea şi identificarea, iar de la italianul Ermette Novelli „a înţeles marele rost al jocului actorului”.

Pe 18 septembrie 1911 a avut loc premiera filmului Amor Fatal, unde a jucat alături de Tony Bulandra cu care, după câteva luni, s-a căsătorit. În 1914 a înfiinţat, împreună cu soţul ei ş.a., Teatrul Regina Maria. Acesta, schimbându-şi mereu componenţii la conducere, în cele din urmă se va stabiliza sub sigla Companiei Bulandra – Maximilian – Storin, cu sediul în Piaţa Senatului. În cadrul acestei asociaţii, Lucia Sturdza-Bulandra – deşi singura femeie – avea cuvântul cel mai greu; autoritară, severă şi exigentă, cu o putere de muncă uimitoare. Au întocmit un repertoriu valoros, au atras regizori şi actori de prestigiu, în frunte cu Maria Ventura de la Comedia Franceză din Paris.

Ca actriţă, juca seară de seară, regiza spectacole, făcea turnee, citea, studia piese, discuta cu autori, propunea colaboratori şi în egală măsură hotăra angajările tinerilor după criterii strict personale. În paralel a fost şi profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde timp de 30 de ani a format generaţii întregi de actori, printre care se numără Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Mihai Popescu, Fory Etterle, Niki Atanasiu, Al. Giugaru, Nineta Gusti ş.a.

După război, când a traversat o perioadă grea – destrămarea companiei (1941), moartea soţului (1943) –, este numită în 1947 la conducerea Teatrului Municipal. Invitaţia venită din partea regimului comunist de a înfiinţa acest teatru a însemnat pentru ea o renaştere, o revenire la viaţă. Rolurile sale de referinţă au fost „Maria Stuart”, „dna Warren”, „Mamouret”, „dna Alving”, „Vassa Jeleznova”, „Regina Margot”, „Anna Karenina”, „Sapho”, „Maman Colibri”, „Nebuna din Chaillot”, „Doamna Clara” etc.

A scris Actorul şi arta dramatică, Amintiri şi a tradus numeroase piese din limbile franceză, italiană, germană şi engleză. Primeşte mai multe distincţii, cum ar fi Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa II, Vulturul alb (iugoslav), Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului. La vârsta de 88 de ani a căzut pe scară, iarna, şi a murit.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.

 

[Virginia Stanciu]

