altmarius

cultură şi spiritualitate

Din „profeţiile” lui Bertrand Russel:

„Reducerea numarului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.

„Pînă acum razboiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Daca la fiecare generaţie s-ar răspîndi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sînt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.

“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale [genetice] dintre conducători şi conduşi vor creşte pînă cînd vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negîndită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie. “

“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic [si genetic].“

“Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Cînd tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”

[în „Impactul ştiinţei în societate”, 1953]

Vizualizări: 24

Răspunde la Aceasta

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

193 state 

(ultimul:Seychelles)

Numar de steaguri: 257

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 49

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor