altmarius

cultură şi spiritualitate

In memoriam Stefan Goanta - la o luna dupa trecerea intr-o lume mai buna, mai luminoasa!

<b>Ştefan Goanţă
In memoriam</b>

 Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj pierde, prin trecerea în nefiinţă a lui Ştefan Goanţă, un om cald şi generos, un coleg remarcabil, un prieten înţelept. Însă prozatorul, dramaturgul, publicistul au rămas şi vor rămâne printre noi. Cărţile sale – romanele Altarul de nisip, Patul de zăpadă, Vinul de piatră, Zodia Ţârului, ambiţioasa trilogie Popescu E. Napoleon, volumul de Teatru şi cel de povestiri, Moartea e facultativă, alături de eseul despre Mioriţa abia ieşit de sub tipar (scris în colaborare cu soţia sa, Irina Goanţă) – sunt urmele admirabile pe care le lasă posterităţii. Nu pot decât să sper că ele, Cărţile sale, îşi vor găsi cititorii pe măsură şi vor fi situate, în fine, printre cele mai bune din zestrea literaturii române contemporane.

Romanele, proza scurtă, piesele de teatru secţionează şi radiografiază perioade extrem de complexe şi controversate ale istoriei româneşti, datarea fiind ocolită printr-o exilare a timpului în afara spaţiului povestirii, în aşa fel încât ritmurile eterne, atemporale decid valoarea şi aromele. Cititorii vor descoperi personaje în stare să concureze starea civilă. Îl vor putea aşeza pe Ţâru în galeria eroilor nemuritori ai prozei româneşti, alături de cei ai unor Marin Preda, Nicolae Velea, Horia Pătraşcu. Vor recunoaşte adevărurile omeneşti esenţiale pe care densa lui ambiguitate le conţine. Vor învăţa că totul se cuvine gândit din nou, că legile vechi sunt răsturnate periodic, că ne-starea e sinonimă cu viaţa. Armonia vocilor întretăiate e desăvârşită. Povestirea înaintează, vâscos şi translucid, deopotrivă, printre pereţii ciuruiţi ai unei orânduieli oricând gata să scape printre degete, să devieze, să ispitească răscruci, să admită alunecări şi suspendări. Vremea (nu timpul) e laitmotivul aproape simfonic al unei construcţii romaneşti masive. Evocată cu ironie şăgalnică, luată în seamă cu reverenţe poetice, ea are rostul de a aminti cititorului că n-a ieşit, încă, din cadrele omenescului şi lumescului. Atmosfera grotesc-arhetipală, halucinant de vie, a Zodiei Ţârului, mustind de subînţelesuri şi doldora de sugestii, e reluată în trilogie la un alt nivel, cel care vede şi spune ce vede fiind un copil. Inocenţa – acel „Împăratul e gol” al privirii nesubordonate canoanelor adulte – este subminată şi îmbogăţită de mania specială de a verifica, în nesfârşite, savuroase, mereu surprinzătoare aparte-uri, tot ce ştie şi află despre lume. Căci personajul-copil nu e unul oarecare. Nu poate fi. Literatura (ficţiunea) funcţionează ca învestitor cu existenţă – există doar ceea ce este spus/scris şi numai dacă cel care ficţionează are harul cuvintelor. Popescu E. Napoleon e înzestrat cu acest dar. Şcoala, târgul, satul, familia sunt teritorii pe care Napoleon le traversează, le cartografiază, le ia în secretă stăpânire prin ficţiunile pe care le construieşte migălos, cu o vervă a povestirii despre sine ca locuitor al unei lumi „întoarse pe dos” întreţinută cu remarcabilă, originală artă a dozării efectelor. „Întoarcerea” preia, în răspăr şi cu o forţă expresivă uimitoare, definiţia tradiţională a Istoriei ca „întoarcere a roţii”. Romane ale fiinţei sub vremi şi ale facerii de sine ca întreprindere de noutate absolută pentru fiecare individ al speciei în parte sunt cărţile lui Ştefan Goanţă.
Odihnească-se în pace omul, fie citit şi recitit, cum merită pe deplin, scriitorul!

Irina Petraş
Preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

 

 

 

Vizualizări: 95

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Regretam - impreuna cu toti membrii altmarius.ning - disparitia prematura a colegului nostru Stefan Goanta. Dumnezeu sa-l odihneasca
Dumnezeu sa-l odihnesca in pace si sa-i fie tarana usoara

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor