Multă lume se întreabă de ce armata japoneză nu a invadat şi Uniunea Sovietică, având în vedere alianţa pe care o aveau cu Germania Nazistă. Este un lucru cert că germanii au încercat în permanenţă să-i convingă pe militarii japonezi să intre în război contra URSS. În ciuda faptului că şi-au asumat în mod public alianţa, iar germanii aveau păreri foarte bune despre acest acord, între cele două naţiuni a existat foarte puţină cooperare strategică.
Motivele acestei colaborări pe jumătate nu sunt clare. Unul din ele poate fi că, în ciuda admiraţiei faţă de poporul japonez, naziştii nu era încântaţi de o alianţă cu o naţiune non-ariană, Goebbels fiind unul dintre cei mai vocali în această privinţă.
Totuşi, se pare că eşecul aducerii Japoniei în război cu Uniunea Sovietică a fost o greşeală a viziunii strategice germane. Hitler e considerat unul din vinovaţi, din pricina „miopiei” sale tactice, fiind incapabil să observe ansamblul global politic, dar şi din cauza dorinţei de a înfrânge URSS de unul singur.
O posibilă propunere concretă din partea naziştilor n-ar fi fost acceptată aşa de uşor. Puţine persoane din cercurile înalte ale administraţiei japoneze ar fi ascultat o asemenea propunere – în special ministrul de externe Matsuoka –, dar majoritatea care nu dorea o astfel de implicare a prevalat. Marina imperială a fost unul dintre oponenţi, ea dorind să aplice doctrina strategică Nanshinron – expansiunea navală înspre sud –, în detrimentul doctrinei Hokushin – baze navale pentru avans spre nord si vest.
Mai trebuie menţionat un lucru: japonezii avea deja experienţă de luptă cu sovieticii. În august 1939, înainte de invazia nazistă a Poloniei, armata japoneză a fost înfrântă de mareşalul Jukov în timpul bătăliilor de la Khalkhin Gol, în Mongolia estică. Era o experienţă pe care nimeni nu dorea s-o repete.
Stalin, cel mai bine informat dintre liderii aliaţi
Istoricii militari consideră că realizarea cea mai importantă a lui Sorge a fost notificarea Kremlinului că Japonia nu va ataca URSS-ul, ci se va îndrepta spre sud contra Chinei. Această informaţie strategică a condus la decizia cardinală a lui Stalin din 26 mai 1941 de a transfera 250.000 de soldaţi sovietici din Siberia spre Moscova pentru a ţine piept asediului ei de către trupele germane. În opinia istoricilor militari occidentali, aceşti 250.000 de soldaţi odihniţi, echipaţi cu haine de iarnă (nemţii fiind în uniforme de vară la minus 40 de grade!), au salvat Moscova de sub asediul german şi au fost în stare să pună umărul la contraofensiva organizată de generalul Jukov după despresurarea Moscovei. A fost prima mare înfrângere militară suferită de Germania până atunci şi a avut un ecou imens în Europa acelor vremuri.
Din acest motiv, bătălia pentru Moscova ocupă în istoria lumii primul loc în ordinea importanţei, având şapte milioane de combatanţi, care s-au înfruntat pe viaţă şi pe moarte în condiţiile unei ierni neobişnuit de grele chiar şi pentru ruşi. În 1942, la Stalingrad, s-au înfruntat patru milioane de combatanţi, ocupând locul doi în istoria artei militare, iar locul trei este ocupat de bătălia pentru Berlin la care s-au luptat, de ambele părţi, 3,5 milioane de combatanţi.
Să mai menţionăm faptul că sub zidurile Moscovei au pierit atunci 926.000 de sovietici, o cifră egală cu totalul pierderilor anglo-americane în tot războiul mondial. Fără contribuţia lui Sorge, Moscova ar fi putut să cadă în mâinile nemţilor, iar consecinţele ar fi fost imprevizibile, atât în privinţa duratei războiului, cât şi a sorţii rezervate învingătorilor. Să nu uităm că guvernul sovietic, toată administraţia URSS şi Corpul Diplomatic fuseseră evacuate din Moscova la Kuibîşev pentru că puţini sperau că Moscova va rezista trupelor care ocupaseră Parisul.
„Dosarul Richard Sorge“, în trei volume
Pe 15 octombrie 1941, Richard Sorge cere, printr-o radiogramă trimisă Biroului 4 al Armatei Roşii, permisiunea să se întoarcă acasă, întrucât avea 11 ani de activitate neîntreruptă şi fără un singur concediu, deşi „străinii respectabili“ acreditaţi la Tokyo au primit concediu la fiecare trei ani de muncă. Trei zile mai târziu, Sorge este arestat de poliţia japoneză. Locuinţa sa din Tokyo este minuţios percheziţionată. Unul câte unul sunt arestaţi toţi agenţii din reţeaua sa de spionaj. Procuratura avea bănuieli că Sorge era un agent dublu, nazist şi sovietic, deşi impresia făcută de Sorge asupra coloniei germane din Tokyo era aceea că el nu era nici nazist, nici de stânga, fără angajamente ideologice, excentric în comportament, amator de băutură şi femei. Nu există probe documentare care să confirme că Sorge a fost un agent dublu. „Natura muncii sale de jurnalist politic în cadrul colectivului permanent al Ambasadei Germaniei şi chiar serviciile sale ocazionale de curier oficial al Ambasadei germane nu conferă greutate unei anchete în această direcţie“.
Sursa:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-nu-au-invada...
