altmarius

cultură şi spiritualitate

‎Istoria circulatiei monetare in Bucuresti

Detaliile evenimentului

‎Istoria circulatiei monetare in Bucuresti

Timpul : August 10, 2016 la 9am spre Aprilie 2, 2017 la 7pm
Locaţie : Muzeul George Severeanu
Strada : Henri Coanda nr. 1
Oraşul : Bucuresti
Tipul evenimentului : expozitie
Organizat de : Muzeul George Severeanu
Activitatea Recentă : Iul 29, 2016

Exportă în Outlook sau iCal (.ics)

Descrierea evenimentului

 Moneda reprezintă un document istoric valoros care oferă informații privind realitățile politice, economice, religioase, culturale și artistice ale perioadei în care a fost bătută, reuşind să adune atât un mesaj scris prin textul oferit de legenda sa, cât și unul iconografic prin reprezentările figurale.
    Proiectul Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi reprezintă o continuare a seriei de expoziţii tematice care a debutat în anul 2013 în cadrul Muzeului George Severeanu şi vine în întâmpinarea dorinţei publicului vizitator de a admira valoroasele colecţii adăpostite de spaţiul cultural amintit. Astfel, vor fi expuse exemplare reprezentative care fac parte din trei colecţii aparţinând Muzeului Municipiului Bucureşti.
    Colecţia Maria şi dr. George Severeanu donată municipalităţii de medicul radiolog George Severeanu, pasionat colecţionar de antichităţi şi primul director al Muzeului Municipiului Bucureşti şi mai apoi de către soţia acestuia Maria, cuprinde mai multe categorii de artefacte între care o pondere importantă este deţinută de colecţia numismatică, formată din cca 9.000 de obiecte din aproape toate perioadele istorice.
    Colecţia Numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti este constituită din aproape 40.000 de monede, provenind în general din cercetările arheologice desfăşurate de-a lungul timpului de către colectivele de specialişti din cadrul muzeului dar şi din diferite descoperiri întâmplătoare. O pondere importantă o au şi bancnotele. O parte semnificativă a colecţiei s-a întemeiat în urma unor generoase donaţii din prima parte a secolului al XX-lea. Colecţia amintită păstrează emisiuni monetare din aproape toate perioadele istorice. De remarcat sunt câteva tezaure importante descoperite în Bucureşti şi în împrejurimi care reprezintă adevărate izvoare istorice în soluţionarea diferitelor probleme ale circulaţiei monetare în perioada medievală. Este cazul tezaurelor descoperite la Gâşteşti (jud. Giurgiu), Gratia (jud. Teleorman), Colţea, Calea Plevnei, Sala Palatului, Cărămidarii de Jos, Curtea Veche, Str. N. Tonitza (Bucureşti).
    Colecţia denumită convenţional Paranumismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti reuneşte aproximativ 20.000 obiecte structurate pe mai multe subcategorii precum medalii şi plachete, insigne, decoraţii, sigilii, hârtii de valoare a căror valoare istorică pentru perioada modernă este incontestabilă.
    Pornind de la importanţa istorică, documentară şi memorială a celor trei colecţii, proiectul propune valorificarea prin expunere a unei importante părţi a bogatului material numismatic în combinaţie cu materiale documentare şi ilustrative, o reconstituire a circulaţiei monetare în Bucureşti şi în împrejurimi.
     Expoziţia organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti este deschisă la Muzeul George Severeanu (str. H. Coandă, nr. 26, sector 1), în perioada 10 august 2016 - 2 aprilie 2017.
 Dr. Dan Pîrvulescu

Panou de comentarii

Adaugă un comentariu

RSVP pentru ca ‎Istoria circulatiei monetare in Bucuresti să adauge comentarii !

Alătură-te reţelei altmarius

Particip (1)

Nu particip (1)

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

180 state (ultimul: Gambia)

Numar de steaguri: 239

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 62

1 stat are peste 400,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 60.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 30,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 10.000 clickuri (Italia,Germania)

4 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  FrantaMarea Britanie)

12 state au peste 1,000 clickuri (SpaniaCanadaUngaria, Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsrael, GreciaElvetia, Brazilia)

35 state au peste 100 clickuri

21 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. CARTILE COLECTIONARULUI

http://cartilecolectionarului.ro/index.php?main_page=site_map

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4 ART LIBRIS

http://www.artlibris.ro/

5. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

6. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

7 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

8. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

9. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

10. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

11. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

12. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

13. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

14. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

15. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

16. ROMANIAI MAGYAR IRODALMI LEXIKON

https://www.facebook.com/irodalmilexikon/

17. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

18. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

19. TIMBREE

www.timbree.ro

20. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

21. MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

22. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

23 VIA BUCURESTI

http://viabucuresti.ro/category/articole/

24. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

25. BUCURESTII VECHI SI NOI

http://bucurestiivechisinoi.ro

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

29. GHID VIDEO TURISTIC

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/default.as

30. ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

31. FILME DOCUMENTARE

http://www.filmedocumentare.com/filme-a-z/

32. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

33. ISTORIA ROMANIEI

http://istoriaromaniei.com/wp/

34. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

35. RADIO CLASSIC ONE

http://radioclassicone.ro/on-air/

36. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2017   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor