Interviu cu Pascal Bruckner

[English page]

Unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi, Pascal Bruckner, a revenit în România. El s-a întâlnit cu admiratorii la lansarea celui mai nou roman al său, „Fiul cel bun”. Este o carte despre figura dominantă a tatălui său, un antisemit fanatic şi un soţ violent, căruia autorul nu a vrut să-i semene niciodată, după cum mărturiseşte. O carte care i-a adus lui Pascal Bruckner împăcarea cu propriul trecut, iar cititorilor - un tulburător roman-confesiune.

„Fiul cel bun” este un roman al originilor, în care Pascal Bruckner dezvăluie secrete ale propriei familii.

„Tata era un tiran, un antisemit feroce. Părinţii ne transmit multe, dar mai ales defectele lor”

Ana Iorga, Digi24: Când eraţi copil, nu vă doreaţi să fiţi ca tatăl dumneavoastră. Ce relaţie aveaţi cu el?

Pascal Bruckner: Cu tata aveam o relaţie tensionată, să spunem. Ambivalentă, exasperantă. Era insuportabil, dar în acelaşi timp putea fi şarmant, inteligent, cultivat. Dar era un tiran. Cum era un antisemit feroce, eu m-am identificat cu obiectul dezgustului său şi am încercat toată viaţa să nu mă port ca el. Părinţii ne transmit multe lucruri, dar mai ales defectele lor.

A.I: Scriind despre tatăl dumneavoastră, aţi făcut cercetări despre întreaga familie.

Pascal Bruckner: E important să ştim de unde venim. După această carte am aflat că am o mulţime de veri despre care nu ştiam şi care mi-au scris. E ca şi cum ai scormoni un cimitir. Uneori descoperi şerpi sub pietre, alteori afli povestea unei întregi generaţii.

Pascal Bruckner se simte deja ca la el acasă în România, unde a venit în mai multe rânduri ca să îşi întâlnească cititorii.

A.I.: Veniţi des în România. Prima dată aţi fost în 1989. Astăzi, cum regăsiţi România?

Pascal Bruckner: Vechiul regim era încă foarte prezent. Cel mai mult m-a frapat teama - oamenilor le era frică să vorbească (...) şi după moartea lui Ceauşescu. Astăzi, după 25 de ani, este de nerecunoscut. Este o ţară care şi-a luat destinul în mâini din nou.

***

Fiul cel bun

Puţini scriitori au curajul să îşi dezvăluie secretele personale. Pascal Bruckner o face în paginile acestui roman-confesiune.

În fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, fiul cel bun se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic.

Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna. Va fi studentul lui Jankélévitch şi al lui Barthes, cel mai bun prieten al lui Alain Finkielkraut; considerat ca făcând parte dintre intelectualii evrei cu care se identifică fără a fi evreu, va iubi femei cu rădăcini îndepărtate, va fi un tată iubitor şi un scriitor de succes.

Fiul cel bun este un adevărat "roman al originilor", în care Pascal Bruckner relatează aventura sa personală şi intelectuală, oferind totodată cheia întregii sale opere.

Actorul principal e un nazist patetic, un ecologist fanatic, un căpcăun coleric, lângă care Pascal va rămâne întotdeauna fiul cel bun. Fiindcă dincolo de dispreţ şi de furie, acest roman este o mărturisire despre o iubire imposibilă, un monument închinat fricii şi iertării. (Le Figaro)

Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este romancier şi eseist, o figură emblematică a intelectualităţii franceze. La Editura Trei au apărut toate romanele sale: Casa îngerilor, Luni de fiere, Hoţii de frumuseţe, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?, Iubirea faţă de aproapele, Căpcăunii anonimi, Copilul divin, Palatul chelfănelii, Iubito, eu mă micşorez!..., Păzea, se-ntoarce Moş Crăciun!, Paria; la fel, volumele de eseuri Noua dezordine amoroasă, Fanaticii apocalipsei, Paradoxul iubirii, Căsătoria din dragoste, Euforia perpetuă, Mizeria prosperităţii, Tirania penitenţei. Eseu despre masochismul occidental.