"Mezinul din Moromeţii eram eu, nu Marin". Interviu cu Alexandru Preda, fratele marelui scriitor
Autor: ŞTEFAN MITROI
6 decembrie 2011
Alexandru (Sae) Preda, singurul frate al lui Marin Preda care se mai află în viaţă, vorbeşte într-un interviu acordat în exclusivitate Jurnalului Naţional despre Moromeţii, despre Siliştea Gumeşti şi salcâmii copilăriei, despre relaţia cu marele scriitor. Paradoxal, deşi dintre toţi fraţii săi se înţelegea cel mai bine cu Marin Preda, Sae Preda nu apare în Moromeţii. Şi asta pentru că, spune el, Marin Preda îşi asumase în roman poziţia de mezin al familiei, deşi nu era. Mezinul era el, Sae Preda, acelaşi care i-a dat "gratis" spre folosinţă în roman celebra expresie "pe ce te bazezi?". Un lucru la fel de puţin ştiut este că, elev fiind, Marin Preda a scris un roman, intitulat "Fereastra", pe care Sae Preda l-a citit în manuscris, dar care s-a pierdut.
A mai citit şi "Viaţa ca o pradă" în manuscris, şi atunci i-a reproşat lui Marin Preda că nu a băgat nici "o fustă în roman". Continuă să creadă că e ceva necurat în moartea fratelui său şi este mâhnit că nu se face lumină. "Marin avea nişte lovituri la cap foarte ciudate. A fost cu siguranţă ceva necurat la mijloc. Mulţi scriitori îl adulau. Erau însă şi alţii care îl urau", spune Sae Preda. Mai este mâhnit că la Siliştea Gumeşti casa e în paragină, în loc să fie muzeu, aceasta revenindu-i după moartea părinţilor unuia dintre fraţi, Gheorghe (n.r. – Achim din Moromeţii).
Vocea care mi-a răspuns la telefon părea să vină direct din Poiana lui Iocan. Mi-a zis cu asprime: Domnule, te cunosc, eşti teleormănean de-al meu, dar nu dau nici un interviu! La al doilea telefon s-a mai îmbunat. A treia oară, m-a întrebat când vin, ca să iasă undeva, în oraş, să mă aştepte. I-am spus că nu e nevoie, întrucât ştiu bine Bacăul. Adevărul e că nu prea-l ştiu, fapt care nu m-a împiedicat să găsesc totuşi destul de repede adresa căutată. Singurul frate al lui Marin Preda care se mai află în viaţă mă aştepta. Mi-am dat seama de asta după graba cu care a deschis uşa. Am înţeles, mai apoi că, fiind născut în Teleorman, venirea mea îi amintea de lumea copilăriei sale. De fapt, Sae Preda mă aştepta nu atât pe mine, cât un semn de acasă. Se vedea că-i e dor. Nu mi-a spus-o niciodată. Dar am simţit lucrul acesta pe toată durata discuţiei noastre.
● Jurnalul Naţional: Când aţi fost ultima oară la Siliştea Gumeşti?
● Alexandru (Sae) Preda: Prin 2001. De atunci n-am mai fost nici în Bucureşti. Din motive de sănătate. M-au cam lăsat şi ochii, şi picioarele. Când eram în putere mă duceam în fiecare an.
● Cum vi s-a părut satul? Vă mai cunoşteau oamenii? Dumneavoastră îi mai cunoşteaţi pe ei?
● Mai cunoşteam, dar puţini. Cei care mă mai cunoşteau pe mine erau tot aşa, puţini. Vorbesc însă des cu nepotu-meu, Gigi Baltaga, fiul Ilincăi, care locuieşte în Alexandria. El îmi spune ce mai e prin sat. Chiar recent am aflat că mai trăiesc trei dintre colegii mei de şcoală. Ştii ce mi s-a părut ciudat când am fost în sat?
● Ce?
● Când eram copil, casele mi se păreau foarte mari, ca să constat peste ani că sunt de fapt foarte mici.
● Şi salcâmii?
● Ce e cu ei?
● Mai erau salcâmii în sat?
● Mai erau, dar nu atât de mulţi ca pe vremuri.
● Seamănă lumea copilăriei dumneavoastră cu lumea din Moromeţii?
● Absolut! Sunt identice.
● Când aţi citit prima oară Moromeţii? Ce aţi simţit când aţi citit-o?
● Imediat după ce a apărut. Mi-a trimis-o Marin cu autograf. Era o copertă cu chipul tatălui nostru, îmbrăcat într-o flanelă, cu mâinile în buzunare, după tutun.
● Ce zicea dumnealui, tatăl dumneavoastră, adică Ilie Moromete, despre faptul că elevii învăţau despre el la şcoală?
● Nu ştiu când a intrat Marin în manuale. Cred că tata murise între timp, iar mama nu ştia carte.
● Au apucat amândoi apariţia Moromeţilor.
● Asta, da! Tata nu comenta succesul cărţii, dar se vedea pe el că este bucuros.
● Dar oamenii din sat ce ziceau despre asta?
● În ’42, eu am plecat din sat la şcoală, în Bucureşti. Din Bucureşti m-a dus vântul la Oradea, pe urmă, la Iaşi, iar în final, aici, la Bacău. Mergeam la un an acasă, nu şedeam mult, că n-aveam timp. Aşa că n-am purtat discuţii cu oamenii despre cărţile lui Marin. De auzit, am auzit, însă. Îmi spunea soră-mea Ilinca. Unora nu prea le convenea. Mureau de invidie, ca să nu spun de ciudă.
● Dar Marin ce zicea despre ce ziceau oamenii?
● Îi înţelegea pe unii oameni că nu pricep. Chiar a avut o discuţie cu o învăţătoare, soţia lui Ionel Teodorescu. Apare în roman o idilă între ea şi popa din sat. Dumneaei s-a supărat foc. Marin i-a explicat că este o mare diferenţă între viaţa reală şi literatură. Altfel, s-a înţeles bine cu oamenii Marin. A avut câţiva colegi de şcoală cu care a păstrat tot timpul legătura.
● V-a vizitat vreodată aici, la Bacău?
● M-a vizitat de două ori.
● Dumneavoastră îl vizitaţi pe el la Bucureşti? Ce făceaţi când vă întâlneaţi? Despre ce vorbeaţi?
● Stăteam câte o săptămână la el. Mergeam la Mogoşoaia, la teatru. El m-a dus pentru prima oară la un program de cabaret, la Barul Melody de lângă Patria. Mai erau cu noi Eugen Jebeleanu, Paul Georgescu şi alţii.
● Dintre toţi fraţii, dumneavoastră aţi avut cea mai apropiată relaţie cu el. Cu toate acestea, sunteţi singurul care nu apare în Moromeţii.
● Dar nu ştii de ce!
● Păi asta vreau să aflu.
● Dacă vreau să-ţi spun.
● Şi vreţi?
● Uite că vreau! În Moromeţii el îşi asumă rolul de mezin al familiei, dar în realitate mezinul eram eu. Aşa că e de înţeles să n-am loc în carte. Pot zice însă că Niculae mă reprezintă puţin şi pe mine.
● Marin Preda râdea rar. Dar atunci când o făcea îi contamina şi pe alţii. Cum era însă când plângea? L-aţi văzut vreodată plângând?
● Niciodată! Poate că în intimitatea lui plângea. Supărat l-am văzut. A avut un şoc când s-a despărţit de Aurora Cornu, dar a trecut până la urmă peste asta.
● V-aţi certat vreodată cu el?
● Da, de două ori. Prima dată era venit în vacanţă de la Abrud. Le ceruse la şcoală să facă fiecare elev câte un ierbar. Eu i-am zis, văzându-i ierbarul, că nu l-a făcut el. Marin, care era cu patru ani mai mare ca mine, mi-a cârpit două palme. A doua oară s-a întâmplat în Bucureşti. El locuia pe Dionisie Lupu. Era însurat cu Eta, care era foarte gomoasă. Eu dădusem telefon că sosesc la ei, dar am venit cu alt tren. Am rugat-o înainte de plecare pe centralista de la sfatul popular regional să-i anunţe de schimbarea orei. S-a supărat Eta. S-a supărat şi Marin un pic. M-am supărat şi eu. Vreun an de zile n-am mai vorbit. M-a sunat el şi mi-a spus: mă, da mult mai ţii tu supărarea.
● Şi ce i-aţi răspuns?
● Uite că se mai întâmplă, asta i-am răspuns.
● Era fratele dumneavostră un om bogat?
● Se fabula că avea bani mulţi, dar nu avea. Cumpărase o casă pentru cei doi băieţi ai săi, după publicarea "Delirului". Tot ce câştiga era pentru aceştia. Avea, când a murit, vreo două sute de mii de lei pe numele băieţilor. Se poate spune că la tirajul cărţilor sale era un om mai degrabă sărac, în timp ce alţii, care nu numai că nu scriseseră, dar nici măcar nu citiseră o carte, aveau milioane!
● Credeţi că există ceva legat de Marin Preda ce nu se ştie?
● Poate faptul că primul roman pe care l-a scris s-a pierdut. Era elev când l-a scris. Se chema "Fereastra". Mi l-a dat să-l citesc în manuscris.
● I-aţi citit şi alte cărţi înainte de a fi publicate?
● Sigur. "Viaţa ca o pradă", de exemplu. I-am şi spus, băi, Marine, nu e nici o fustă pe aici, nu e în regulă! Păi mă mănâncă asta dacă bag vreo fustă, a zie el, referindu-se la nevastă-sa. Până la urmă a băgat.
● Se spune că dumneavoastră sunteţi autorul expresiei "pe ce te bazezi?". E adevărat?
● Da. Asta era când şedea cu Nadia Strugaru, pe Aviator Popişteanu. Discutam tot felul de chestii. Pe ce te bazezi? îl contram eu. Lui i-a plăcut şi-a preluat expresia. Gratis. Au mai fost şi altele. Şi expresii, şi idei.
● Faptul că sunteţi fratele lui Marin Preda v-a fost de ajutor în viaţă?
● Nu m-am folosit de lucrul acesta. N-am sărit niciodată cu gura să spun: ştiţi, eu sunt fratele lui Marin Preda!
● De ce?
● Ca ce chilipir?
● Continuaţi să credeţi că moartea fratelui dumneavoastră n-a fost tocmai curată?
● Bineînţeles! E un mister total. Sunt foarte mâhnit că nu se elucidează. Marin avea nişte lovituri la cap foarte ciudate. A fost cu siguranţă ceva necurat la mijloc. Mulţi scriitori îl adulau. Erau însă şi alţii care îl urau.
● Sunteţi mulţumit de felul în care îi este cinstită memoria?
● Acum, după revoluţie, nu! S-au găsit câţiva nemernici care să-i împroaşte numele cu noroi. Mi-e şi silă să le pomenesc numele.
● Ce se aude cu casa din Siliştea Gumeşti? De ce nu este acolo un muzeu?
● Marin, Ilinca şi cu mine am făcut o mare greşeală. După moartea tatei, trebuia să dezbatem succesiunea. Am semnat toţi trei că renunţăm la partea noastră de moştenire. Proprietar deplin al casei a devenit Gheorghe.
● Adică, Achim din "Moromeţii".
● Exact! El şi nevastă-sa n-au avut copii. Au înfiat o fată. După moartea lor, casa i-a revenit acesteia. Nu locuieşte în ea, dar nici n-a vrut s-o vând când cei de la judeţ s-au oferit s-o cumpere, ca s-o transforme în muzeu. A zis că nu-i convine preţul. Casa e acum în paragină.
● Trist, foarte trist! Revoltător chiar!
● Asta e, din păcate, situaţia.
● Domnule Alexandru Preda, pe de-o parte, sunteţi fratele scriitorului Marin Preda, pe de alta, tatăl scriitorului Sorin Preda. Cum vă simţiţi în această calitate?
● Mă simt bine, cum altfel? Dar nu sunt numai ei doi, mai e şi nepoată-mea, fata lui Sorin, Violeta Preda, care este şi ea scriitoare.
● Ce credeţi despre literatura română de azi? Citiţi ce se mai scrie?
● Nu prea mai citesc. Nu mă mai ajută ochii.
● Dar despre lumea în care trăim?
● Pe ea o mai… citesc. E un amestec de nebuni şi de oameni cumsecade. Am ieşit din comunism şi n-am ştiut încotro s-o luăm. Nu ştim nici acuma!
Primul roman
Aleaxandru Preda a dezvăluit un lucru care nu se ştie despre Marin Preda. "Poate faptul că primul roman pe care l-a scris s-a pierdut. Era elev când l-a scris. Se chema «Fereastra». Mi l-a dat să-l citesc în manuscris", îşi aminteşte el. Nu este însă singura carte scrisă de fratele lui citită înainte de a fi publicată. "«Viaţa ca o pradă», de exemplu. I-am şi spus, băi, Marine, nu e nici o fustă pe aici, nu e în regulă! Păi mă mănâncă asta dacă bag vreo fustă, a zie el, referindu-se la nevastă-sa. Până la urmă a băgat", povesteşte fratele lui Marin Preda.
O familie de scriitori
Alexandru Preda este, pe de-o parte, fratele scriitorului Marin Preda, iar pe de alta, tatăl scriitorului Sorin Preda. Întrebat cum se simte în această calitate, el a răspuns: "Mă simt bine, cum altfel? Dar nu sunt numai ei doi, mai e şi nepoată-mea, fata lui Sorin, Violeta Preda, care este şi ea scriitoare". Dacă literatura română de azi nu o citeşte că nu-l mai ajută ochii, lumea în care trăim, da. "E un amestec de nebuni şi de oameni cumsecade. Am ieşit din comunism şi n-am ştiut încotro s-o luăm. Nu ştim nici acuma!", conchide el.
"Pe ce te bazezi?"
Întrebat dacă e adevărat că este autorul expresiei "pe ce te bazezi?", Alexandru Preda a răspuns: "Da. Asta era când şedea cu Nadia Strugaru, pe Aviator Popişteanu. Discutam tot felul de chestii. Pe ce te bazezi? îl contram eu. Lui i-a plăcut şi-a preluat expresia. Gratis. Au mai fost şi altele. Şi expresii, şi idei". El mai spune că nu s-a folosit de faptul că e fratele lui Marin Preda despre a cărui moarte crede că n-a fost tocmai curată. "E un mister total. Sunt foarte mâhnit că nu se elucidează. Marin avea nişte lovituri la cap foarte ciudate. A fost cu siguranţă ceva necurat la mijloc. Mulţi scriitori îl adulau. Erau însă şi alţii care îl urau."
Casa în paragină
Despre casa din Siliştea Gumeşti, Alexandru Preda spune că "Marin, Ilinca şi cu mine am făcut o mare greşeală. După moartea tatei, trebuia să dezbatem succesiunea. Am semnat toţi trei că renunţăm la partea noastră de moştenire. Proprietar deplin al casei a devenit Gheorghe (n.r. – Achim din «Moromeţii»). El şi nevastă-sa au înfiat o fată. După moartea lor, casa i-a revenit acesteia. Nu locuieşte în ea, dar nici n-a vrut s-o vândă când cei de la judeţ s-au oferit s-o cumpere, ca s-o transforme în muzeu. A zis că nu-i convine preţul. Casa e acum în paragină".
A mai citit şi "Viaţa ca o pradă" în manuscris, şi atunci i-a reproşat lui Marin Preda că nu a băgat nici "o fustă în roman". Continuă să creadă că e ceva necurat în moartea fratelui său şi este mâhnit că nu se face lumină. "Marin avea nişte lovituri la cap foarte ciudate. A fost cu siguranţă ceva necurat la mijloc. Mulţi scriitori îl adulau. Erau însă şi alţii care îl urau", spune Sae Preda. Mai este mâhnit că la Siliştea Gumeşti casa e în paragină, în loc să fie muzeu, aceasta revenindu-i după moartea părinţilor unuia dintre fraţi, Gheorghe (n.r. – Achim din Moromeţii).
Vocea care mi-a răspuns la telefon părea să vină direct din Poiana lui Iocan. Mi-a zis cu asprime: Domnule, te cunosc, eşti teleormănean de-al meu, dar nu dau nici un interviu! La al doilea telefon s-a mai îmbunat. A treia oară, m-a întrebat când vin, ca să iasă undeva, în oraş, să mă aştepte. I-am spus că nu e nevoie, întrucât ştiu bine Bacăul. Adevărul e că nu prea-l ştiu, fapt care nu m-a împiedicat să găsesc totuşi destul de repede adresa căutată. Singurul frate al lui Marin Preda care se mai află în viaţă mă aştepta. Mi-am dat seama de asta după graba cu care a deschis uşa. Am înţeles, mai apoi că, fiind născut în Teleorman, venirea mea îi amintea de lumea copilăriei sale. De fapt, Sae Preda mă aştepta nu atât pe mine, cât un semn de acasă. Se vedea că-i e dor. Nu mi-a spus-o niciodată. Dar am simţit lucrul acesta pe toată durata discuţiei noastre.