,, Publicăm în premieră, integral, zguduitoarea Scrisoare deschisă adresată de cel care a fost Gaby Michailescu (1910 – 2008), cel mai important impresar al României, actriţei şi regizoarei Lucia Sturdza Bulandra.
Textul de mai jos a fost făcut public în 1933, la aniversarea Luciei Sturdza Bulandra. Doi ani mai târziu el va fi tipărit într-o formă prescurtată în volumul „Culise şi reflectoare“, carte cu care Gaby Michailescu a debutat.
Textul a produs un scandal uriaş în epocă autorităţile fiind nevoite să oprească difuzarea volumului ce, din 1935, nu a mai fost reeditat.
Astăzi revista noastră publică integral această scrisoare deschisă împlinind astfel ultima dorinţă a autorului ei''.
Redacţia
SCRISOARE DESCHISĂ LUCIEI STURDZA BULANDRA
Cum să încep, Lucia Sturza Bulandra ?
Tot astfel mă întrebam înainte de-a porni primele cuvinte, ca să deschidă drum altora până la sufletul Marioarei Ventura.
Atunci, de emoţie.
Acum, de indignare.
De dezgust.
De scârbă.
Şi totuşi, trebuie. Ascultă deci:
Nu avea importantă că în interminabila-ţi viaţă n-ai reuşit nimic esenţial între reflectoare. Care să însemne chiot, răsturnare, lumină. Precum a ta camaradă Ventura.
Că pe fiecare proaspătă actriţă, sosită după băncile Conservatorului cu pumnul dragostei întins ţie, ai trezit-o din visarea tinereţii, întrebând-o dacă are amant bogat (condiţie esenţială pentru a fi angajată).
Că ţi-ai alăturat fără ezitare, asociate, actriţele tinere care s-au prostituat să-ţi aducă subvenţie.
Că ai făcut inumană diferenţă între tine şi angajaţi, tratându-i ca slugi, tu dezlegată cucoană de marele Davilla.
Că ai angajat orice femeiuşcă al cărui amant ţi-a cumpărat un număr de spectacole, plasând-o în fruntea afişului, înaintea actriţelor meritoase, obligându-le pe acestea să-i facă ansamblu.
Că…
Nu, n-avea importanţă.
Teatru Regina Maria exista.
Era esenţialul.
Compania teatrală care la un moment dat s-a confundat cu tine, rămăsese singură – chezăşie a teatrului românesc. Cei douăzeci şi ceva de ani ai săi, de-alungul cărora, trecând peste cele înşirate mai sus, ai risipit energie bărbătească, atârnau plini, jinduiţi de oamenii noştri de teatru care i-ar fi vrut lângă nume şi suflet (admiţând că îl au…)
Sigur, meschinăriile ţi-au fost trecute cu vederea.
Datorită energiei cheltuită aprig, ţinutei frumoase ce ai dat spectacolelor, tradiţiei teatrului, la formarea căreia ai robotit zi de zi ca pentru o zestre, tinerii visau încă din Conservator să-ţi fie angajaţi. Înaintea Naţionalului era pentru ei, teatrul Regina Maria.
Cam acelaşi lucru, în timpul din urmă, s-a întâmplat şi cu publicul.
Ultima stagiune stă mărturie.
Te lăfăiai înconjurată de dragostea tuturor, Lucia Sturza Bulandra. De stima recunoscătoare. Numele tău fiind sigur hărăzit unei cărţi, în care nimeni nu ar fi amintit că ai luat bani de la Puica Pauly ca s’o faci actriţă, pactizând mai târziu cu tinereţea altei angajate, tot pentru bani…
Şi în momentele când mai mult ca oricând trebuie să recunoşti că buchetul admiraţiei ţi-se întindea neprecupeţit din toate părţile, când stagiunea care începea, se anunţa mai vitregă ca cele dinainte, când toţi nu mai aşteptam decât spectacolele îngrijite, excepţionale, comparativ cu ale celorlalte scene, cu care ne obişnuise-i, ai înţeles criminal să înmormântezi teatrul legat de numele tău, de însăşi viaţa ta.
Da, Lucia Sturza Bulandra, din ziua când ai confundat pe un vânzător de ţucale (Bereşteanu) cu Davilla – ce impietate! – încredinţându-i sipetul cu aurul celor douăzeci şi trei de ani, teatrul Regina Maria nu mai există.
Scuturând blestemat şi inconştient pomul doldora, fructele au picat şi azi plutesc în oalele de noapte ce ţi-a adus – pandant al comoarei încredinţate, Bereşteanu.
Este înfiorător ce ai făcut, Lucia Sturza Bulandra!
Refuz să cred că ţi-a fost frică de concurenţă.
Acelaşi domn a condus şi anul trecut prima noastră scenă, iar cel de al treilea teatru al intruşilor Steinbach – Bereşteanu, era anunţat a fi de avantgardă, cu… tânărul Bulfinski şi juna Filotti.
Refuz să cred că a fost un act de demenţă, deşi ar putea fi calificat ca atare.
Refuz să cred că n-ai avut ce mânca, fiind în situaţia bravilor actori care au respins suta de lei întinsă de trustul care a înghiţit tot ce ai făcut o viaţă întreagă tu şi ai tăi asociaţi.
Împreună cu mine toţi actorii, chiar şi acei ce au activat altădată sub conducerea ta, toţi viitorii actori, lumea care a aflat că ai devenit sluga Scitei, este departe de a mai crede în tine.
Ei nu au crezut că ai putea fi complicea lui Steinbach şi Bereşteanu.
Ei nu te-au vrut colegă cu Tina Bereşteanu. Şi eşti.
Ei te-au ştiut cucoană şi te-ai dovedit slugă.
Ei îţi păstrau cu încredere numele şi energia camaradereşte lângă ale lor, pentru umila lor viaţă şi tu ai lovit în plin această existenţă tânără, chinuită.
Dovedindu-te totodată, cucuveaua sinistră care ţi-ai ţipat prelung în bezna ramolismentului, propriu-ţi sfârşit.
Şi pentru a încheia:
De-o parte, Ventura.
De alta tu, Lucia Sturza-Bereşteanu.
Pentru ea, toate omagiile româneşti. File grele, păstrate la loc de cinste, în cartea de aur a teatrului nostru.
Pentru tine… Mi-e scârbă.
Gaby MICHAILESCU