AŞ VREA SĂ FIU CA TINE - expoziţia de Ulrike Ettinger

Timp de 2 secole, până la momentul de anulare totală impus de realismul socialist, pictura românească a fost obsesiv dominată de imaginea perfectă a ţărăncii cu maramă şi costum flamboaiant, care indiferent de situaţie, avea un chip luminos, o privire îngăduitoare, un zâmbet atrăgător şi o atitudine uşor severă şi controlată. Aceasta avea să devină şi prototipul femeii din Est, codul de recunoaştere şi identificare.

Ulrike Ettinger preia această imagine idealizată şi o trece prin filtrul istoriei artei şi mentalităţilor, pentru a articula un demers vizual, estetic, etic şi critic. Ulrike Ettinger îşi alege câteva elemente pe care le desfăşoară, le dezvoltă şi le reface - costumul, privirea şi zâmbetul. Folosindu-se de fotografii de la începutul secolului 20, de tăieturi din ziare şi de o cercetare etnografică aprofundată, artista creează o istorie alternativă bazată pe o vizualitate strict controlată şi pe o identitate conştient asumată. Nu eşti ceea ce eşti, ci trebuie să descoperi cine eşti. Modelul de gândire european îţi impune redimensionarea realităţilor naţionale, dar nu îţi garantează apartenenţa la o structură ideologică; există o singură realitate: trecutul trebuie muzeificat, pentru a nu suferi nicio alterare şi pentru a ne lua măsuri de precauţie. Însă Ulrike Ettinger propune o altă strategie - trecutul poate fi modificat prin reîntoarcerea emoţiilor...Imaginea iconică a femeii îmbrăcate în costum popular, care îşi schimbă rolul de obiect decorativ cu acela de element cheie, propune o istorie alternativă, cu o nouă dimensiune, bazată pe chestionarea critică a imaginilor istorice...acolo, în acea imagine, poţi fi chiar tu, trebuie doar să-ţi imaginezi, trebuie doar să-ţi descompui amintirile şi senzaţiile. Tu nu eşti un produs, eşti o persoană. Tu nu vii din trecut, ci exişti, eşti aici lângă mine şi faci parte din lumea mea. Liantul acestor senzaţii şi momente din diverse istorii personale uitate sau din istoria fie ascunsă, fie fabricată a unei naţiuni este portul popular - în acele clipe de sinceritate absolută, când doi băieţi merg mândri pe uliţa satului, când fata acceptă atotştiutoare invitaţia la dans a unui tânăr chipeş sau când, din nevoia de control absolut, un dictator ordonă reîntoarcerea în masă la tradiţiile satului.

Urmărind discursul lui Ulrike Ettinger, ne putem întreba dacă costumul popular nu este o simplă comandă vestimentară, produs al unui trecut supradimensionat? Sau este o portiţă mereu deschisă către redescoperirea identităţii unei naţiuni?

În expoziţia gândită pentru spaţiul Galeriei de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, artista va selecta o lucrare din colecţia de artă românească, în jurul căreia va trasa discursul vizual şi va evidenţia momentele de intensitate din propria ei biografie. Nu este vorba despre o expoziţie istorică, ci este vorba despre o cercetare axată pe vizualitate şi pe consecinţele acesteia.

Anca Mihulet
www.sibiu.ro