● Jurnalul Naţional: Când aţi fost ultima oară la Siliştea Gumeşti?
● Alexandru (Sae) Preda: Prin 2001. De atunci n-am mai fost nici în Bucureşti. Din motive de sănătate. M-au cam lăsat şi ochii, şi picioarele. Când eram în putere mă duceam în fiecare an.
● Cum vi s-a părut satul? Vă mai cunoşteau oamenii? Dumneavoastră îi mai cunoşteaţi pe ei?
● Mai cunoşteam, dar puţini. Cei care mă mai cunoşteau pe mine erau tot aşa, puţini. Vorbesc însă des cu nepotu-meu, Gigi Baltaga, fiul Ilincăi, care locuieşte în Alexandria. El îmi spune ce mai e prin sat. Chiar recent am aflat că mai trăiesc trei dintre colegii mei de şcoală. Ştii ce mi s-a părut ciudat când am fost în sat?
● Ce?
● Când eram copil, casele mi se păreau foarte mari, ca să constat peste ani că sunt de fapt foarte mici.
● Şi salcâmii?
● Ce e cu ei?
● Mai erau salcâmii în sat?
● Mai erau, dar nu atât de mulţi ca pe vremuri.
● Seamănă lumea copilăriei dumneavoastră cu lumea din Moromeţii?
● Absolut! Sunt identice.
● Când aţi citit prima oară Moromeţii? Ce aţi simţit când aţi citit-o?
● Imediat după ce a apărut. Mi-a trimis-o Marin cu autograf. Era o copertă cu chipul tatălui nostru, îmbrăcat într-o flanelă, cu mâinile în buzunare, după tutun.
● Ce zicea dumnealui, tatăl dumneavoastră, adică Ilie Moromete, despre faptul că elevii învăţau despre el la şcoală?
● Nu ştiu când a intrat Marin în manuale. Cred că tata murise între timp, iar mama nu ştia carte.
● Au apucat amândoi apariţia Moromeţilor.
● Asta, da! Tata nu comenta succesul cărţii, dar se vedea pe el că este bucuros.
● Dar oamenii din sat ce ziceau despre asta?
● În ’42, eu am plecat din sat la şcoală, în Bucureşti. Din Bucureşti m-a dus vântul la Oradea, pe urmă, la Iaşi, iar în final, aici, la Bacău. Mergeam la un an acasă, nu şedeam mult, că n-aveam timp. Aşa că n-am purtat discuţii cu oamenii despre cărţile lui Marin. De auzit, am auzit, însă. Îmi spunea soră-mea Ilinca. Unora nu prea le convenea. Mureau de invidie, ca să nu spun de ciudă.
● Dar Marin ce zicea despre ce ziceau oamenii?
● Îi înţelegea pe unii oameni că nu pricep. Chiar a avut o discuţie cu o învăţătoare, soţia lui Ionel Teodorescu. Apare în roman o idilă între ea şi popa din sat. Dumneaei s-a supărat foc. Marin i-a explicat că este o mare diferenţă între viaţa reală şi literatură. Altfel, s-a înţeles bine cu oamenii Marin. A avut câţiva colegi de şcoală cu care a păstrat tot timpul legătura.
● V-a vizitat vreodată aici, la Bacău?
● M-a vizitat de două ori.
● Dumneavoastră îl vizitaţi pe el la Bucureşti? Ce făceaţi când vă întâlneaţi? Despre ce vorbeaţi?
● Stăteam câte o săptămână la el. Mergeam la Mogoşoaia, la teatru. El m-a dus pentru prima oară la un program de cabaret, la Barul Melody de lângă Patria. Mai erau cu noi Eugen Jebeleanu, Paul Georgescu şi alţii.
● Dintre toţi fraţii, dumneavoastră aţi avut cea mai apropiată relaţie cu el. Cu toate acestea, sunteţi singurul care nu apare în Moromeţii.
● Dar nu ştii de ce!
● Păi asta vreau să aflu.
● Dacă vreau să-ţi spun.
● Şi vreţi?
● Uite că vreau! În Moromeţii el îşi asumă rolul de mezin al familiei, dar în realitate mezinul eram eu. Aşa că e de înţeles să n-am loc în carte. Pot zice însă că Niculae mă reprezintă puţin şi pe mine.
● Marin Preda râdea rar. Dar atunci când o făcea îi contamina şi pe alţii. Cum era însă când plângea? L-aţi văzut vreodată plângând?
● Niciodată! Poate că în intimitatea lui plângea. Supărat l-am văzut. A avut un şoc când s-a despărţit de Aurora Cornu, dar a trecut până la urmă peste asta.
● V-aţi certat vreodată cu el?
● Da, de două ori. Prima dată era venit în vacanţă de la Abrud. Le ceruse la şcoală să facă fiecare elev câte un ierbar. Eu i-am zis, văzându-i ierbarul, că nu l-a făcut el. Marin, care era cu patru ani mai mare ca mine, mi-a cârpit două palme. A doua oară s-a întâmplat în Bucureşti. El locuia pe Dionisie Lupu. Era însurat cu Eta, care era foarte gomoasă. Eu dădusem telefon că sosesc la ei, dar am venit cu alt tren. Am rugat-o înainte de plecare pe centralista de la sfatul popular regional să-i anunţe de schimbarea orei. S-a supărat Eta. S-a supărat şi Marin un pic. M-am supărat şi eu. Vreun an de zile n-am mai vorbit. M-a sunat el şi mi-a spus: mă, da mult mai ţii tu supărarea.
● Şi ce i-aţi răspuns?
● Uite că se mai întâmplă, asta i-am răspuns.
● Era fratele dumneavostră un om bogat?
● Se fabula că avea bani mulţi, dar nu avea. Cumpărase o casă pentru cei doi băieţi ai săi, după publicarea "Delirului". Tot ce câştiga era pentru aceştia. Avea, când a murit, vreo două sute de mii de lei pe numele băieţilor. Se poate spune că la tirajul cărţilor sale era un om mai degrabă sărac, în timp ce alţii, care nu numai că nu scriseseră, dar nici măcar nu citiseră o carte, aveau milioane!
● Credeţi că există ceva legat de Marin Preda ce nu se ştie?
● Poate faptul că primul roman pe care l-a scris s-a pierdut. Era elev când l-a scris. Se chema "Fereastra". Mi l-a dat să-l citesc în manuscris.
● I-aţi citit şi alte cărţi înainte de a fi publicate?
● Sigur. "Viaţa ca o pradă", de exemplu. I-am şi spus, băi, Marine, nu e nici o fustă pe aici, nu e în regulă! Păi mă mănâncă asta dacă bag vreo fustă, a zie el, referindu-se la nevastă-sa. Până la urmă a băgat.
● Se spune că dumneavoastră sunteţi autorul expresiei "pe ce te bazezi?". E adevărat?
● Da. Asta era când şedea cu Nadia Strugaru, pe Aviator Popişteanu. Discutam tot felul de chestii. Pe ce te bazezi? îl contram eu. Lui i-a plăcut şi-a preluat expresia. Gratis. Au mai fost şi altele. Şi expresii, şi idei.
● Faptul că sunteţi fratele lui Marin Preda v-a fost de ajutor în viaţă?
● Nu m-am folosit de lucrul acesta. N-am sărit niciodată cu gura să spun: ştiţi, eu sunt fratele lui Marin Preda!
● De ce?
● Ca ce chilipir?
● Continuaţi să credeţi că moartea fratelui dumneavoastră n-a fost tocmai curată?
● Bineînţeles! E un mister total. Sunt foarte mâhnit că nu se elucidează. Marin avea nişte lovituri la cap foarte ciudate. A fost cu siguranţă ceva necurat la mijloc. Mulţi scriitori îl adulau. Erau însă şi alţii care îl urau.
● Sunteţi mulţumit de felul în care îi este cinstită memoria?
● Acum, după revoluţie, nu! S-au găsit câţiva nemernici care să-i împroaşte numele cu noroi. Mi-e şi silă să le pomenesc numele.
● Ce se aude cu casa din Siliştea Gumeşti? De ce nu este acolo un muzeu?
● Marin, Ilinca şi cu mine am făcut o mare greşeală. După moartea tatei, trebuia să dezbatem succesiunea. Am semnat toţi trei că renunţăm la partea noastră de moştenire. Proprietar deplin al casei a devenit Gheorghe.
● Adică, Achim din "Moromeţii".
● Exact! El şi nevastă-sa n-au avut copii. Au înfiat o fată. După moartea lor, casa i-a revenit acesteia. Nu locuieşte în ea, dar nici n-a vrut s-o vând când cei de la judeţ s-au oferit s-o cumpere, ca s-o transforme în muzeu. A zis că nu-i convine preţul. Casa e acum în paragină.
● Trist, foarte trist! Revoltător chiar!
● Asta e, din păcate, situaţia.
● Domnule Alexandru Preda, pe de-o parte, sunteţi fratele scriitorului Marin Preda, pe de alta, tatăl scriitorului Sorin Preda. Cum vă simţiţi în această calitate?
● Mă simt bine, cum altfel? Dar nu sunt numai ei doi, mai e şi nepoată-mea, fata lui Sorin, Violeta Preda, care este şi ea scriitoare.
● Ce credeţi despre literatura română de azi? Citiţi ce se mai scrie?
● Nu prea mai citesc. Nu mă mai ajută ochii.
● Dar despre lumea în care trăim?
● Pe ea o mai… citesc. E un amestec de nebuni şi de oameni cumsecade. Am ieşit din comunism şi n-am ştiut încotro s-o luăm. Nu ştim nici acuma!
Primul roman
Aleaxandru Preda a dezvăluit un lucru care nu se ştie despre Marin Preda. "Poate faptul că primul roman pe care l-a scris s-a pierdut. Era elev când l-a scris. Se chema «Fereastra». Mi l-a dat să-l citesc în manuscris", îşi aminteşte el. Nu este însă singura carte scrisă de fratele lui citită înainte de a fi publicată. "«Viaţa ca o pradă», de exemplu. I-am şi spus, băi, Marine, nu e nici o fustă pe aici, nu e în regulă! Păi mă mănâncă asta dacă bag vreo fustă, a zie el, referindu-se la nevastă-sa. Până la urmă a băgat", povesteşte fratele lui Marin Preda.
O familie de scriitori
Alexandru Preda este, pe de-o parte, fratele scriitorului Marin Preda, iar pe de alta, tatăl scriitorului Sorin Preda. Întrebat cum se simte în această calitate, el a răspuns: "Mă simt bine, cum altfel? Dar nu sunt numai ei doi, mai e şi nepoată-mea, fata lui Sorin, Violeta Preda, care este şi ea scriitoare". Dacă literatura română de azi nu o citeşte că nu-l mai ajută ochii, lumea în care trăim, da. "E un amestec de nebuni şi de oameni cumsecade. Am ieşit din comunism şi n-am ştiut încotro s-o luăm. Nu ştim nici acuma!", conchide el.
"Pe ce te bazezi?"
Întrebat dacă e adevărat că este autorul expresiei "pe ce te bazezi?", Alexandru Preda a răspuns: "Da. Asta era când şedea cu Nadia Strugaru, pe Aviator Popişteanu. Discutam tot felul de chestii. Pe ce te bazezi? îl contram eu. Lui i-a plăcut şi-a preluat expresia. Gratis. Au mai fost şi altele. Şi expresii, şi idei". El mai spune că nu s-a folosit de faptul că e fratele lui Marin Preda despre a cărui moarte crede că n-a fost tocmai curată. "E un mister total. Sunt foarte mâhnit că nu se elucidează. Marin avea nişte lovituri la cap foarte ciudate. A fost cu siguranţă ceva necurat la mijloc. Mulţi scriitori îl adulau. Erau însă şi alţii care îl urau."
Casa în paragină
Despre casa din Siliştea Gumeşti, Alexandru Preda spune că "Marin, Ilinca şi cu mine am făcut o mare greşeală. După moartea tatei, trebuia să dezbatem succesiunea. Am semnat toţi trei că renunţăm la partea noastră de moştenire. Proprietar deplin al casei a devenit Gheorghe (n.r. – Achim din «Moromeţii»). El şi nevastă-sa au înfiat o fată. După moartea lor, casa i-a revenit acesteia. Nu locuieşte în ea, dar nici n-a vrut s-o vândă când cei de la judeţ s-au oferit s-o cumpere, ca s-o transforme în muzeu. A zis că nu-i convine preţul. Casa e acum în paragină".
